27 de definiții pentru relație relațiune (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RELÁȚIE, relații, s. f. 1. Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora. ♦ (Log.) Conexiune între doi sau mai mulți termeni. Legătură între persoane, popoare, state. ◊ Relații de producție = raporturi economice care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. Relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice permanente ale acestora. ♦ Legături de prietenie (cu oameni de seamă, influenți). 3. Expunere, informație, relatare. ◊ Loc. vb. A da relații = a informa, a relata. [Var.: (înv.) relațiúne s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.

relație sf [At: MAIOR, I. B. 338/4 / V: ~iune, (înv) ~lăciune / Pl: ~ii / E: lat relatio, -onis, fr relation, ger Relation] 1 Relatare. 2 Dare de seamă. 3 (Mpl) Informație. 4 (Îlv) A da ~ii A informa. 5 (Mpl; de obicei urmat de determinări care indică felul, natura, caracterul) Legătură între două sau mai multe persoane, popoare, state, clase etc. 6 (Îs) ~ii de producție Legături care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. 7 (Îs) ~ii diplomatice Relații politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin agențiile diplomatice ale acestora. 8 (Mpl) Legături pe care le are cineva cu oamenii influenți, în măsură să dea un sprijin, un ajutor etc. 9 Legătură de dragoste. 10 Legătură sexuală. 11 Conexiune între obiecte, procese, fenomene sau între însușirile acestora. 12 (Grm) Conexiune interdependentă a două sau mai multe elemente lingvistice. 13 (Îs) Complement circumstanțial de ~ Complement circumstanțial care arată obiectul la care se referă o acțiune sau o calitate, limitând de obicei la o parte a lui acțiunea sau calitatea. 14 (Îs) Propoziție circumstanțială de ~ Propoziție circumstanțială care corespunde ca funcție complementului circumstanțial de relație. 15 (îs) Timp de ~ Timp relativ.

RELÁȚIE, relații, s. f. 1. Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora. ♦ (În logica matematică) Conexiune între doi sau mai mulți termeni (în mulțimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulțimi date). 2. (La pl.) Legătură între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. ◊ Relații de producție = raporturi economice care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. Relații diplomatice = relații politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin agențiile diplomatice ale acestora. ♦ Legături de prietenie (cu oameni de seamă, influenți). 3. Expunere, informație; povestire, relatare. ◊ Loc. vb. A da relații = a informa, a referi, a relata. [Var.: (înv.) relațiúne s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.

RELÁȚIE, relații, s. f. 1. Legătură, raport între lucruri, fapte, idei etc. Relație între cauză și efect. ♦ (În logica matematică) Caracteristică a obiectelor unei clase pe care acestea o au (numai) în virtutea faptului că ele aparțin clasei. Relația se exprimă printr-o funcțiune proporțională cu două sau mai multe variabile. 2. (La pl.; de obicei urmat de determinări care indică felul, natura, caracterul) Legături între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Nadina n-avusese relații cu țăranii. REBREANU, R. I 169. Prin relațiile lor cu barbarii, ei [colonii romani] introduseseră între dînșii cele dintîi cunoștințe de agricultură. BĂLCESCU, O. II 12. ◊ Relații de producție = legăturile determinate care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. ◊ Expr. Relații de mîna stîngă = legături nepermise, puțin onorabile. Fiindcă o să mă-nsor, nu se cade să mai am relații de mîna stîngă. ALECSANDRI, T. 758. ♦ Legături de prietenie (cu oameni de seamă, sus-puși). Ca să răzbești în București, dragul meu, prima condiție e să-ți cultivi relațiile. C. PETRESCU, C. V. 66. 3. Expunere, informație; povestire, relatare. Relația manuscriptă a domnului Paul de Marenne, abate de Juvigny, rămasă la biblioteca națională pariziană, cuprinde lungi considerații morale și filozofice asupra acestei călătorii. SADOVEANU, Z. C. 28. Socot de prisos a-ți da aici o relație amănuntă despre deliberarea fraților noștri. La GHICA, A. 151. ◊ Expr. A da relații = a informa, a referi, a relata. – Variante: (învechit) relațiúne (BASSARABESCU, S. N. 153, CARAGIALE, O. II 89, ODOBESCU, S. II 184), relăciúne (ALECSANDRI, T. I 254) s. f.

RELÁȚIE s.f. 1. Legătură, raport (între fenomene, mărimi etc.) ♦ Complement circumstanțial de relație = complement circumstanțial care arată obiectul la care se referă o acțiune sau o calitate; propoziție circumstanțială de relație = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de relație = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior; (log.) judecată de relație = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite. 2. (La pl.) Legături între oameni, între națiuni, între state etc. ♦ (Ec.) Relații de producție = raporturi economice determinate care se stabilesc între oameni în procesul producției sociale a bunurilor materiale. 3. Informație; expunere, relatare. ♦ A da relații = a informa, a referi. 4. (Mat.) Condiție care leagă valorile a două sau mai multor mărimi. [Gen. -iei, var. relațiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

RELÁȚIE s. f. 1. legătură, conexiune, raport. ◊ complement circumstanțial de relație = complement care arată obiectul la care se referă o acțiune, o calitate; propoziție de relație = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de relație = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune între doi, trei sau mai mulți termeni. ◊ judecată de relație = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite. 3. (mat.) condiție care leagă valorile a două sau mai multe mărimi. 4. (pl.) legătură între oameni, popoare, state etc. ◊ relații de producție = raporturi care se stabilesc între oameni în procesul producției bunurilor materiale, a repartiției, schimbului și consumului; relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relații = a cunoaște, a frecventa persoane influente; a da relații = a informa. 5. legătură feroviară, rutieră sau aeriană regulată între două puncte; traseu. 6. informație; expunere, relatare. ◊ a da relații = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

reláție s. f. (circ.) Traseu ◊ „Aceleași tarife se practică pe relația Germania – București.” R.l. 6 IX 91 p. 14. ◊ „[La metrou] în prezent, se circulă cu viteze de 60 km/h pe relația Republica – Armata Poporului.” R.l. 17 V 94 p. 16; v. și Libertatea 6 X 95 p. 24; v. și vârf (1977) (formal din fr. relation, it. relazione; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

