reazem sm [At: PSALT. 204 / V: ~zim, raz~, razăm, razim, (înv) razimă sf / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: pvb rezema] 1 Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de alt corp Si: rezemătoare. 2 (Mec; îs) Punct de ~ Punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. 3 Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. 4-5 (Rar) Balustradă (1-2). 6 Parte a războiului de țesut formată din cele două tălpi orizontale pe care se sprijină celelalte părți ale acestuia. 7 Sprijin. 8 (Ccr) Persoană care ajută Si: ocrotitor, sprijinitor.

REAZEM, reazeme, s. n. (Și în formele reazim, razem, reazăm) 1. Obiect, corp stabil de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. Femeia a adormit... bîjbîind în gol, cu mîna înfrigurată, după un reazim. POPA, V. 318. ♦ Balustradă. (Atestat în forma razăm) Scutură din cap, bătu cu mîna pe razămul scării. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazem mîngîietor. ALECSANDRI, P. II 133. În el Apolon află a slavei sale razem. NEGRUZZI, S. II 176. Trist lucru este să nu aibă cineva alt reazim decît meritele părinților. BOLLIAC, O. 262. Cine-și cată reazăm afară din popor Se reazemă pe-o umbră de nour trecător. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ Motiv, temei. Șterge-ți ochii, nu mai plînge!... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. EMINESCU, O. I 30. 3. Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două solide și care impune anumite restricții deplasărilor relative ale acestora. Reazem simplu. Reazem cilindric. – Variante: razăm (SLAVICI, N. II 212), razem, razim (BENIUC, V. 9, ARDELEANU, D. 177), reazăm (BĂLCESCU, O. I 24), reazim s. n.

REAZEM ~e n. 1) Obiect care asigură sprijinirea unui corp. ◊ Punct de ~ loc de contact dintre două corpuri solide unde se exercită forțe de acțiune și reacțiune. 2) fig. Susținere materială sau morală; ajutor; sprijin. ~ la bătrânețe. 3) tehn. Legătură între două elemente ale unui sistem tehnic. /v. a (se) rezema

1) reázem n., pl. rezeme (lat. *rĕmĕdium, accentuat rémedium pin reducerea luĭ -dium la o singură silabă, de unde, pin met., s’a făcut *reamez, apoĭ reazem, ca și la verbu rezem, pe cînd în primez 1, derivat tot din mĕdium, mijloc, accentu a rămas pe răd. V. mez). Sprijin, proptea, lucru pus supt altu ca să-l susție. Fig. Protecțiune, sprijin: a avea un reazem în nenorocire. Mec. Punct de reazem, punct fix în prejuru căruĭa puterea și rezistența tind să se puĭe în echilibru. – În est rázăm, pl. -ăme.

razăm sn vz reazem

razem sn vz reazem

razim sn vz rezem

razima v vz rezema

razimă sf vz reazem

răsma v vz rezema

răzăma v vz rezema

răzema v vz rezema

răzma v vz rezema

răzuma v vz rezema

reazăm sm vz reazem

reazim sm vz reazem

rezema [At: PSALT. HUR. 32710 / V: rasima, răzăma, răzima, ~zima (îrg) răsma, răzma, (înv) râ~, (reg) arazăma, arăzăma, a~, arăzma, ~zma, răzuma / Pzi: reazem, (pop) rezem / E: nct] 1 vt A așeza un lucru astfel încât să se sprijine de ceva ca să nu cadă. 2 vt A sprijini ceva cu o proptea Si: a propti, a susține. 3 vt (Îe) A ~ pereții (sau peretele) A sta degeaba. 4 vt A așeza. 5-6 vti (Îrg) A înfige. 7 vr (D.persoane) A se așeza astfel încât să se sprijine de ceva, să nu cadă, să meargă mai ușor, să se odihnească etc. 8 vt (Fig; d. privire) A fixa (3). 9-10 vtr (Îvr) A (se) culca. 11 vr (Fig) A se bizui (2) 12 vi (Îvr) A tinde. 13 vi (Înv) A apăsa (6). 14 vi (Îvr) A-și avea originea Si: a se trage. 15 vr (Îvr; construit cu prepoziția „de la”) A se îndepărta. 16-17 vit (Îe) A o ~ la... A merge spre... Si: a se îndrepta. 18 vt (Îae) A ajunge la un anumit loc Si: a se opri. 19 vr (Îe) A se – în contra cuiva A se apăra de cineva sau de ceva.

rezima v vz rezema

rezma v vz rezema

RAZEM s. n. v. reazem.

