10 definiții pentru puținătate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate.

PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate.

puținătate sf [At: (a. 1643) BV I, 134 / E: puțin + -ătate] 1 Cantitate sau număr mic Si: micime, (rar) puțintime, (îrg) puținime, (îvr) puțineală (1). 2 Cantitate sau număr insuficient Si: micime, (rar) puțintime, (îrg) puținime, (îvr) puțineală (2). 3 Dimensiune, proporție, volum sau capacitate redusă Si: micime.

PUȚINĂTÁTE s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi puțin; cantitate sau număr mic. Cu toată puținătatea știrilor și nesiguranța lor, putem să ne facem o idee satisfăcătoare asupra existenței soților Ciobotariu. CĂLINESCU, I. C. Radu-vodă, cum văzu puținătatea moldovenilor, căzu cu tot greul asupra lor. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime, micșorime. Era domol în mișcări și avea totdeauna un zîmbet pentru puținătatea trupească și pentru neastîmpărul colegului. PAS, Z. I 306.

PUȚINĂTÁTE f. rar 1) Însușirea de a fi puțin; caracter neînsemnat. 2) Cantitate redusă; număr mic. /puțin + suf. ~ătate

puținătáte f. (d. puțin). Calitatea saŭ defectu de a fi puțin: e fericit din cauza puținătățiĭ dorințelor, n’a ĭeșit la luptă din cauza puținătățiĭ soldaților. – În vest și puținíme. V. sărăcie, carență, indigență, penurie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

puținătáte s. f., g.-d. art. puținătắții

puținătáte s. f., g.-d. art. puținătății


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PUȚINĂTÁTE s. (rar) puținime, puțintime, (înv.) puțineală.

PUȚINĂTATE s. (rar) puținime, puțintime, (înv.) puțineală.

Intrare: puținătate
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • puținătate
  • puținătatea
plural
genitiv-dativ singular
  • puținătăți
  • puținătății
plural
vocativ singular
plural

puținătate

  • 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin.
    exemple
    • Cu toată puținătatea știrilor și nesiguranța lor, putem să ne facem o idee satisfăcătoare asupra existenței soților Ciobotariu. CĂLINESCU, I. C.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Cantitate sau număr mic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Radu-vodă, cum văzu puținătatea moldovenilor, căzu cu tot greul asupra lor. ISPIRESCU, la TDRG.
        surse: DLRLC
    • diferențiere Însușirea de a fi puțin; caracter neînsemnat.
      surse: NODEX
  • 2. Volum mic sau dimensiune mică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: micime micșorime attach_file un exemplu
    exemple
    • Era domol în mișcări și avea totdeauna un zîmbet pentru puținătatea trupească și pentru neastîmpărul colegului. PAS, Z. I 306.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Puțin + sufix -ătate
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX