14 definiții pentru scârțâitor scârțiitor scârțăietor scârțăitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum arvense). [Pr.: -țâ-i.Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

scârțâitor, ~oare [At: ANON. CAR. / P: ~țâ-i~ / V: (rar) ~țâietoare, sf, ~țăi~, (înv) ~ții~, (reg) ~țăietor / Pl: ~i, ~oare / E: scârțâi + -tor] 1 a (D. unele obiecte, corpuri, substanțe etc. sau d. părți ale lor) Care scârțâie (1). 2 a (Pex; d. sunete, zgomote) Strident. 3 sf Jucărie care produce un zgomot, specific, strident, prin rotirea unui dispozitiv, prin frecarea unei sfori etc. Si: durăitoare (2), huruitoare (4), hârâitoare (7). 4 sf Dispozitiv rudimentar din lemn prevăzut cu aripi, care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările dăunătoare din semănături Si: morișcă, sperietoare, zbârnâitoare. 5 sf Adaos special la încălțăminte pentru a o face să scârțâie în timpul mersului Si: scârț (4). 6 sf (Bot) Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze înțepătoare și cu flori hermafrodite verzui, care crește prin locuri pietroase și nisipoase Si: (reg) cârțâitoare, hericică, troscoțel, troscovă, troscot-de-câmp (Plycneum arvense). 7 sm (Fam; dep) Instrumentist care emite sunete stridente, false cântând la un instrument cu coarde. 8 sm (Fam; dep) Funcționar. 9 sm (Pex) Scriitor netalentat.

SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit2. 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum arvense). [Pr.: -țâ-i-.Var.: scârțiitór, -oare adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

SCÂRȚÂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care scârțâie; care produce scârțâituri. /a scârțâi + suf. ~tor

SCÂRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scârțâitor.

SCÂRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scârțâitor.

scârțăietor, ~oare a vz scârțâitor

scârțăitor, ~oare a, sf vz scârțâitor

scârțiitor, ~oare a vz scârțâitor

SCÎRȚĂIETÓR, -OÁRE adj. v. scîrțîitor.

SCÎRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scîrțîitor.

SCÎRȚÎITÓR, -OÁRE, scîrțîitori, -oare, adj. Care scîrțîie, care produce un scîrțîit. Am o cățea lătrătoare Ș-o ușă scîrțîitoare. TEODORESCU, P. P. 310. – Variante: scîrțăietór, -oare (PĂSCULESCU, L. P. 295), scîrțiitór, -oare (NEGRUZZI, S. I 287) adj.[1]

  1. Este posibil ca prima variantă să fie scîrțăitor, nu scîrțăietor. Toate celelalte cuvinte din familia scîrțîi- au variantele scîrțăi-, nu scîrțăie-. cata

scârțăitor m. 1. cel ce scârțăe; 2. fam. lăutar prost.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitór adj. m. (sil. -țâ-i-), pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

Intrare: scârțâitor
scârțâitor adjectiv
  • silabație: scâr-țâ-i-tor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțâitor
  • scârțâitorul
  • scârțâitoru‑
  • scârțâitoare
  • scârțâitoarea
plural
  • scârțâitori
  • scârțâitorii
  • scârțâitoare
  • scârțâitoarele
genitiv-dativ singular
  • scârțâitor
  • scârțâitorului
  • scârțâitoare
  • scârțâitoarei
plural
  • scârțâitori
  • scârțâitorilor
  • scârțâitoare
  • scârțâitoarelor
vocativ singular
plural
scârțiitor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțiitor
  • scârțiitorul
  • scârțiitoru‑
  • scârțiitoare
  • scârțiitoarea
plural
  • scârțiitori
  • scârțiitorii
  • scârțiitoare
  • scârțiitoarele
genitiv-dativ singular
  • scârțiitor
  • scârțiitorului
  • scârțiitoare
  • scârțiitoarei
plural
  • scârțiitori
  • scârțiitorilor
  • scârțiitoare
  • scârțiitoarelor
vocativ singular
plural
scârțăietor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțăietor
  • scârțăietorul
  • scârțăietoare
  • scârțăietoarea
plural
  • scârțăietori
  • scârțăietorii
  • scârțăietoare
  • scârțăietoarele
genitiv-dativ singular
  • scârțăietor
  • scârțăietorului
  • scârțăietoare
  • scârțăietoarei
plural
  • scârțăietori
  • scârțăietorilor
  • scârțăietoare
  • scârțăietoarelor
vocativ singular
plural
scârțăitor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scârțâitor scârțiitor scârțăietor scârțăitor

  • 1. Care scârțâie, care produce un scârțâit; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: scârțâit (adj.) un exemplu
    exemple
    • Am o cățea lătrătoare Ș-o ușă scîrțîitoare. TEODORESCU, P. P. 310.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Scârțâi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09