răgățână sf [At: JIPESCU, O. 39 / Pl: ~ni / E: nct] (Reg) Răgălie (1).

răgălíe, răgățînă, sud. f., pl. ĭ (cp. cu vsl. rogatŭ, cornut). Buturugă saŭ rădăcină de salcie orĭ de alt copac adusă de rîŭ saŭ dezgropată de oamenĭ ca s’o întrebuințeze ca combustibil. – Și rádină.

răgălie (reg.) s. f., art. răgălia, g.-d. art. răgăliei; pl. răgălii, art. răgăliile (desp. -li-i-)

RĂGĂȚÂNĂ s. v. răgălie.

răgățînă s. v. RĂGĂLIE.