8 definiții pentru scârțâitor scârțiitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i.Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum arvense). [Pr.: -țâ-i-.Var.: scârțiitór, -oare adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

SCÂRȚÂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care scârțâie; care produce scârțâituri. /a scârțâi + suf. ~tor

SCÂRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scârțâitor.

SCÂRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scârțâitor.

SCÎRȚÎITÓR, -OÁRE, scîrțîitori, -oare, adj. Care scîrțîie, care produce un scîrțîit. Am o cățea lătrătoare Ș-o ușă scîrțîitoare. TEODORESCU, P. P. 310. – Variante: scîrțăietór, -oare (PĂSCULESCU, L. P. 295), scîrțiitór, -oare (NEGRUZZI, S. I 287) adj.[1]

  1. Este posibil ca prima variantă să fie scîrțăitor, nu scîrțăietor. Toate celelalte cuvinte din familia scîrțîi- au variantele scîrțăi-, nu scîrțăie-. cata

scârțăitor m. 1. cel ce scârțăe; 2. fam. lăutar prost.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitór adj. m. (sil. -țâ-i-), pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

Intrare: scârțâitor
scârțâitor adjectiv
  • silabație: -țâ-i-
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțâitor
  • scârțâitorul
  • scârțâitoru‑
  • scârțâitoare
  • scârțâitoarea
plural
  • scârțâitori
  • scârțâitorii
  • scârțâitoare
  • scârțâitoarele
genitiv-dativ singular
  • scârțâitor
  • scârțâitorului
  • scârțâitoare
  • scârțâitoarei
plural
  • scârțâitori
  • scârțâitorilor
  • scârțâitoare
  • scârțâitoarelor
vocativ singular
plural
scârțiitor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțiitor
  • scârțiitorul
  • scârțiitoru‑
  • scârțiitoare
  • scârțiitoarea
plural
  • scârțiitori
  • scârțiitorii
  • scârțiitoare
  • scârțiitoarele
genitiv-dativ singular
  • scârțiitor
  • scârțiitorului
  • scârțiitoare
  • scârțiitoarei
plural
  • scârțiitori
  • scârțiitorilor
  • scârțiitoare
  • scârțiitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)