răgălie sf [At: DOSOFTEI, V. S. febr. 81^r/8 / V: (reg) ~ărie / Pl: ~ii / E: nct] 1 Rădăcină ieșită din pământ a plantelor (mai ales a copacilor), smulsă de vânt, de apă etc. Si: (reg) răgățână, radină (1). 2 Desiș de rădăcini ieșite din malul apelor curgătoare. 3 Îngrămădire de lemne, crengi, vreascuri etc. aduse de apă pe malul unui râu Si: (reg) radină (2). 4 (Reg) Pir (Agropyrum reppeus). 5 (Reg) Cartof stricat. 6 (Reg; dep) Om mic de statură.

răgărie sf vz răgălie

RĂGĂLIE, răgălii, s. f. Desiș format, la cotitura sau pe malul unei ape curgătoare, de rădăcinile noduroase ale copacilor sau de o îngrămădire de lemne, bușteni, vreascuri aduse de șuvoaie; radină. E un mal cu radină sau răgălie, adică cu rădăcini de sălcii, plopi sau arini, în care se adăpostește peștele. ANTIPA, P. 144.

RĂGĂLI/E ~i f. 1) Desiș de rădăcini, ieșite la malul apelor curgătoare. 2) Îngrămădire de vreascuri, de lemne etc., aduse de ape. /Orig. nec.

răgălie f. pl. buturugi aduse de rîuri și lăsate pe prundiș. [Vechiu-rom. răgălie, rădăcină: origină necunoscută].

răgălíe, răgățînă, sud. f., pl. ĭ (cp. cu vsl. rogatŭ, cornut). Buturugă saŭ rădăcină de salcie orĭ de alt copac adusă de rîŭ saŭ dezgropată de oamenĭ ca s’o întrebuințeze ca combustibil. – Și rádină.

răgălie (reg.) s. f., art. răgălia, g.-d. art. răgăliei; pl. răgălii, art. răgăliile (desp. -li-i-)

răgălie (reg.) s. f., art. răgălia, g.-d. art. răgăliei; pl. răgălii, art. răgăliile

răgălie s. f., art. răgălia, g.-d. art. răgăliei; pl. răgălii, art. răgăliile

RĂGĂLIE s. v. pir.

RĂGĂLIE s. (reg.) răgățână, (Olt.) radină. (~ formată pe malul unui râu.)

RĂGĂLIE s. (reg.) răgățînă, (Olt.) radină. (~ formată pe malul unui rîu.)

răgălie s. v. PIR.

ragalie, ragalii, (răgălie), s.f. – (reg.) 1. Rădăcină de salcie (Faiciuc, 1998; Dragomirești). 2. Vreascuri aduse de apă. – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).

ragalie, -i, s.f. – Rădăcină de salcie (Faiciuc 1998). – Et. nec.

Răgan, Răgă/nești, -ila, -lie, -u v. Drag V 3-5.