6 intrări

141 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

RUMẤN s. m. v. român1.

greco-roman, ~ă a [At: DIONISIE, C. 211 / Pl: ~i, ~e / E: grec + roman] 1 Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman Si: : (îvr) greco-romeu (1). 2 Privitor la epoca vechii Grecii și la Imperiul Roman (2) Si: (Îvr) greco-romeu (1-2). 3 (Îs) Lupte ~e Luptă în care este permisă doar apucarea de deasupra centurii și în care sunt interzise procedeele făcute cu picioarele.

greco-român, ~ă a [At: ODOBESCU, II 195 / Pl: ~i, ~e / E: grec + român] Care ține de civilizația greacă și totodată de cea românească.

roman3, ~ă [At: (a. 1660-1680) GCR I, 176/22 / Pl: ~i, ~e / E: lat romanus, -a, -um, fr roman, romain, it romano] 1-4 smf, a (Persoană) care facea parte din populația de bază a Imperiului Roman (9) sau era originară de acolo (și care se bucura de drepturi depline de cetățenie). 5 smf Persoană care facea parte din Sfântul Imperiu Roman de națiune germană. 6 smf Populația, poporul Imperiului Roman de națiune germană. 7 smf Locuitor al Romei. 8 a Originar din Roma sau din Imperiul Roman. 9 a Care aparține Romei, Imperiului Roman sau romanilor. 10 a Referitor la Roma, la Imperiul Roman (8) sau la romani (3) Si: (înv) râmlean, râmlenesc, romaicesc, romanesc2, romanicesc. 11 a Specific Romei sau Imperiului Roman. 12-13 sn, a (Îoc arab; șîs cifre ~e) (Cifre) reprezentate prin litere din alfabetul latin. 14 a (Șîs litere ~) Litere latine. 15 a (Îs) Biserica ~ă Biserica catolică. 16 a Romano-catolic. 17 smf Un fel de cadril, care a devenit apoi dans popular. 18 sm (Trs) Dansul călușarilor. 19 sm Melodie pe care se dansează romanii 20 sfp Sandale cu talpa subțire. 21 sfp Sandale de lemn.

roma a [At: LTR2 286 / Pl: ~ne / E: fr romaine] (Îs balanță ~) Balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit prins de capătul brațului mai scurt.

român, ~ă [At: CORESI, PS. 443/4 / V: (îvp) rum~ / Pl: ~i, ~e / E: ml romanus] 1-2 smf Persoană din populația de bază a României sau originară din România Si: (înv) valah. 3 smp Popor constituit ca națiune pe teritoriul României Si: (înv) valah. 4 sm (Îe) (Dă-mi, Doamne) mintea sau gândul ~ ului, cea (sau cel) de pe urmă Exprimă situația celui care vede prea târziu că a greșit. 5 sm (Înv; îf rumân) Roman3 (1). 6 smf (Reg) Ortodox. 7 sm (Îe) L-am făcut rumân L-am creștinat. 8 sm (Pop) Țăran. 9 sm (Pop) Bărbat (2). 10 sm (Pop; determinat prin „meu”, „tău”) Soț. 11 sm Om (în general). 12 sm (Îf rumân; în orânduirea feudală, în Țara Românească) Iobag. 13-16 a Românesc (1-4). 17 sf Limbă vorbită de români (3).

româncă sf [At: ASACHI, S. L. I, 132 / V: (pop) rum~ / Pl: ~nce / E: român + -că] 1-2 Femeie care face parte din populația de bază a României sau e originară din România. 3 (Pop) Țărancă.

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

GRECO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. – Din fr. gréco-romain.

GRECO-ROMÁN, -Ă, greco-romani,-e, adj. Care se referă la epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman. Civilizația greco-romană.

ROMÁN3, -Ă, romani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația statului roman și care se bucura de drepturile de cetățenie. Cucerirea Daciei de către romani.Sînt roman din Dacia Transcarpatină. ALECSANDRI, T. I 247. 2. Locuitor al Romei (antice sau moderne).

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma. Ard albastrele armure ale zeilor romani. EMINESCU, O. IV 136. ◊ Cifre romane (spre deosebire de cifre arabe) – cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin (și folosite astăzi mai ales pentru redarea numeralelor ordinale). Biserică romană = biserică catolică; catolicism. Balanță romană v. balanță.

ROMÎ́N1, -Ă, romîni, -e, adj. Propriu romînilor, al romînilor, de romîn; romînesc. Limba romînă este continuarea limbii latine vorbite acum peste un mileniu și jumătate în părțile de răsărit ale imperiului roman. IORDAN, L. R. 199. A trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877. VLAHUȚĂ, R. P. 15. Atît de pariziană în spiritul său, atît de romînă în inima sa. ALECSANDRI, O. P. 128. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de romîni ca limbă maternă. Profesor de romînă.

