14 definiții pentru povestire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POVESTIRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate. – V. povesti.

povestire sf [At: GCR I, 302/6 / Pl: ~ri / E: povesti] 1 Poveste (1). 2 Relatare a unei povești (27) Si: povestit1 (2). 3 (Spc) Narațiune literară de dimensiuni relativ reduse și în care structura epică se construiește pe un fond liric. 4 (Rar) Basm. 5 (Rar) Înfățișare prin imagini Si: ilustrare. 6 (Bis; reg) Predică. 7 (Rar; lpl) Bârfeli. 8 (Rar) Defăimare.

POVESTÍRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Narațiune literară de dimensiuni relativ reduse, care conține un fond liric. – V. povesti.

POVESTÍRE, povestiri, s. f. Faptul de a povesti; istorisire. Creangă restituie povestirea funcțiunii ei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor. VIANU, A. P. 112. Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet și artist. IBRĂILEANU, S. 5. Gheorghe, tăcut, cu capul în pămînt, asculta povestirea morții [mamei Paraschiva]. BUJOR, S. 149. ♦ Narațiune literară, care are drept subiect o întîmplare rară sau neobișnuită, redată într-un chip atrăgător, apropiat de formele vorbite ale expunerii. Delavrancea este, în literatura noastră, creatorul poemei în proză, pe care el o intercalează necontenit în povestirile sale. VIANU, P. 173. M-am gheboșat asupra cărțuliei mele ș-am izbutit îndată să scot din ceață... povestirile pentru copii ale lui Creangă. SADOVEANU, E. 113.

POVESTÍRE ~i f. 1) v. A POVESTI. 2) Creație literară în proză care are un subiect mai puțin complicat și dimensiuni mai reduse decât un roman. /v. a povesti

povestire f. expunere istorică sau poetică.

povestíre f. Narațiune, istorisire a unuĭ fapt maĭ mult orĭ maĭ puțin real (nu poveste).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri

povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POVESTÍRE s. 1. arătare, expunere, istorisire, înfățișare, narare, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (O ~ fidelă a faptelor.) 2. v. narațiune. 3. v. basm.

POVESTIRE s. 1. arătare, expunere, istorisire, înfățișare, narare, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (O ~ fidelă a faptelor.) 2. (concr.) istorie, istorisire, narațiune, poveste, (înv.) spunere. (A ascultat o lungă ~.) 3. (LIT; concr.) basm, poveste. ( ~ cu Cocoșul Roșu.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

POVESTIRE (de la a povesti, din poveste ; sl. povesti) Povestirea, mai bine-zis arta povestirii, „e îngrozitor de veche – vine din neolitic sau chiar din paleolitic” (E.M. Forster, Aspecte ale romanului). Originile ei sînt greu de restabilit. Ca modalitate a genului epic ea se confundă adesea cu narațiunea. Socotită ca o formă esențială si arhetipală a epicului, ea apare în mai toate variantele genului epic – roman, memorii, însemnări de călătorie, reportaj etc. – component distinctiv și definitoriu fiind elementul narativ. Clasificată, după formă, în proză și în versuri, după origine, în folclorică și cultă, iar după conținut și scop, în satirică, filozofică etc., povestea are ca note caracteristice atragerea curiozității auditoriului pentru ceea ce urmează, limitarea ei la un singur episod. Este modalitatea literă cea mai simplă, dar și cea mai captivantă, deoarece curiozitatea e o trăsătură universală a psihologiei umane. Semn al comunicării epice, cum este considerată, povestirea se prezintă, uneori, ca povestire în povestire sau „povestire în ramă”. Prin această tehnică au fost realizate opere ca: Halima sau O mie și una de nopți ; Povestea vorbei sau O șezătoare la țară de Anton Pann; Povestirile unui vînător de Turgheniev; Hanul Ancuței de M. Sadoveanu. Formulă narativă foarte veche, dar în același timp și foarte nouă, tehnica povestirii în ramă, față de simpla povestire, transformă pe povestitorii înșiși în personaje ale narațiunii. Cele nouă povestiri din volumul Hanul Ancuței se rostesc de cîte un povestitor care-i și personaj în același timp, implicand un cadru scenic – hanul – și grupul de ascultători. Interesant din acest punct de vedere nu-i numai ce se povestește, ci și modul cum povestește (gestică, intonația etc.). Ex. „S-a ridicat de la tohoarca lui, de la un proțap, un om mătăhălos, și s-a arătat în lumina focului, pășind legănat... - Iar cei care nu mă cunoașteți, să știți că eu nu mi-s mai departe decît de la Rarău, ș-acolo am stînă cu alți tovarăși, și bordeie pline cu putini de brînză și lapte acru și alte bordeie cu poclăzi și cojoace. Și mă cheamă Costandin Moțoc... - Vreau să vă spun dumneavoastră, dacă nu vi-i cu supărare, povestea despre care v-am vorbit. Și, dacă nu vă va plăcea, să nu-mi spuneți pe nume...” (M. SADOVEANU, Județ al sărmanilor)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DE TE FABULA NARATUR v. MUTATO NOMINE, DE TE FABULA NARRATUR.

MUTATO NOMINE DE TE FABULA NARRATUR (lat.) schimbând numele, despre tine este vorba în povestire – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 69-70. Vorbind despre chinurile la care a fost supus Tantal în Infern, poetul se adresează unui interlocutor imaginar, pe care avariția îl pune în aceeași situație.

Intrare: povestire
povestire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • povestire
  • povestirea
plural
  • povestiri
  • povestirile
genitiv-dativ singular
  • povestiri
  • povestirii
plural
  • povestiri
  • povestirilor
vocativ singular
plural