răgălie sf [At: DOSOFTEI, V. S. febr. 81^r/8 / V: (reg) ~ărie / Pl: ~ii / E: nct] 1 Rădăcină ieșită din pământ a plantelor (mai ales a copacilor), smulsă de vânt, de apă etc. Si: (reg) răgățână, radină (1). 2 Desiș de rădăcini ieșite din malul apelor curgătoare. 3 Îngrămădire de lemne, crengi, vreascuri etc. aduse de apă pe malul unui râu Si: (reg) radină (2). 4 (Reg) Pir (Agropyrum reppeus). 5 (Reg) Cartof stricat. 6 (Reg; dep) Om mic de statură.

RĂGĂLIE, răgălii, s. f. Desiș format, la cotitura sau pe malul unei ape curgătoare, de rădăcinile noduroase ale copacilor sau de o îngrămădire de lemne, bușteni, vreascuri aduse de șuvoaie; radină. E un mal cu radină sau răgălie, adică cu rădăcini de sălcii, plopi sau arini, în care se adăpostește peștele. ANTIPA, P. 144.

răgălie f. pl. buturugi aduse de rîuri și lăsate pe prundiș. [Vechiu-rom. răgălie, rădăcină: origină necunoscută].

răgălíe, răgățînă, sud. f., pl. ĭ (cp. cu vsl. rogatŭ, cornut). Buturugă saŭ rădăcină de salcie orĭ de alt copac adusă de rîŭ saŭ dezgropată de oamenĭ ca s’o întrebuințeze ca combustibil. – Și rádină.

răgărie sf vz răgălie

RĂGĂLI/E ~i f. 1) Desiș de rădăcini, ieșite la malul apelor curgătoare. 2) Îngrămădire de vreascuri, de lemne etc., aduse de ape. /Orig. nec.

răgălie (reg.) s. f., art. răgălia, g.-d. art. răgăliei; pl. răgălii, art. răgăliile (desp. -li-i-)

răgălie (reg.) s. f., art. răgălia, g.-d. art. răgăliei; pl. răgălii, art. răgăliile

răgălie s. f., art. răgălia, g.-d. art. răgăliei; pl. răgălii, art. răgăliile

RĂGĂLIE s. v. pir.

RĂGĂLIE s. (reg.) răgățână, (Olt.) radină. (~ formată pe malul unui râu.)

RĂGĂLIE s. (reg.) răgățînă, (Olt.) radină. (~ formată pe malul unui rîu.)

răgălie s. v. PIR.

răgălíe, s.f. v. ragalie („vreasc”).