REZĂMA vb. I v. rezema.

REZEMA, reazem, vb. I. (Și în forma răzima) 1. Tranz. A pune un lucru astfel încît să se sprijine pe un altul; a sprijini, a propti. Cristina apucă scara ș-o răzimă iar la gura podului. SADOVEANU, O. VIII 228. Mai trebuindu-i încă și două furci, ca să razime frigarea, au căutat niște crenguțe. DRĂGHICI, R. 69. ◊ Fig. În zadar te-ai fi silit să-ți razimi ochiul pe lunecarea sclipitoare a undelor. HOGAȘ, M. N. 218. ◊ (Complementul indică o parte a trupului) Rezemă capul de perete. DELAVRANCEA, H. T. 142. Își ridică fruntea rezemîndu-și palmele pe genunchi. CARAGIALE, O. III 70. Cum ea pe coate-și răzima Visînd ale ei tîmple, De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. EMINESCU, O. I 167. ◊ Expr. (Familiar) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte, cu ceilalți, la dans, la joc etc.; a-și pierde vremea, a sta degeaba. Dragile mele de fete Cum razimă cel perete! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ◊ Refl. Mama Anghelina se rezemase de sobă, cu mîna la gură. SADOVEANU, N. F. 16. Își alese un loc singuratic și depărtat de orice pom și de ziduri, astfel ca să n-aibă de ce se rezema. ISPIRESCU, L. 73. Abu-Hasan, rezemîndu-se pe umărul robului, sui treptele și se așeză în tron. CARAGIALE, O. III 70. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza (pe cineva sau pe ceva). Rezemat pe cunoștințele geografice ale Pisicuții, urcam în pas de voie și fără grijă suișul. HOGAȘ, M. N. 157. Toată nădejdea lui se răzima pe întoarcerea tinerilor. CARAGIALE, O. III 39. – Prez. ind. și: reazim (ODOBESCU, S. III 55), razim (EMINESCU, O. I 38). – Variante: (Mold.) rezăma, rezăm (NEGRUZZI, S. I 146), răzima, razim, vb. I.

A REZEMA reazăm tranz. (obiecte) A așeza astfel încât să se sprijine și să nu cadă; a sprijini; a propti. ~ de copac. ◊ ~ pereții (sau peretele) a) a sta fără treabă; b) a nu lua parte la dans. /Orig. nec.

A SE REZEMA mă reazăm intranz. 1) (urmat de un substantiv, nume de obiect concret, cu prepoziția de) A se folosi ca de un reazem; a se sprijini; a se propti. 2) fig. (urmat de un substantiv cu prepoziția de) A pune temei; a se întemeia; a se sprijini; a se baza; a se bizui. /Orig. nec.

razim n. V. reazim.

reazim (razim) n. 1. proptea, sprijin; 2. fig. protecțiune: bizuindu-se pe reazimul lor ostășesc OD. [Origină necunoscută].

rezemà v. a (se) sprijini: a rezema scara de zid. [V. reazim].

rázăm, răzăm-, V. reazem, rezem-.

rézem, a -á v. tr. (lat. *remĕdio, -áre, accentuat rémedio prin reducerea luĭ -adio la o singură silabă, apoĭ met. ca și’n *remedium, reazem. V. reazem 1). Aplec puțin și sprijin pin ceva stabil: el reazemă o scară de zid, pușca de părete. V. refl. Mă aplec puțin la o parte saŭ pe spate și mă sprijin de ceva fix: santinela se rezemase de zid. – În vest și reazem și reazăm (conj. ca legăn), în est razăm, -ămĭ, ămă, să -ăme.

