15 definiții pentru reforma


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. Tranz. A scoate din folosință unele bunuri uzate (inutilizabile). 3. Tranz. A declara o persoană inaptă pentru serviciul militar și a o scoate din evidențele armatei. 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.

reforma1 [At: DRLU / V: (îvr) ~mi (Pzi: ~mesc) / Pzi: ~mez, (îvr) reform / E: lat reformare, fr reformer] 1 vt A schimba (în bine). 2 vt A înnoi o stare de lucruri, o concepție etc. 3 vt (Jur; iuz) A modifica o sentință dată de o instanță inferioară. 4 vt A scoate din uz unele bunuri considerate la un moment dat inutilizabile. 5 vt A declara o persoană inaptă pentru serviciul militar și a o scoate din evidențele armatei. 6 vr (Înv) A se forma din nou Si: a se reface (10).

reforma2 vt [At: ȘINCAI, HR. II, 263/9 / Pzi: reform / E: drr reformat2] (Înv) A converti pe cineva la credința protestantă.

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă (1). 2. Tranz. A scoate din uz o unealtă, o mașină etc.; a da la reformă (3) datorită degradării totale sau parțiale. 3. Tranz. A scoate o persoană din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă (1). 2. Tranz. (Cu privire la un material, o mașină, o unealtă etc.) A scoate din uz, a da la reformă (3). 3. Tranz. (Mil.; învechit) A scoate un militar din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). Fusese înrolat două luni și apoi reformat. PAS, Z. I 305. 4. Refl. (Franțuzism învechit) A forma din nou, a reface. Greșeala este de a propovădui că limbile se reformează, cînd dimpotrivă, limbile se formează zi pe zi. RUSSO, S. 65.

REFORMÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. A scoate din uz, a da la reformă (un aparat, o mașină, efecte etc.). [< fr. réformer].

REFORMÁ vb. tr. 1. a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. a scoate din uz, a da la reformă (3). 3. a declara pe cineva inapt pentru serviciul militar, scoțându-l din evidențele armatei. (< fr. réformer, lat. reformare)

A REFORMÁ ~éz tranz. 1) A forma din nou. 2) (situații, stări de lucruri, concepții etc.) A schimba în bine printr-o reformă. ~ ortografia. 3) (lucruri vechi, mașini deteriorate etc.) A scoate din folosință; a da la reformă. 4) înv. (persoane) A declara inapt pentru serviciul militar. /<fr. réformer, lat. reformare

reformà v. 1. a da o formă mai bună: a reforma calendarul; 2. fig. a îndrepta și ameliora: a reforma moravurile; 3. a modifica cu drept: a reforma o sentință; 4. a elimina din armată, a declara impropriu serviciului: a reforma un ofițer; 5. a retrage caii ce nu mai sunt buni de serviciu.

*reforméz v. tr. (lat. reformare, a reda prima formă, a reface; fr. réformer. V. formez). Daŭ o formă maĭ bună, îndreptez, ameliorez, modific: a reforma calendaru ĭulian, (fig.) a reforma obiceĭurile, a reforma legile. Eliminez din armată oamenĭ, caĭ, trăsurĭ ș. a. cînd aŭ devenit impropriĭ serviciuluĭ: a reforma un ofițer. Formez ĭar: șĭ-a reformat trupa risipită și a dat alt atac.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Refórma (mișcare religioasă) s. propriu f., g.-d. Refórmei

reformá (a ~) vb., ind. prez. 3 reformeáză

reformá vb., ind. prez. 1 sg. reforméz, 3 sg. și pl. reformeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REFORMÁ vb. a modifica, a schimba. (A ~ ortografia.)

REFORMA vb. a modifica, a schimba. (A ~ ortografia.)

Intrare: reforma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • reforma
  • reformare
  • reformat
  • reformatu‑
  • reformând
  • reformându‑
singular plural
  • reformea
  • reformați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • reformez
(să)
  • reformez
  • reformam
  • reformai
  • reformasem
a II-a (tu)
  • reformezi
(să)
  • reformezi
  • reformai
  • reformași
  • reformaseși
a III-a (el, ea)
  • reformea
(să)
  • reformeze
  • reforma
  • reformă
  • reformase
plural I (noi)
  • reformăm
(să)
  • reformăm
  • reformam
  • reformarăm
  • reformaserăm
  • reformasem
a II-a (voi)
  • reformați
(să)
  • reformați
  • reformați
  • reformarăți
  • reformaserăți
  • reformaseți
a III-a (ei, ele)
  • reformea
(să)
  • reformeze
  • reformau
  • reforma
  • reformaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)