3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

refec sn [At: CUV. D. BĂTR. I, 298 / V: (reg) răf~, (îrg) ~frec, (înv) răfrec / Pl: ~uri / E: ns cf refeca] 1 (Înv; îf răfrec) Cârpă (1). 2 (Înv; îf răfrec) Petic. 3 Cusătură cu ajutorul căreia se îmbină două bucăți de pânză, ale căror margini se îndoaie și se prind sub îndoitură, ca să nu se destrame. 4 (Pex) Tiv. 5 (Îe) A lua (pe cineva) la ~ sau (rar) a trage cuiva un ~ A mustra (pe cineva) cu asprime. 6 (Îae) A critica aspru pe cineva. 7 (Îae) A cere cuiva socoteală despre ceva. 8 Fâșie îngustă de pânză, postav etc. cusută ca garnitură de altă culoare la unele articole de îmbrăcăminte, mai ales pentru a marca anumite cusături.

REFÉC, refecuri, s. n. Cusătură cu ajutorul căreia se îmbină două bucăți de material textil, ale căror margini se îndoaie și se prind sub îndoitură, ca să nu se destrame; refecătură. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la refec sau (rar) a trage (cuiva) un refec = a mustra pe cineva cu asprime, a-l critica, a-i cere socoteală. – Cf. refeca.

REFÉC, refecuri, s. n. Cusătură cu ajutorul căreia se îmbină două bucăți de material textil, ale căror margini se îndoaie și se prind sub îndoitură, ca să nu se destrame; refecătură. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la refec sau (rar) a trage (cuiva) un refec = a mustra pe cineva cu asprime, a-l critica, a-i cere socoteală. – Cf. refeca.

REFÉC, refecuri, s. n. Cusătură cu ajutorul căreia se îmbină două bucăți de pînză (prin îndoirea și prinderea marginii sub îndoitură spre a nu se destrăma); tiv. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) la refec (sau, mai rar, a trage cuiva un refec) = a mustra (pe cineva) aspru, a-i cere socoteală (despre ceva), a-l lua din scurt, a-l critica aspru. Mai tîrziu aude iarăși De-un talent c-a răsărit... Furios se-nchide-n casă, Și-i ia cartea la refec. VLAHUȚĂ, O. A. 179.

REFÉC ~uri n. Cusătură prin care se îmbină două bucăți de țesătură, îndoind marginile ca să nu se destrame. ◊ A lua pe cineva la ~ a certa rău pe cineva; a lua la trei parale. /cf. a refeca

refec n. 1. cusătură pe marginea unei stofe: fără refec se destramă ștergarele; 2. fig. mustrare aspră: a lua pe cineva la refec. [Abstras din refecà].

2) reféc, a á v. tr. (poate din maĭ vechĭu răfrec, din *refrec. – Se conj. ca frec). Sud. Dupăcesc, înduplec, îndoĭ marginea pînzeĭ, peliĭ, hîrtiiĭ ș. a.: (un Jidan) cu pleoapele refecate (ChN. I, 56), un negru cu buzele groase și refecate (201), venea cu ochiĭ refecațĭ de la cîrcĭumă.

1) reféc n., pl. urĭ (d. refec 2). Sud. Tiv, margine de pînză refecată. Fig. A lua pe cineva la refec, a-l lua din scurt, a-l lua la treĭ parale, a-l mustra.

refeca vt [At: POLIZU / V: (reg) răf~, ~fre~, răfica / Pzi: refec, 3 (îrg) ~ea / E: ns cf lat refrico, -are] 1 A coase cu refec (3). 2 (Pex) A tivi. 3 (Fig; reg) A mustra aspru pe cineva. 4 A detașa cu ferăstrăul marginile ieșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice.

REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu fierăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.

REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.

REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o stofă, o pînză etc.) A coase cu refec, a tivi. Cămașa de borangic subțire și refecată cu bibiluri. FILIMON, C. 151. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scîndurilor brute pentru a obține scînduri paralelipipedice.

A REFECÁ reféc tranz. (obiecte confecționate din materiale textile) A înzestra cu un refec; a tivi. /cf. lat. reficare

refecà v. a coase un refec. [Vechiu-rom. răfrecà = lat. REFRICARE].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reféc s. n., pl. refécuri

reféc s. n., pl. refécuri

refecá (a ~) vb., ind. prez. 3 refécă

refecá vb., ind. prez. 1 sg. reféc, 3 sg. și pl. refécă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REFÉC s. v. tiv, tivitură.

REFÉC s. (reg.) refecătură. (~ la o haină.)

arată toate definițiile

Intrare: refec
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • refec
  • refecul
  • refecu‑
plural
  • refecuri
  • refecurile
genitiv-dativ singular
  • refec
  • refecului
plural
  • refecuri
  • refecurilor
vocativ singular
plural
Intrare: refeca (3 -eacă)
refeca (3 -eacă) verb grupa I conjugarea I
verb (VT77)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refeca
  • refecare
  • refecat
  • refecatu‑
  • refecând
  • refecându‑
singular plural
  • refea
  • refecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • refec
(să)
  • refec
  • refecam
  • refecai
  • refecasem
a II-a (tu)
  • refeci
(să)
  • refeci
  • refecai
  • refecași
  • refecaseși
a III-a (el, ea)
  • refea
(să)
  • refece
  • refeca
  • refecă
  • refecase
plural I (noi)
  • refecăm
(să)
  • refecăm
  • refecam
  • refecarăm
  • refecaserăm
  • refecasem
a II-a (voi)
  • refecați
(să)
  • refecați
  • refecați
  • refecarăți
  • refecaserăți
  • refecaseți
a III-a (ei, ele)
  • refea
(să)
  • refece
  • refecau
  • refeca
  • refecaseră
Intrare: refeca (3 -ecă)
refeca (3 -ecă) verb grupa I conjugarea I
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refeca
  • refecare
  • refecat
  • refecatu‑
  • refecând
  • refecându‑
singular plural
  • refe
  • refecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • refec
(să)
  • refec
  • refecam
  • refecai
  • refecasem
a II-a (tu)
  • refeci
(să)
  • refeci
  • refecai
  • refecași
  • refecaseși
a III-a (el, ea)
  • refe
(să)
  • refece
  • refeca
  • refecă
  • refecase
plural I (noi)
  • refecăm
(să)
  • refecăm
  • refecam
  • refecarăm
  • refecaserăm
  • refecasem
a II-a (voi)
  • refecați
(să)
  • refecați
  • refecați
  • refecarăți
  • refecaserăți
  • refecaseți
a III-a (ei, ele)
  • refe
(să)
  • refece
  • refecau
  • refeca
  • refecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)