TULBURĂTOR, -OARE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; spec. care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburător, -oare adj.] – Tulbura + suf. -ător.

tulburător, ~oare [At: BELDIMAN, N. P. I, 55/22 / V: (înv) turb~ / Pl: ~i, ~oare / E: tulbura + -(ă)tor] 1 a (Fig) Care neliniștește Si: emoționant. 2 av (Fam; îlav) ~ de ... Foarte... (2). 3 a (Fig; d. arome, miresme) Care amețește Si: îmbătător. 4 smf Persoană care ațâță, instigă. 5 (Înv) smf Persoană care produce supărare. 6 smf (Înv) Persoană potrivnică Si: dușman. 7 smf Persoană care tulbură liniștea publică.

TULBURĂTOR, -OARE, tulburători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care tulbură; (în special) care neliniștește, emoționează, dă prilej de meditație. [Var.: turburător, -oare adj.] – Tulbura + suf. -ător.

TULBURĂTOR, -OARE, tulburători, -oare, adj. (Și în forma turburător) Care tulbură, neliniștește, emoționează; p. ext. (despre arome, miresme) care amețește (v. îmbătător). Folclorul muzical, cu instrumente bizare și tulburătoare, stîrnește frenezia dansului. RALEA, O. 54. Trandafiri nu mai văzusem... nu ajunsese pînă la mine turburătorul lor parfum. GALACTION, O. I 57. Un biet vătav de curte... Povești turburătoare îți spune la ureche. MACEDONSKI, O. I 23. ♦ (Substantivat) Cel care tulbură liniștea publică. Turburătorii angajați de poliție fuseseră îndată reduși la tăcere. C. PETRESCU, Î. II 132. – Variantă: turburător, -oare adj.

TULBURĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) Care tulbură; în stare să răscolească sufletul; răscolitor; duios. 2) (despre miresme, arome, parfumuri) Care te amețește; în stare să îmbete. /a tulbura + suf. ~tor

TULBURĂTOR² ~i m. Persoană care provoacă tulburări. ~ al ordinii publice. /a tulbura + suf. ~tor

turburător, ~oare a vz tulburător

turburător a. și m. care turbură.

tulburător adj. m., pl. tulburători; f. sg. și pl. tulburătoare

tulburător adj. m., pl. tulburători; f. sg. și pl. tulburătoare

tulburător adj. m., pl. tulburători; f. sg. și pl. tulburătoare

TULBURĂTOR adj., s. 1. adj. v. înduioșător. 2. adj. amețitor, (fig.) îmbătător. (Miresme ~oare.) 3. s., adj. agitator, ațâțător, instigator, provocator, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, răscolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.)

TULBURĂTOR adj., s. 1. adj. duios, emoționant, impresionant, înduioșător, mișcător, patetic, răscolitor, vibrant, (rar) răvășitor, (înv.) simțitor. (O ~ poveste de dragoste.) 2. adj. amețitor, (fig.) îmbătător. (Miresme ~.) 3. s., adj. agitator, ațîțător, instigator, provocator, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, răscolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.)

Tulburător ≠ liniștitor