rage [At: PSALT. 215 / V: (îrg) răgi (Pzi: răgesc / Par: răgit, ras), (reg) răgui (Pzi: 3 răguie), râgi / Pzi: rag / Par: ras / E: ml ragere] 1 vi (D. unele animale) A scoate răgete Si: a mugi, a răcni, (îrg) a rugi. 2 vt (Pan; d. instrumente muzicale) A scoate sunete puternice, neplăcute. 3 (Îe) Nici nu-mi ~, nici nu-mi plânge Nu mă interesează. 4 (Fig; d. oameni) A zbiera. 5 (D. ape) A vui.

RAGE, rag, vb. III. Intranz. (De obicei la pers. 3) (Mai ales despre boi, vaci, cerbi) A scoate răgete; a mugi. Vaca rage de foame în bătătură. VLAHUȚĂ, O. A. 358. Boii rag, caii rînchează, cînii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a striga, a zbiera. Rabdă inimă și taci, Dacă n-ai gură să ragi. ȘEZ. XII 83. Badea rage Prin pîrloage, Lelea îngînă Din grădină (Clopotul și toaca). – Forme gramaticale: perf. s. răgii, part. ras.

A RAGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate răgete caracteristice speciei; a mugi; a răcni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plânge cu glas tare (de cele mai multe ori fără motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice și prelungi; a țipa; a striga; a răcni. /<lat. ragere

rage v. a sbiera ca vitele: boii rag, caii rânchează AL. [Lat. vulg. RAGERE = clasic RUGIRE].

RĂGI vb. IV v. rage.

răgi v vz rage

răgui v vz rage

râgi v vz rage

RĂGI vb. IV v. rage.^[1]

rag, ras, a ráge v. intr. (lat. pop. rágere = ragire, a rage, a mugi; fr. raire și braire, a zbera [măgaru], it. ragghiare). Strig, mugesc, vorbind de boĭ și vacĭ: bou rage, calu nechează. – Part. ras și cele-lalte forme trecute nu se întrebuințează. – Vechĭ (Dos.) și răgesc, a răgi.

rage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rag, 3 sg. rage, imperf. 1 răgeam; conj. prez. 1 sg. să rag, 3 să ragă; ger. răgând (nefolosit la perf., part.)

rage (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rage, imperf. 3 sg. răgea (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)

rage vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rag, 2 sg. ragi, 3 sg. rage; conj. prez. 3 sg. și pl. ragă; ger. răgând

rage

rag, răgeam 1 imp., rage inf.

RAGE vb. v. mugi.

RAGE vb. a mugi, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

rage (rag, răgit), vb. – A mugi, a răcni, a behăi. Lat. ragĕre (Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1427; REW 7077), cf. v. fr. raire. Din sec. XVII, tendința este de a asimila conjug. cu cea a vb. în -ire: formele part. ras și ale gerunziului răgînd, pe care le citează Tiktin, sînt puțin folosite. – Der. răget, s. n. (behăit, muget), cu var. răget, ragăt, rare; rangăt, s. n. (zbierat, muget), var. cu infix nazal; ramăt, s. n. (muget), negreșit altă var., deși dificil de explicat fonetic (după Tiktin, din freamăt, care nu este nici el mai ușor).