provocator, ~oare [At: CR (1846), 87²/ 33 / V: (asr) ~căt~, ~oare a, smf / Pl: ~i, ~oare / E: fr provocateur] 1-2 av, a (În mod) incitant Si: provocant (1). 3-4 av, a (În mod) sfidător. 5-6 av, a (într-un mod) care atrage atenția prin aspect, conținut, comportare. 7-8 smf, a (Persoană) care instigă la producerea unui act reprobabil. 9 sm (Îvr) Provocant (2). 10-11 smf, a (Care constituie o) cauză a ceva.

PROVOCATOR, -OARE, provocatori, -oare, adj. (Și în forma provocător) Care provoacă, atacă, întărită, excită; care atrage atenția asupra sa prin impertinență, prin obrăznicie. V. provocant. Ton provocator. Purtare provocatoare. ▭ Întîmplarea lua în ochii lui o înfățișare provocătoare. REBREANU, I. 77. ♦ Care instigă la acțiuni nesăbuite, reprobabile sau criminale. 4 Agent provocator v. agent. ♦ (Substantivat) Cel care ia inițiativa unei lupte, unei întreceri, unei competiții (considerat în raport cu adversarul). Provocatorul văzînd maiestatea și curajul protivnicei lui, se dămoli. ALECSANDRI, O. P. 41. – Variantă: provocător, -oare adj.

PROVOCATOR, -OARE adj. Care provoacă; provocant. ♦ Care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite. // s.m. Cel care provoacă la luptă, la întrecere etc. [Var. provocător, -oare adj., s.m.f. / cf. fr. provocateur, lat. provocator].

PROVOCATOR, -OARE I. adj. care provoacă; provocant. ◊ ostentativ. II. s. m. f. cel care instigă. (< fr. provocateur, lat. provocator)

PROVOCATOR¹ adv. Într-un mod care constituie o provocare. /<fr. provocateur

PROVOCATOR² ~oare (~ori, ~oare) Care provoacă; care caută prilej de ceartă; care ațâță; agresiv; ațâțător. /<fr. provocateur

PROVOCATOR³ ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care provoacă. 2) Persoană care se ocupă de provocări. /<fr. provocateur

*provocatór, -oáre adj. (lat. provocator). Care provoacă: cuvînt, ton, aer provocator. Subst. Persoană care provoacă. Agent provocator, polițist secret care se împrietenește cu hoțiĭ îndemnîndu-ĭ (provocîndu-ĭ) să facă acte pin care să fie prinșĭ.

provocător, ~oare a, smf vz provocator

PROVOCĂTOR, -OARE adj., s.m. și f. v. provocator.

provocător a. care provoacă: gesturi provocătoare. ║ m. cel ce provoacă.

provocator adj. m., pl. provocatori; f. sg. și pl. provocatoare

provocator adj. m., pl. provocatori; f. sg. și pl. provocatoare

provocator adj. m., pl. provocatori; f. sg. și pl. provocatoare

PROVOCATOR s., adj. 1. s., adj. v. instigator. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. v. senzual. 4. adj. v. ostentativ. 5. adj. sfidător. (Un gest ~.) 6. adj. pricinuitor, producător. (Motiv ~ de tulburări.)

PROVOCATOR s., adj. 1. s., adj. agitator, ațîțător, instigator, tulburător, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, răscolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.) 2. adj. agresiv, militarist, războinic, (fam.) belicos. (Politică ~.) 3. adj. ațîțător, incitant, senzual, (înv.) provocant. (Un surîs ~.) 4. adj. demonstrativ, ostentativ. (O atitudine ~.) 5. adj. sfidător. (Un gest ~.) 6. adj. pricinuitor, producător. (Motiv ~ de tulburări.)