Definiția cu ID-ul 506687:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rezemá (reázem, rezemát), vb.1. A se sprijini, a fi susținut. – 2. A (se) asigura, a se propti, a se fixa. – 3. A se odihni, a sta comod. – 4. (Refl.) A se baza, a se bizui. – Var. răzema, răzima, rezăma și der. Gr. ῥιζόοµαι, perf. ἐῥῥίζωµαι „a se baza, a se propti, a se întări”, din ῥίζωµα „înrădăcinare”, cf. gr. ἰscurίζοµαι „a sprijini”. Se poate presupune un intermediar lat. vulg. *rhizomare. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. (Cihac, II, 310); din lat. rādῑca (Pușcariu, Conv. lit., 1904, 260; Philippide, II, 730; alb. rĕdzim „prăpastie” provine mai curînd, ca și mr., din același ngr. ῥίζωµα „poală de munte”); din lat. rĕmĕdium „întărire”, rĕmĕdiāre „a întări” (Scriban, Arhiva, 1925, 532; Giuglea, Dacor., II, 643-5; REW 7194). Der. reazem, s. n. (sprijin, susținere; proptea, toiag; bază); rezemătoare, s. f. (parapet, grilaj, pervaz); rezemătură, s. f. (înv., bază, fundament).