2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor.

RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor.

răzvrătitor, ~oare smf, a [At: ȘINCAI, HR. III, 277/37 / V: (înv) ~vlă~ (S și: răsvlătitor), ~iu (S și: răsvlătitor) / S și: răsv~ / Pl: ~i, ~oare / E: răzvrăti + -tor] 1-2 (Persoană) care instigă la răzvrătire (1) Si: instigator, revoltător, (înv) răscolnic1.

RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj. Care răzvrătește, care îndeamnă la răzvrătire; instigator. Străbătu crescînd și un cîntec... aspru, dîrz, răzvrătitor. C. PETRESCU, A. R. 56. ◊ (Substantivat) Dar cine era-n capul răzvrătitorilor? ALECSANDRI, T. 1398. D-unde ies răzvrătitorii Și se scol să ne invite «La dreptate și frăție!». BOLLIAC, O. 205. Ce tot spui tu, frate păstor? Nu cumva ești răzvrătitor? TEODORESCU, P. P. 111.

RĂZVRĂTITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival rar Care răzvrătește; care cheamă la răzvrătire. /a (se) răzvrati + suf. ~tor

răzvrătitór, -oáre adj. Care face răscoală, agitator.

răsvrătitor m. cel ce împinge la răzvrătire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre

răzvrătitór adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; f. sg. și pl. răzvrătitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂZVRĂTITÓR s., adj. v. agitator, ațâțător, instigator, provocator, tulburător.

răzvrătitor s., adj. v. AGITATOR. AȚÎȚĂTOR. INSTIGATOR. PROVOCATOR. TULBURĂTOR.

Intrare: răzvrătitor (adj.)
răzvrătitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzvrătitor
  • răzvrătitorul
  • răzvrătitoru‑
  • răzvrătitoare
  • răzvrătitoarea
plural
  • răzvrătitori
  • răzvrătitorii
  • răzvrătitoare
  • răzvrătitoarele
genitiv-dativ singular
  • răzvrătitor
  • răzvrătitorului
  • răzvrătitoare
  • răzvrătitoarei
plural
  • răzvrătitori
  • răzvrătitorilor
  • răzvrătitoare
  • răzvrătitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: răzvrătitor (s.m.)
răzvrătitor2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzvrătitor
  • răzvrătitorul
  • răzvrătitoru‑
plural
  • răzvrătitori
  • răzvrătitorii
genitiv-dativ singular
  • răzvrătitor
  • răzvrătitorului
plural
  • răzvrătitori
  • răzvrătitorilor
vocativ singular
  • răzvrătitorule
plural
  • răzvrătitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

răzvrătitor, -oare răzvrătitoare

  • 1. rar (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală.
    exemple
    • Străbătu crescînd și un cîntec... aspru, dîrz, răzvrătitor. C. PETRESCU, A. R. 56.
      surse: DLRLC
    • Dar cine era-n capul răzvrătitorilor? ALECSANDRI, T. 1398.
      surse: DLRLC
    • D-unde ies răzvrătitorii Și se scol să ne invite «La dreptate și frăție!». BOLLIAC, O. 205.
      surse: DLRLC
    • Ce tot spui tu, frate păstor? Nu cumva ești răzvrătitor? TEODORESCU, P. P. 111.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Răzvrăti + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09