ROMÎ́N2, romîni, s. m. 1. Bărbat aparținînd populației de bază a Republicii Populare Romîne. 2. (Popular) Țăran. Oh! va plînge obștea-ntreagă-a țării noastre, din romîn pîn’ la boier. DAVILA, V. V. 187. Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp.Oare? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. ALECSANDRI, T. I 249. Noroc bun! pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri! id. P. III 41. ♦ (Popular) Bărbat, soț. (Atestat în forma rumîn) Femeia zice: rumînu meu (bărbatul meu), rumîne hăi! (măi bărbate!). I. CR. III 53. ♦ Om (în general). Am intrat în vorbă cu unul din cărăuși, un romîn oacheș și sprinten. SADOVEANU, E.103. De la deal un romîn c-o traistă-n băț, scobora la vale pe poteca strîmtă. HOGAȘ, M. N. 73. 3. (În forma rumîn, în orînduirea feudală a Țării Romînești) Șerb, iobag, vecin, clăcaș. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui... că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. – Variantă: rumî́n s. m.

arată toate definițiile

Intrare: romana
romana
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: greco-roman
greco-roman adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • greco-roman
  • greco-romanul
  • greco-roma
  • greco-romana
plural
  • greco-romani
  • greco-romanii
  • greco-romane
  • greco-romanele
genitiv-dativ singular
  • greco-roman
  • greco-romanului
  • greco-romane
  • greco-romanei
plural
  • greco-romani
  • greco-romanilor
  • greco-romane
  • greco-romanelor
vocativ singular
plural
Intrare: roman (adj., ref. la Roma)
roman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • roman
  • romanul
  • romanu‑
  • roma
  • romana
plural
  • romani
  • romanii
  • romane
  • romanele
genitiv-dativ singular
  • roman
  • romanului
  • romane
  • romanei
plural
  • romani
  • romanilor
  • romane
  • romanelor
vocativ singular
plural
Intrare: romană (din Roma)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • roma
  • romana
plural
  • romane
  • romanele
genitiv-dativ singular
  • romane
  • romanei
plural
  • romane
  • romanelor
vocativ singular
  • roma
  • romano
plural
  • romanelor
Intrare: român (adj.)
român1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • român
  • românul
  • românu‑
  • româ
  • româna
plural
  • români
  • românii
  • române
  • românele
genitiv-dativ singular
  • român
  • românului
  • române
  • românei
plural
  • români
  • românilor
  • române
  • românelor
vocativ singular
plural
Intrare: româncă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • româ
  • româna
plural
genitiv-dativ singular
  • române
  • românei
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • româncă
  • românca
plural
  • românce
  • româncele
genitiv-dativ singular
  • românce
  • româncei
plural
  • românce
  • româncelor
vocativ singular
  • româncă
  • românco
plural
  • româncelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

greco-roman

  • 1. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 Șăineanu, ed. VI Scriban attach_file un exemplu
    exemple
    • Civilizația greco-romană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 Șăineanu, ed. VI Scriban
    • 1.1. Lupte (1.2.1.) greco-romane = varietate de lupte care nu admit prinderea, decât de sub centură, și exclud loviturile la judo sau catch.
      surse: DEX '09 MDN '00

etimologie:

roman (adj., ref. la Roma)

  • 1. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Ard albastrele armure ale zeilor romani. EMINESCU, O. IV 136.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte.
      surse: DN
    • 1.2. Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin (și folosite astăzi mai ales pentru redarea numeralelor ordinale).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.3. Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între secolele IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată.
      surse: DN
    • 1.4. Biserica romană = Biserica catolică.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: catolicism
    • 1.5. Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit.
      surse: DLRLC DN
    • 1.6. Limbă romană = limbă romanică populară vorbită de vechii francezi (înainte de secolul IX).
      surse: MDN '00

etimologie:

roman, -ă (persoană din Roma) romană

  • 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cucerirea Daciei de către romani.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • Sînt roman din Dacia Transcarpatină. ALECSANDRI, T. I 247.
      surse: DLRLC
  • 2. Locuitor al Romei (antice sau moderne).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

român rumân

  • 1. substantiv masculin Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: românaș
  • exemple
    • Oh! va plînge obștea-ntreagă-a țării noastre, din romîn pîn’ la boier. DAVILA, V. V. 187.
      surse: DLRLC
    • Să iasă tot satul pentru ca să-mi culeagă pînea de pe cîmp. – Oare? Dacă-i așa, cucoane, grăiește d-ta cu romînii, că eu degeaba m-am cercat să-i scot azi la lucrul boierescului. ALECSANDRI, T. I 249.
      surse: DLRLC
    • Noroc bun! pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri! ALECSANDRI, P. III 41.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Femeia zice: rumînu meu (bărbatul meu), rumîne hăi! (măi bărbate!). I. CR. III 53.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Om (în general), bărbat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Am intrat în vorbă cu unul din cărăuși, un romîn oacheș și sprinten. SADOVEANU, E.103.
        surse: DLRLC
      • De la deal un romîn c-o traistă-n băț, scobora la vale pe poteca strîmtă. HOGAȘ, M. N. 73.
        surse: DLRLC
  • 3. substantiv masculin (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali.
    exemple
    • Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui... că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139.
      surse: DLRLC
  • 4. adjectiv Care aparține României sau românilor (1.), referitor la România ori la români.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: românesc attach_file 3 exemple
    exemple
    • Limba romînă este continuarea limbii latine vorbite acum peste un mileniu și jumătate în părțile de răsărit ale imperiului roman. IORDAN, L. R. 199.
      surse: DLRLC
    • A trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877. VLAHUȚĂ, R. P. 15.
      surse: DLRLC
    • Atît de pariziană în spiritul său, atît de romînă în inima sa. ALECSANDRI, O. P. 128.
      surse: DLRLC

etimologie:

româncă română

etimologie:

  • Român + sufix -că.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX