RĂSURĂ³, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade.

răsur sm vz răsură³

răsura vt [At: DELAVRANCEA, S. 198 / Pzi: ? / E: răsură²] (Rar) A îmbujora.

răsură⁴ sf [At: LEXIC REG. 107 / Pl: ? / E: nct] (Îe) A-și lua ~ra A-și lua gândul Si: a renunța.

răsură² sf [At: NECULCE, L. 381 / V: (înv) res~ / Pl: ~ri / E: ns cf răsură¹] 1 (Înv) Impozit suplimentar care se percepea în trecut pentru plata funcționarilor publici și a suitei domnului. 2 (Îs) ~ra limbii Amendă pe care o plătea cineva pentru infamii spuse pe socoteala cuiva.

răsură¹ sf [At: CALENDARIU (1814), 168/2 / Pl: ~ri / E: rade + -ură] 1 (Înv) Răsătură (6). 2 (Înv) Pilitură. 3 Ștersătură făcută cu un obiect tăios pe o hârtie. 4 Urma lăsată de răsătură (3). 5 (Reg) Răsunoi (1). 6 (Reg; lpl) Cocoloașe de brânză ce se formează în zer.

răsură³ sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 164/2 / V: ~ur sn, rusur sn, (reg) ros~ / Pl: ~ri / E: nct] 1 (Bot) Trandafir sălbatic cu ghimpi numeroși și inegali, cu flori mari purpurii Si: ruxandre (Rosa gallica). 2 (Bot) Măceș (Rosa canina). 3 Floare de măceș. 4 (Ent) Efemeră (6) (Ephemera vulgata).

resură sf vz răsură²

rosură² sf vz răsură²

rusur sn vz răsură³

RĂSURĂ³, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în țările românești, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Et. nec. Cf. rade.

RĂSURA, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.

RĂSURĂ, răsuri și răsure, s. f. 1. Nume generic dat speciilor de trandafir sălbatic, arbuști cu flori mari, de obicei roșii, cu numeroși ghimpi pe tulpină și pe ramuri, vegetînd pe marginea pădurilor și a cîmpurilor; măceș. Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vînt de iarnă, Răscolind pădurile. TOPÎRCEANU, B. 46. Romanul este pe lîngă novelă ca un stejar uriaș pe lîngă o răsură altoită. CARAGIALE, S. U. 90. Păsărica se opri pe o răsură îmbobocită. ODOBESCU, S. III 200. ♦ Floarea (de obicei de culoare roșie) a plantelor descrise mai sus. (Metaforic) Obrajii i se rumeniră. Cu răsuri în față, îi sta și mai bine. SADOVEANU, B. 261. Chipul ei... parc-ar fi zugrăvit, alb... cu două răsuri pe obraji. DELAVRANCEA, S. 9. 2. (Entom.) Rusalie. Pescarii pleacă cu barca la locurile unde cred că trăiesc larvele de răsură. ANTIPA, P. 310.

RĂSURA, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. – Din răsură².

RĂSURĂ¹ ~i f. 1) Specie de arbori spinoși, cu flori roz sau albe și cu fructe mici, roșii; trandafir sălbatic; măceș. 2) Arbore din această specie. 3) Larvă de efemeră. 4) la pl. Dureri pe care le simte lehuza după naștere. /Orig. nec.

RĂSURĂ² ~i f. (în Moldova medievală) Impozit suplimentar din care se făcea remunerarea slujbașilor. /Orig. nec.

răsură f. floarea răsurului, roză sălbatecă. [Cf. lat. ROSULA (din rosa)].

răsùră f. 1. răzătură; 2. od. dare suplimentară pentru lefile boierilor: cassa răsurilor. [Lat. RASURA].

2) răsúră f., pl. ĭ (lat. rasúra, d. rádere, rasum, a rade; it. pv, sp. pg. rasura, vfr. rasure. V. rad). Răsătură, răsunoĭ (Trans.). Odinioară, un bir suplementar pe lefile boĭerilor: casa răsurilor (V. raz 1). Rosură. Dun. Larvă de vetrice.

1) răsúră f., pl. ĭ (cp. cu lat. rósula [dim. d. rosa], de unde s’ar fi făcut *rosură, apoĭ, pintr’o inexplicabilă schimbare de accent, răsură). Floare de răsur.

răsură s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

răsură s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

răsură (măceș, larvă, impozit, răzătură) s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

răsură, -ri.

RĂSURA vb. v. îmbujora, împurpura, înroși, roși, rumeni.

RĂSURĂ s. v. măceș, pilitură, răsătură, trandafir sălbatic.

RĂSURĂ s. (BOT.; Rosa gallica) (reg.) ruxandră.

răsura vb. v. ÎMBUJORA. ÎMPURPURA. ÎNROȘI. ROȘI. RUMENI.

RĂSURĂ s. (BOT.; Rosa gallica) (reg.) ruxandră.

răsură s. v. MĂCEȘ. PILITURĂ. RĂSĂTURĂ. TRANDAFIR SĂLBATIC.

RĂSURĂ¹ s.f. (Olt.) Râsătură, pilitură. Răsuri de dinți dă fildeș. MD², 3^v. Etimologie: rade + suf. -ură.

RĂSURĂ² s. f. (Mold.) Impozit. Și le-au ales răsura să ie giumătate mai mult decît soțiile lor. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). Etimologie necunoscută. Cf. răsură¹. Cf. a d ă u, a j u t o r i n ț ă, r u p t ă, r u p t o a r e, s a t a r a.