2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REÁZEM, reazeme, s. n. 1. Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. ♦ (Rar) Balustradă. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. 3. Fig. Cauza, motivarea unei acțiuni; motiv, temei. [Var.: rázăm, reázăm, reázim s. n.] – Din rezema (derivat regresiv).

REÁZEM, reazeme, s. n. 1. Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. ♦ (Rar) Balustradă. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. 3. Fig. Cauza, motivarea unei acțiuni; motiv, temei. [Var.: rázăm, reázăm, reázim s. n.] – Din rezema (derivat regresiv).

REÁZEM, reazeme, s. n. (Și în formele reazim, razem, reazăm) 1. Obiect, corp stabil de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. Femeia a adormit... bîjbîind în gol, cu mîna înfrigurată, după un reazim. POPA, V. 318. ♦ Balustradă. (Atestat în forma razăm) Scutură din cap, bătu cu mîna pe razămul scării. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazem mîngîietor. ALECSANDRI, P. II 133. În el Apolon află a slavei sale razem. NEGRUZZI, S. II 176. Trist lucru este să nu aibă cineva alt reazim decît meritele părinților. BOLLIAC, O. 262. Cine-și cată reazăm afară din popor Se reazemă pe-o umbră de nour trecător. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ Motiv, temei. Șterge-ți ochii, nu mai plînge!... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. EMINESCU, O. I 30. 3. Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două solide și care impune anumite restricții deplasărilor relative ale acestora. Reazem simplu. Reazem cilindric. – Variante: rázăm (SLAVICI, N. II 212), rázem, rázim (BENIUC, V. 9, ARDELEANU, D. 177), reázăm (BĂLCESCU, O. I 24), reázim s. n.

REÁZEM ~e n. 1) Obiect care asigură sprijinirea unui corp. ◊ Punct de ~ loc de contact dintre două corpuri solide unde se exercită forțe de acțiune și reacțiune. 2) fig. Susținere materială sau morală; ajutor; sprijin. ~ la bătrânețe. 3) tehn. Legătură între două elemente ale unui sistem tehnic. /v. a (se) rezema

1) reázem n., pl. rezeme (lat. *rĕmĕdium, accentuat rémedium pin reducerea luĭ -dium la o singură silabă, de unde, pin met., s’a făcut *reamez, apoĭ reazem, ca și la verbu rezem, pe cînd în primez 1, derivat tot din mĕdium, mijloc, accentu a rămas pe răd. V. mez). Sprijin, proptea, lucru pus supt altu ca să-l susție. Fig. Protecțiune, sprijin: a avea un reazem în nenorocire. Mec. Punct de reazem, punct fix în prejuru căruĭa puterea și rezistența tind să se puĭe în echilibru. – În est rázăm, pl. -ăme.

RÁZĂM s. n. v. reazem.

RĂZIMÁ vb. I v. rezema.

REÁZĂM s. n. v. reazem.

REÁZIM s. n. v. reazem.

REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza astfel încât să fie susținut de ceva; a (se) sprijini, a (se) propti. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) răzimá vb. I] – Et. nec.

REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza astfel încât să fie susținut de ceva; a (se) sprijini, a (se) propti. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) răzimá vb. I] – Et. nec.

REZEMÁ, reázem, vb. I. (Și în forma răzima) 1. Tranz. A pune un lucru astfel încît să se sprijine pe un altul; a sprijini, a propti. Cristina apucă scara ș-o răzimă iar la gura podului. SADOVEANU, O. VIII 228. Mai trebuindu-i încă și două furci, ca să razime frigarea, au căutat niște crenguțe. DRĂGHICI, R. 69. ◊ Fig. În zadar te-ai fi silit să-ți razimi ochiul pe lunecarea sclipitoare a undelor. HOGAȘ, M. N. 218. ◊ (Complementul indică o parte a trupului) Rezemă capul de perete. DELAVRANCEA, H. T. 142. Își ridică fruntea rezemîndu-și palmele pe genunchi. CARAGIALE, O. III 70. Cum ea pe coate-și răzima Visînd ale ei tîmple, De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. EMINESCU, O. I 167. ◊ Expr. (Familiar) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte, cu ceilalți, la dans, la joc etc.; a-și pierde vremea, a sta degeaba. Dragile mele de fete Cum razimă cel perete! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ◊ Refl. Mama Anghelina se rezemase de sobă, cu mîna la gură. SADOVEANU, N. F. 16. Își alese un loc singuratic și depărtat de orice pom și de ziduri, astfel ca să n-aibă de ce se rezema. ISPIRESCU, L. 73. Abu-Hasan, rezemîndu-se pe umărul robului, sui treptele și se așeză în tron. CARAGIALE, O. III 70. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza (pe cineva sau pe ceva). Rezemat pe cunoștințele geografice ale Pisicuții, urcam în pas de voie și fără grijă suișul. HOGAȘ, M. N. 157. Toată nădejdea lui se răzima pe întoarcerea tinerilor. CARAGIALE, O. III 39. – Prez. ind. și: reázim (ODOBESCU, S. III 55), rázim (EMINESCU, O. I 38). – Variante: (Mold.) rezămá, rézăm (NEGRUZZI, S. I 146), răzimá, rázim, vb. I.

