REFRACTAR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracteristicile. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care refuză să se supună la ceva, care se împotrivește. – Din fr. réfractaire, lat. refractarius.

refracta [At: PROPĂȘIREA (1844), 202¹/38 / Pzi: 3 refractă, (rar) ~tează / E: fr réfracter] 1 vr (Fiz; d. unde, raze de lumină etc.) A devia la trecerea dintr-un mediu în altul, suferind fenomenul de refracție (1). 2 vt (Fiz; d. corpuri) A produce fenomenul refracției (1).

refractar, ~ă a [At: MARIN, PR. I, 7/14 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~e / E: fr réfractaire] 1 (D. minerale, roci, materiale de construcție, diverse produse) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracteristicile. 2 (Îs) Cărămidă ~ă Cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală etc. 3 (D. oameni și caracterul lor) Care opune rezistență față de ceva. 4 (D. oameni și caracterul lor) Care nu este receptiv la ceva.

refractariu, ~ie a vz refractar

REFRACTAR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracterele. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se împotrivește la ceva, care opune rezistență față de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. réfractaire, lat. refractarius.

REFRACTA, pers. 3 refractă și refractează, vb. I. Refl. (Fiz.; despre unde, lumină sau raze de lumină) A se frînge, a devia, a se abate de la direcția inițială la trecerea dintr-un mediu în altul.

REFRACTAR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Fiz.; despre materiale) Care se înmoaie numai la temperatură înaltă; care rezistă în general temperaturilor înalte. Pămîntul fertil... e prefăcut într-o materie definitiv refractară, în care nici apa nu mai pătrunde. BOGZA, C. O. 217. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistent la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre persoane, caractere etc.; adesea urmat de determinări introduse prin «la», «față de», «în fața» etc.) Care se împotrivește, care opune rezistență (la ceva), care nu este receptiv pentru... Am rămas refractar la toată această lecție de viață practică, de luptă cu ogorul și de biruință, sensibilizată în lire sterline. GALACTION, O. I 9. Sînt oameni închiși... naturi posomorîte și refractare care împrăștie în jurul lor ca o senzație de frig. VLAHUȚĂ, O. AL. II 86.

REFRACTA vb. I. refl. (Despre unde, raze de lumină) A se frînge, a devia; a suferi fenomenul refracției. [P.i. 3,6 refractă, -tează. / < fr. réfracter].

REFRACTAR, -Ă adj. 1. (Despre materiale) Rezistent la temperaturi înalte. 2. (Fig.; despre persoane) Nesupus; care rezistă, se împotrivește; rebel. [< fr. réfractaire, cf. lat. refractarius].

REFRACTA vb. I. tr. a produce fenomenul refracției. II. refl. (despre unde luminoase, sonore etc.) a suferi fenomenul refracției. (< fr. réfracter)

REFRACTAR, -Ă adj. 1. (despre materiale) rezistent la temperaturi înalte. 2. (fig.; despre oameni și s.) care se împotrivește; nesupus, rebel. (< fr. réfractaire, lat. refractarius)

A SE REFRACTA se refractă intranz. (despre raze, unde, sunete etc.) A suferi fenomenul refracției; a-și schimba direcția la trecerea dintr-un mediu în altul. [Și se refractează] /<fr. réfracter

A REFRACTA refractă tranz. A face să se refracte. /<fr. réfracter

REFRACTAR ~ă (~i, ~e) 1) (despre unele materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura; cu proprietatea de a rezista la temperaturi înalte. Cărămidă ~ă. 2) fig. (despre persoane) Care opune rezistență influențelor străine; lipsit de receptivitate. /<fr. réfractaire

refractar a. 1. care nu vrea să se supună, rebel; 2. Chim. care rezistă acțiunii focului, acidelor.

*refractár, -ă adj. (lat. refractarius). Rebel, nesupus: un copil refractar disciplineĭ. Care nu poate învăța ceva: un copil refractar muziciĭ. Chim. Care rezistă foculuĭ saŭ acidelor: argilă refractară.

*refractéz v. tr. (fr. refracter, d. lat. re-fringere, re-fractum, a sfărîma, a toci vîrfu, a răsfrînge, d. frángere, a frînge). Fiz. Răsfrîng (frîng, întorc spre altă direcțiune) razele luminiĭ: prizma refractează lumina. V. repercutez.

refractare s. f., g.-d. art. refractării

refracta (a ~) (desp. re-frac-) vb., ind. prez. 3 refractă, imperf. 3 pl. refractau; conj. prez. 3 să refracte

refractar (desp. re-frac-) adj. m., pl. refractari; f. refractară, pl. refractare

refracta (a ~) (re-frac-) vb., ind. prez. 3 refractă

refractar (re-frac-) adj. m., pl. refractari; f. refractară, pl. refractare

refracta vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. refractă/refractează

refractar adj. m. (sil. -frac-), pl. refractari; f. sg. refractară, pl. refractare

refractez.

Freesia refracta Klatt. Specie cu flori mirositoare, albe-gălbui cu o ușoară nuanță de- violet pal (corolă tubuloasă, 3,5 cm lungime, terminată printr-o diviziune lanceolată), dispuse într-un spic frînt, unilateral. Tulpină florală subțire, rigidă, flexibilă, neramificată, cca 30 cm înălțime. Plantă cu tuberobulb mic, solid, ovoid, foarte prolific. Frunzele liniar-lanceolate, subțiri, verzi ca iarba, lungi de 20-25 cm.

Roemeria refracta (Stev.) DC. Specie care înflorește vara. Flori roșii cu o pată neagră la bază. Fruct, capsulă glabră. Tulpină erectă, slab-pubescentă, cca 35 cm. înălțime.

REFRACTAR adj. v. încăpățânat.

REFRACTAR adj. încăpățînat, îndărătnic, recalcitrant, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg.) inacciu, înțestat, (Olt.) dugos, (înv.) capeș, renitent, (fam. peior.) capsoman, căpățînos, căpos. (Ce om ~!)