RELÁȚIE ~i f. 1) Legătură existentă între diferite fenomene sau obiecte; raport. 2) Legătura de dependență sau de influență reciprocă între persoane, popoare sau state. 3) Prezentare scrisă sau orală a unui fapt. [G.-D. relației; Sil. -ți-e] /<fr. relation, lat. relatio, ~onis, germ. Relation

RELAȚIÚNE s. f. v. relație.

RELAȚIÚNE s. f. v. relație.

RELAȚIÚNE s.f. v. relație.

relați(un)e f. 1. raport între două lucruri: o relațiune necesară între virtute și recompensă; 2. legătură de interes sau de prietenie: relațiunile noastre cu străinătatea; 3. povestire amănunțită a unui fapt sau a unui eveniment: relațiune de călătorie.

*relațiúne f. (lat. relátio, -ónis. V. ab-, co-, și de-lațiune). Raport, legătură: e o relațiune necesară între muncă și cîștig. Legătură de interes orĭ de prietenie: relațiunĭ comerciale, sociale. Raport, povestire, narațiune: relațiune de călătorie. – Și -áție (rus. relĕáciĭa).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reláție (-ți-e) s. f., art. reláția (-ți-a), g.-d. art. reláției; pl. reláții, art. reláțiile (-ți-i-)

reláție s. f. (sil. -ți-e), art. reláția (sil. -ți-a), g.-d. art. reláției; pl. reláții, art. reláțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RELÁȚIE s. v. arătare, expunere, istorisire, înfățișare, narare, povestire, prezentare, relatare.

RELÁȚIE s. 1. conexiune, corelație, înlănțuire, legătură, raport, (livr.) consecuție, (rar) conexitate. (Stabilește o ~ între fenomene.) 2. (FIZ.) relații de imprecizie = relații de nedeterminare; relații de nedeterminare v. relații de imprecizie. 3. legătură, raport, (livr.) contingență, nex, (înv.) legământ, referință, (grecism înv.) schesis. (Ce ~ este între...?) 4. v. contact. 5. v. proporție. 6. v. informație. 7. cunoștință.

relație s. v. ARĂTARE. EXPUNERE. ISTORISIRE. ÎNFĂȚIȘARE. NARARE. POVESTIRE. PREZENTARE. RELATARE.

RELAȚIE s. 1. conexiune, corelație, înlănțuire, legătură, raport, (livr.) consecuție, (rar) conexitate. (Stabilește o ~ între fenomene.) 2. legătură, raport, (livr.) contingență, nex, (înv.) legămînt, referință, (grecism înv.) schesis. (Ce ~ este între...?) 3. contact, legătură, raport. (A stabili o ~ cu cineva.) 4. proporție, raport. (O ~ justă între elemente.) 5. informație, referință. (Ce ~ îmi poți da despre...?) 6. cunoștință. (Ai vreo ~ la minister?)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RELAȚIE. Subst. Relație, raport, conexiune, conexitate, legătură (fig.), filiație (fig.); tangență, contiguitate (livr.), contingență; relație reciprocă, corelație, reciprocitate, mutualism; unitate, unire, coeziune (fig.), solidaritate; alianță, asociere, afiliere, afiliație; interdependență, interacțiune. Afinitate, potrivă, potriveală (pop.), potrivire, asemănare, similitudine, analogie; corespondență, concordanță, armonie; simetrie, proporție, proporționalitate; egalitate, echivalență. Determinare, predeterminare, condiționare; dependență. Cauzalitate, principiul (legea) cauzalității; cauză; efect. Superioritate; inferioritate. Ierarhie, scară ierarhică. Coordonare, conducere; subordonare, dependență. Joncțiune. Copulă. Conjuncție. Adj. Relativ; conex; tangent, contiguu (livr.); corelativ; corelat; reciproc, mutual; unit, solidar, inseparabil: interdependent. Potrivit, asemănător, similar, analog; simetric, proporțional; egal, identic, la fel. Determinant, determinativ; dependent. Cauzal. Ierarhic; superior; inferior. Vb. A fi în relație cu..., a avea legătură cu..., a fi legat de..., a sta în legătură cu..., a se asocia, a intra în legătură, a se afilia; a stabili o relație (un raport), a raporta, a corela; a corespunde, a concorda; a fi egal cu..., a fi la fel cu..., a egaliza. A determina, a predetermina (rar), a condiționa; a depinde de.... A cauza, a provoca. V. asemănare, cauză, clasificare, coeziune, deosebire, dependență, dezacord, formă, includere, legătură, opoziție, prietenie, sociabilitate, structură, unire, uniune.

arată toate definițiile

Intrare: relație
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • relație
  • relația
plural
  • relații
  • relațiile
genitiv-dativ singular
  • relații
  • relației
plural
  • relații
  • relațiilor
vocativ singular
plural
relațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • relațiune
  • relațiunea
plural
  • relațiuni
  • relațiunile
genitiv-dativ singular
  • relațiuni
  • relațiunii
plural
  • relațiuni
  • relațiunilor
vocativ singular
plural