2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

SÂCÂÍT, -Ă, sâcâiți, -te, adj. (Rar) Greu de mulțumit; pisălog, cicălitor. – V. sâcâi.

SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.

SÂCÂÍ, sâcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fâțâi. – Sâc + suf. -âi.

SÎCÎÍ, sî́cîi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa în pace pe cineva, stingherindu-i mișcările în mod supărător; a cicăli pe cineva vorbindu-i într-una, făcîndu-i reproșuri sau insistînd cu rugăminți; (despre abstracte) a chinui pe cineva obsedîndu-l, nedîndu-i liniște. Îl sîcîia gîndul că despre omul acesta... nu știe nimic, nu poate crede nimic. V. ROM. mai 1954, 15. Țineam să văd cît mai mult și cît mai multe, să mă aleg cu un folos, fie el cît de mărunt... și-mi sîcîiam gazdele cu întrebări și cu alergături. STANCU, U.R.S.S. 52. Mă sîcîie într-atît trebile comunei încît nu-i chip să lipsesc măcar un ceas. SADOVEANU, M. C. 198. Un copil ia o șubă sau un cojoc pe el, așa ca să acopere și capul să nu mai vază nimic. Ceilalți copii încep să-l sîcîie, nelăsîndu-l să caute miere. ȘEZ. XIII 49. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo. O locomotivă se sîcîie de colo-colo. SAHIA, N. 31. Pesemne că se tot sîcîia pe scaun de neastîmpăr și de frică pentru mișelia ce făcu. ISPIRESCU, L. 258.

SÎCÎÍT, -Ă, sîcîiți, -te, adj. Care este greu de mulțumit, care sîcîie, cicălește; cicălitor. Mi-a scos sufletul; mai bine moartea decît așa tigoare de bărbat sîcîit. VLAHUȚĂ, O. A. 234. ♦ (Substantivat) Persoană pe care cineva o cicălește; p. ext. necăjit, amărît. Sîcîita, vai de ea, Șade-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). TEODORESCU, P. P. 216.

A SÂCÂÍ sâcâi tranz. (persoane) A nu lăsa în pace, deranjând mereu; a bate la cap. /<turc. sik

A SE SÂCÂÍ mă sâcâi intranz. rar A nu avea astâmpăr; a se suci; a se fâțâi. /<turc. sik

sâcăì v. 1. a da cu sâc, a necăji mereu: dă-i înainte, babo și nu mă mai sâcăi CAR. 2. a se agita: se tot sâcăia pe scaun de neastâmpăr ISP.

sî́cîĭ, a -í v. tr. (d. sîc). Fam. Șicanez, supăr, plictisesc, necăjesc: mă tot sîcîĭa cu judecata, cu vorba.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie

sâcâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sâcâi, 3 sg. și pl. sâcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá

sâcâiu, -câe 3, -câiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÂCÂÍT adj. v. enervat.

SÂCÂÍ vb. 1. v. enerva. 2. v. șicana. 3. v. cicăli.

SÎCÎI vb. 1. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a necăji, a plictisi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Nu-l mai ~ cu insistențele tale.) 2. a șicana, (rar) a străgăni, (înv.) a molesta. (Îl ~ cu tot felul de mărunțișuri.) 3. a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Mă ~ tot timpul.)

SÎCÎIT adj. agasat, enervat, iritat, plictisit, supărat, (livr.) tracasat, (pop.) zădărît. (Om ~.)

Intrare: sâcâit
sâcâit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sâcâit
  • sâcâitul
  • sâcâitu‑
  • sâcâi
  • sâcâita
plural
  • sâcâiți
  • sâcâiții
  • sâcâite
  • sâcâitele
genitiv-dativ singular
  • sâcâit
  • sâcâitului
  • sâcâite
  • sâcâitei
plural
  • sâcâiți
  • sâcâiților
  • sâcâite
  • sâcâitelor
vocativ singular
plural
Intrare: sâcâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sâcâi
  • sâcâire
  • sâcâit
  • sâcâitu‑
  • sâcâind
  • sâcâindu‑
singular plural
  • sâcâie
  • sâcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sâcâi
(să)
  • sâcâi
  • sâcâiam
  • sâcâii
  • sâcâisem
a II-a (tu)
  • sâcâi
(să)
  • sâcâi
  • sâcâiai
  • sâcâiși
  • sâcâiseși
a III-a (el, ea)
  • sâcâie
(să)
  • sâcâie
  • sâcâia
  • sâcâi
  • sâcâise
plural I (noi)
  • sâcâim
(să)
  • sâcâim
  • sâcâiam
  • sâcâirăm
  • sâcâiserăm
  • sâcâisem
a II-a (voi)
  • sâcâiți
(să)
  • sâcâiți
  • sâcâiați
  • sâcâirăți
  • sâcâiserăți
  • sâcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • sâcâie
(să)
  • sâcâie
  • sâcâiau
  • sâcâi
  • sâcâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)