reazem s. n., pl. reazeme

reazem s. n., pl. reazeme

reazem s. n., pl. reazeme

reazem (subst.), pl. reazeme

reazem (v. rezema)

rezema (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. reazem, 2 sg. rezemi, 3 reazemă; conj. prez. 1 sg. să reazem, 3 să rezeme; imper. 2 sg. afirm. reazemă

rezema (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. reazem, 2 sg. rezemi, 3 reazemă; conj. prez. 3 să rezeme; imper. 2 sg. reazemă

rezema vb., ind. prez. 1 sg. reazăm, 2 sg. rezemi, 3 sg. și pl. reazemă; conj. prez. 3 sg. și pl. rezeme; imper. 2 sg. reazemă

rezema (ind. prez. 1 sg. reazem)

reazim, -me.

rezem, rezemi 2, reazemă 3, rezeme 3 conj.

REAZEM s. v. apărător, balustradă, mână curentă, ocrotitor, parapet, parmaclâc, pat, pălimar, protector, rampă, rezemătoare, sprijin, sprijinitor, susținător.

REAZEM s. 1. v. proptea. 2. (TEHN.) rezemătoare, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 3. v. ajutor.

reazem s. v. APĂRĂTOR. BALUSTRADĂ. MÎNĂ CURENTĂ. OCROTITOR. PARAPET. PARMACLÎC. PAT. PĂLIMAR. PROTECTOR. RAMPĂ. REZEMĂTOARE. SPRIJIN. SPRIJINITOR. SUSȚINĂTOR.

REAZEM s. 1. pop, proptea, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop.) poprea, (reg.) pripoană, proptă, propteală, proptiș, șpraiț, (prin Munt. și Olt.) papainog, (Transilv.) șoș, (înv.) rezemătură, sprijineală, sprijoană. (~ pentru consolidarea gardului.) 2. (TEHN.) rezemătoare, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 3. ajutor, sprijin, sprijinitor, (fig.) toiag. (Ea era ~ bătrînețelor lui.)

REZEMA vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.

REZEMA vb. 1. v. susține. 2. a propti, a pune, a sprijini. (~ scara să suim.)

rezema vb. v BAZA. BIZUI. CONTA. FUNDAMENTA. ÎNCREDE. ÎNTEMEIA. SPRIJINI.

REZEMA vb. 1. a (se) propti, a (se) sprijini, a (se) susține, (reg.) a (se) popri, a (se) prijini. (Se ~ de zid ca să nu cadă.) 2. a propti, a pune, a sprijini. (~ scara să suim.)

rezemá (reázem, rezemát), vb. – 1. A se sprijini, a fi susținut. – 2. A (se) asigura, a se propti, a se fixa. – 3. A se odihni, a sta comod. – 4. (Refl.) A se baza, a se bizui. – Var. răzema, răzima, rezăma și der. Gr. ῥιζόοµαι, perf. ἐῥῥίζωµαι „a se baza, a se propti, a se întări”, din ῥίζωµα „înrădăcinare”, cf. gr. ἰscurίζοµαι „a sprijini”. Se poate presupune un intermediar lat. vulg. *rhizomare. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. (Cihac, II, 310); din lat. rādῑca (Pușcariu, Conv. lit., 1904, 260; Philippide, II, 730; alb. rĕdzim „prăpastie” provine mai curînd, ca și mr., din același ngr. ῥίζωµα „poală de munte”); din lat. rĕmĕdium „întărire”, rĕmĕdiāre „a întări” (Scriban, Arhiva, 1925, 532; Giuglea, Dacor., II, 643-5; REW 7194). Der. reazem, s. n. (sprijin, susținere; proptea, toiag; bază); rezemătoare, s. f. (parapet, grilaj, pervaz); rezemătură, s. f. (înv., bază, fundament).