A REZEMÁ reázăm tranz. (obiecte) A așeza astfel încât să se sprijine și să nu cadă; a sprijini; a propti. ~ de copac.~ pereții (sau peretele) a) a sta fără treabă; b) a nu lua parte la dans. /Orig. nec.

A SE REZEMÁ mă reázăm intranz. 1) (urmat de un substantiv, nume de obiect concret, cu prepoziția de) A se folosi ca de un reazem; a se sprijini; a se propti. 2) fig. (urmat de un substantiv cu prepoziția de) A pune temei; a se întemeia; a se sprijini; a se baza; a se bizui. /Orig. nec.

reazim (razim) n. 1. proptea, sprijin; 2. fig. protecțiune: bizuindu-se pe reazimul lor ostășesc OD. [Origină necunoscută].

rezemà v. a (se) sprijini: a rezema scara de zid. [V. reazim].

rázăm, răzăm-, V. reazem, rezem-.

rézem, a v. tr. (lat. *remĕdio, -áre, accentuat rémedio prin reducerea luĭ -adio la o singură silabă, apoĭ met. ca și’n *remedium, reazem. V. reazem 1). Aplec puțin și sprijin pin ceva stabil: el reazemă o scară de zid, pușca de părete. V. refl. Mă aplec puțin la o parte saŭ pe spate și mă sprijin de ceva fix: santinela se rezemase de zid. – În vest și reazem și reazăm (conj. ca legăn), în est razăm, -ămĭ, ămă,-ăme.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reázem s. n., pl. reázeme

reázem s. n., pl. reázeme

arată toate definițiile

Intrare: reazem
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reazem
  • reazemul
  • reazemu‑
plural
  • reazeme
  • reazemele
genitiv-dativ singular
  • reazem
  • reazemului
plural
  • reazeme
  • reazemelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • razăm
  • razămul
  • razămu‑
plural
  • razăme
  • razămele
genitiv-dativ singular
  • razăm
  • razămului
plural
  • razăme
  • razămelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reazăm
  • reazămul
  • reazămu‑
plural
  • reazăme
  • reazămele
genitiv-dativ singular
  • reazăm
  • reazămului
plural
  • reazăme
  • reazămelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reazim
  • reazimul
  • reazimu‑
plural
  • reazime
  • reazimele
genitiv-dativ singular
  • reazim
  • reazimului
plural
  • reazime
  • reazimelor
vocativ singular
plural
Intrare: rezema
verb (VT23)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rezema
  • rezemare
  • rezemat
  • rezematu‑
  • rezemând
  • rezemându‑
singular plural
  • reazemă
  • rezemă
  • rezemați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • reazem
  • rezem
(să)
  • reazem
  • rezem
  • rezemam
  • rezemai
  • rezemasem
a II-a (tu)
  • rezemi
  • reazemi
(să)
  • rezemi
  • reazemi
  • rezemai
  • rezemași
  • rezemaseși
a III-a (el, ea)
  • reazemă
  • rezemă
(să)
  • rezeme
  • reazeme
  • rezema
  • rezemă
  • rezemase
plural I (noi)
  • rezemăm
(să)
  • rezemăm
  • rezemam
  • rezemarăm
  • rezemaserăm
  • rezemasem
a II-a (voi)
  • rezemați
(să)
  • rezemați
  • rezemați
  • rezemarăți
  • rezemaserăți
  • rezemaseți
a III-a (ei, ele)
  • reazemă
  • rezemă
(să)
  • rezeme
  • reazeme
  • rezemau
  • rezema
  • rezemaseră
verb (VT19)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răzima
  • răzimare
  • răzimat
  • răzimatu‑
  • răzimând
  • răzimându‑
singular plural
  • razimă
  • răzimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • razim
(să)
  • razim
  • răzimam
  • răzimai
  • răzimasem
a II-a (tu)
  • razimi
(să)
  • razimi
  • răzimai
  • răzimași
  • răzimaseși
a III-a (el, ea)
  • razimă
(să)
  • razime
  • răzima
  • răzimă
  • răzimase
plural I (noi)
  • răzimăm
(să)
  • răzimăm
  • răzimam
  • răzimarăm
  • răzimaserăm
  • răzimasem
a II-a (voi)
  • răzimați
(să)
  • răzimați
  • răzimați
  • răzimarăți
  • răzimaserăți
  • răzimaseți
a III-a (ei, ele)
  • razimă
(să)
  • razime
  • răzimau
  • răzima
  • răzimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)