2 intrări

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres. ◊ Reformă monetară (sau bănească) = reorganizare a sistemului monetar al unei țări din cauza deprecierii puternice a monedei naționale, ca urmare a perturbărilor din sistemul economic național. Reformă financiară = reformă prin care se aduc modificări importante sistemului de formare și de cheltuire a veniturilor statului. 2. (Art.) Mișcare religioasă de la începutul sec. XVI în Germania, răspândită în cea mai mare parte a Europei, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de. cult. 3. Scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.) totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material. 4. Scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică). – Din fr. réforme, germ. Reform.

REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obține o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăți (care nu modifică structura generală a acelei societăți). ◊ Reformă monetară (sau bănească) = operație financiară prin care se înlocuiește moneda unei țări cu o monedă nouă (ca urmare a perturbărilor din sistemul economic național), având un curs diferit față de prima. Reformă financiară = reformă prin care se aduc modificări importante sistemului de formare și de cheltuire a veniturilor statului. 2. (Art.) Mișcare social-politică și religioasă cu caracter anticatolic și antifeudal, apărută în Europa apuseană în sec. XV-XVI, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de cult; reformare. 3. Scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.), Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material. 4. Scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică). – Din fr. réforme, germ. Reform.

REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Schimbare, modificare (prin lege) a unei stări de lucruri (în general cu scopul de a obține o ameliorare sau un progres); schimbare într-o anumită orînduire, fără a modifica însă structura generală a acelei orînduiri. Voi nu înțălegeți toate avantajele unei asemine reforme. ALECSANDRI, T. I 261. Faza de reforme... se prefăcea într-o combinație mai bună decît starea de mai înainte. RUSSO, S. 116. Este timpul ca poezia să se ocupe, să puie în mișcare toate resorturile sale la o prefacere întreagă, la o reformă totală de conștiință... BOLLIAC, O. 43. ◊ Reformă monetară (sau bănească) = operație financiară prin care se înlocuiește moneda veche a unei țări cu o monedă nouă, avînd un curs diferit față de prima. Reformă agrară v. agrar. 2. Mișcare social-politică și religioasă împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în secolul al XVI-lea și care a dus la crearea unei noi biserici (numită reformată sau protestantă). Luînd din reformă ceea ce era după înțelesul și folosul neamului... bisericile din Țeara Romînească și din Moldova... compun cazanii și evanghelii. RUSSO, S. 73. 3. Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc. socotite inutilizabile; p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material, unelte, efecte etc. Un schimb de rufe de la reformă îi acoperă trupul lung. SAHIA, N. 120. 4. Scoatere din rîndurile armatei active a unui militar pentru motive de incapacitate fizică.

refórmă (schimbare) s. f., g.-d. art. refórmei; pl. refórme

refórmă s. f., pl. refórme

REFÓRMĂ s. 1. (înv.) reformație. (~ învățământului.) 2. (FIN., EC.) reformă monetară = stabilizare bănească, stabilizare monetară.

REFÓRMĂ s.f. 1. Schimbare (de obicei în bine), modificare legală a unei stări de lucruri. 2. Mișcare social-politică și religioasă împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate sau protestante. 3. Totalitatea materialelor, efectelor, armelor etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile. 4. Declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar; situația unei astfel de persoane. [Cf. fr. réforme, germ. Reform, it. reforma].

REFÓRMĂ s. f. 1. transformare, reorganizare în domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structură. 2. mișcare social-politică și religioasă îndreptată împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidență a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. réforme, germ. Reform)

REFÓRMĂ ~e f. 1) Transformare (radicală sau parțială) operată în vederea ameliorării unei stări de lucruri din viața social-politică sau economică. 2) (în Europa din sec. XV- XVI) Mișcare social-politică și religioasă îndreptată împotriva feudalismului și a catolicismului, în urma căreia a apărut al treilea curent în creștinism – protestantismul. /<fr. réforme, germ. Reform

reformă f. 1. schimbare pentru ameliorare; reforma calendarului; 2. suprimare de abuzuri; 3. licențiare parțială a trupelor; 4. depărtare din armată a unui ofițer recunoscut impropriu serviciului; 5. înlocuirea cailor ce nu mai sunt în stare de a servi; 6. V. Reforma.

*refórmă f., pl. e (fr. réforme, d. réformer, a reforma). Schimbare p. a ameliora saŭ p. a înfrîna abuzurile: reforma calendaruluĭ ĭulian, Constantin Mavrocordatu introduse reforme în administrațiune și justiție (1748). Scoaterea din serviciŭ a unuĭ ofițer vinovat orĭ infirm, a unuĭ cal bătrîn orĭ infirm, a uneĭ trăsurĭ uzate ș. a.: cal de reformă, haĭne de reformă. Despărțirea luteranilor de catolicizm [!]: Reforma (saŭ Reformațiunea) luĭ Luther.

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. Tranz. A scoate din folosință unele bunuri uzate (inutilizabile). 3. Tranz. A declara o persoană inaptă pentru serviciul militar și a o scoate din evidențele armatei. 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă (1). 2. Tranz. A scoate din uz o unealtă, o mașină etc.; a da la reformă (3) datorită degradării totale sau parțiale. 3. Tranz. A scoate o persoană din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă (1). 2. Tranz. (Cu privire la un material, o mașină, o unealtă etc.) A scoate din uz, a da la reformă (3). 3. Tranz. (Mil.; învechit) A scoate un militar din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). Fusese înrolat două luni și apoi reformat. PAS, Z. I 305. 4. Refl. (Franțuzism învechit) A forma din nou, a reface. Greșeala este de a propovădui că limbile se reformează, cînd dimpotrivă, limbile se formează zi pe zi. RUSSO, S. 65.

Refórma (mișcare religioasă) s. propriu f., g.-d. Refórmei

reformá (a ~) vb., ind. prez. 3 reformeáză

reformá vb., ind. prez. 1 sg. reforméz, 3 sg. și pl. reformeáză

REFORMÁ vb. a modifica, a schimba. (A ~ ortografia.)

REFORMÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. A scoate din uz, a da la reformă (un aparat, o mașină, efecte etc.). [< fr. réformer].

REFORMÁ vb. tr. 1. a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. a scoate din uz, a da la reformă (3). 3. a declara pe cineva inapt pentru serviciul militar, scoțându-l din evidențele armatei. (< fr. réformer, lat. reformare)

Intrare: reformă
reformă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular reformă reforma
plural reforme reformele
genitiv-dativ singular reforme reformei
plural reforme reformelor
vocativ singular
plural
Intrare: reforma
reforma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) reforma reformare reformat reformând singular plural
reformea reformați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) reformez (să) reformez reformam reformai reformasem
a II-a (tu) reformezi (să) reformezi reformai reformași reformaseși
a III-a (el, ea) reformea (să) reformeze reforma reformă reformase
plural I (noi) reformăm (să) reformăm reformam reformarăm reformaserăm, reformasem*
a II-a (voi) reformați (să) reformați reformați reformarăți reformaserăți, reformaseți*
a III-a (ei, ele) reformea (să) reformeze reformau reforma reformaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)