MICIME, (2) micimi, s. f. 1. Faptul de a fi mic; 2. Fig. Josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

micime sf [At: M. COSTIN, O. 216 / Pl: (rar) ~mi / E: mic + -ime] 1 (Cu sens dimensional) Însușire de a fi mic (1) Si: (rar) micșorime (1), micie¹. 2 (Csn) Cantitate sau număr redus Si: (rar) micșorime (2). 3 (Fig) Lipsă de însemnătate, de importanță Si: (rar) micșorime (3). 4 (Fig) Lipsă de generozitate sau de caracter Si: josnicie, meschinărie, (rar) micșorime (4).

MICIME, micimi, s. f. Faptul de a fi mic; fig. josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

MICIME, micimi, s. f. 1. (În opoziție cu mărime) Faptul de a fi mic, dimensiune sau întindere redusă, număr mic. Micimea locului. 2. Fig. Josnicie, meschinărie. Firea lui dreaptă se ridică deasupra micimii momentului. D. ZAMFIRESCU, R. 182 Da, triste zile trăim noi, multă micime, stupiditate, corupție. GHEREA, ST. CR. I 109.

MICIME ~i f. 1) Faptul de a fi mic (ca dimensiuni, cantitate, valoare). 2) fig. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească; meschinărie. /mic + suf. ~ime

micime f. 1. puțină întindere sau volum: micimea unei camere; 2. fig. slăbiciune, înjosire: micime sufletească.

micíme f. (d. mic). Calitatea de a fi mic. Micimea uneĭ case, (și fig.) a unuĭ suflet.

micime s. f., g.-d. art. micimii; (fapte) pl. micimi

micime s. f., g.-d. art. micimii; (fapte) pl. micimi

micime s. f., g.-d. art. micimii; (fapte) pl. micimi

MICIME s. 1. (rar) micie, micșorime. (~ unui obiect.) 2. v. scurtime. 3. (rar) strâmtime. (~ unui gang.) 4. scurtime, (înv.) scurtare. (~ vieții umane.)

MICIME s. v. meschinărie.

MICIME s. 1. (rar) micie, micșorime. (~ unui obiect.) 2. scurtime. (~ textului.) 3. (rar) strîmtime. (~ unui gang.) 4. scurtime, (înv.) scurtare. (~ vieții umane.)

micime s. v. MESCHINĂRIE.

MICIME. Subst. Micime, micșorime (înv.), puținătate, puțintime (rar); scurtime; îngustime. Micron; atom, moleculă, particulă, corpuscul; părticică, bucățică, fracțiune. Fir de praf; fir de nisip; bob; fărîmă, fârîmitură. Pitic, pitcoace (reg.), pigmeu, liliputan. Micșorare, diminuare, reducere, descreștere, scădere, restrîngere; scurtare; îngustare. Abreviere, abreviație, prescurtare. Micro- (micro-centrală; microchimie; microclimat; microcosm; microelement; microbuz; microfaună; microfloră; micrometeorit; micronucleu; microobiect; microorganism). Mini- (minibaschet; minicampionat; minifotbal etc.). Adj. Mic, micuț (dim.), micuțel (dim., reg.), micșor, mărunt, minuscul, infim, infinitezimal, microscopic (fig.), neînsemnat, neglijabil, subdimensionat, miniatural; invizibil, imperceptibil; diminuat, diminutiv, diminutival, redus, abreviat, micșorat, scurtat, scurt, scund, restrîns, de un cot, cît un deget, cît un purice, de o șchioapă, cît un fir de nisip, cît un ac de gămălie; pitic, liliputan, liliput. Vb. A micșora, a scurta, a împuțina, a face mic, a reduce, a diminua, a miniaturiza, a abrevia, a scădea, a restrînge, a limita, a mărgini, a îngusta, a strîmta. A se micșora, a se reduce, a se scurta, a deveni mic, a se face mic, a scădea, a se strînge, a se contrage, a se contracta. Adv. Puțin, puțintel (dim.), puținteluș, oleacă, cît de cît; în miniatură. V. bucată, dimensiune, sfărîmare, statură.

MICÍME s. f. 1. (Cu sens dimensional) Însușirea de a fi mic (I); (rar) micșorime (1), micie¹. Milcovul, de la cuvîntul slav „mielkocsi”, micime, este un rîu și mai mic. M. COSTIN, O. 216, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., BARCIANU, V. Numai acolo unde anume prin micimea obiectului se produce impresiunea cea mai marcată, numai acolo diminutivul poate avea locul său special. CONV. LIT. I, 64, cf. COSTINESCU. 2. (Cu sens cantitativ) Cantitate sau număr redus; (rar) micșorime (2). Cf. m i c (IV 2). Văzînd oastea craiului și spăimîntîndu-se de micimea ei. . . au dogenit și rugat pre craiul. . . să nu meargă mai încolo. ȘINCAI, HR. II ,6/33. 3. (Cu sens calitativ) Lipsă de însemnătate, de importanță; lipsă de generozitate sau de caracter, meschinărie, josnicie, (rar) micșorime. Cf. m i c (VI 2). Văd, simț, înțeleg toate micimile lumii. DELAVRANCEA, T. 78. Tristă vreme trecem noi, multă micime, stupiditate, corupție ! GHEREA, ST. CR. I, 109, cf. D. ZAMFIRESCU, R. 182. - Pl.: (rar) micimi. – Mic + suf. -ime.