13 definiții pentru refracta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REFRACTÁ, pers. 3 refráctă, vb. I. 1. Refl. (Fiz.; despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracției. 2. Tranz. (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracției. – Din fr. réfracter.

REFRACTÁ, pers. 3 refráctă, vb. I. 1. Refl. (Fiz.; despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia la trecerea dintr-un mediu în altul; a suferi fenomenul refracției. 2. Tranz. (Despre corpuri, medii) A produce fenomenul refracției. – Din fr. réfracter.

refracta [At: PROPĂȘIREA (1844), 2021/38 / Pzi: 3 refractă, (rar) ~tea / E: fr réfracter] 1 vr (Fiz; d. unde, raze de lumină etc.) A devia la trecerea dintr-un mediu în altul, suferind fenomenul de refracție (1). 2 vt (Fiz; d. corpuri) A produce fenomenul refracției (1).

REFRACTÁ, pers. 3 refráctă și refractează, vb. I. Refl. (Fiz.; despre unde, lumină sau raze de lumină) A se frînge, a devia, a se abate de la direcția inițială la trecerea dintr-un mediu în altul.

REFRACTÁ vb. I. refl. (Despre unde, raze de lumină) A se frânge, a devia; a suferi fenomenul refracției. [P.i. 3,6 refráctă, -tează. / < fr. réfracter].

REFRACTÁ vb. I. tr. a produce fenomenul refracției. II. refl. (despre unde luminoase, sonore etc.) a suferi fenomenul refracției. (< fr. réfracter)

A REFRACTÁ refráctă tranz. A face să se refracte. /<fr. réfracter

A SE REFRACTÁ se refráctă intranz. (despre raze, unde, sunete etc.) A suferi fenomenul refracției; a-și schimba direcția la trecerea dintr-un mediu în altul. [Și se refractează] /<fr. réfracter

*refractéz v. tr. (fr. refracter, d. lat. re-fringere, re-fractum, a sfărîma, a toci vîrfu, a răsfrînge, d. frángere, a frînge). Fiz. Răsfrîng (frîng, întorc spre altă direcțiune) razele luminiĭ: prizma refractează lumina. V. repercutez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

refractá (a ~) (re-frac-) vb., ind. prez. 3 refráctă

refractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. refráctă/refracteáză


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Freesia refracta Klatt. Specie cu flori mirositoare, albe-gălbui cu o ușoară nuanță de- violet pal (corolă tubuloasă, 3,5 cm lungime, terminată printr-o diviziune lanceolată), dispuse într-un spic frînt, unilateral. Tulpină florală subțire, rigidă, flexibilă, neramificată, cca 30 cm înălțime. Plantă cu tuberobulb mic, solid, ovoid, foarte prolific. Frunzele liniar-lanceolate, subțiri, verzi ca iarba, lungi de 20-25 cm.

Roemeria refracta (Stev.) DC. Specie care înflorește vara. Flori roșii cu o pată neagră la bază. Fruct, capsulă glabră. Tulpină erectă, slab-pubescentă, cca 35 cm. înălțime.

Intrare: refracta
  • silabație: -frac-
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refracta
  • refractare
  • refractat
  • refractatu‑
  • refractând
  • refractându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • refractă
(să)
  • refracte
  • refracta
  • refractă
  • refractase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • refractă
(să)
  • refracte
  • refractau
  • refracta
  • refractaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)