PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă, cu patul de lemn și cu țeavă lungă. Spre risipirea întunericului, înțelese că duce în spinare o pușcă militară. DUMITRIU, N. 184. În camera de culcare, deasupra patului, atîrna o pușcă de vînătoare, veșnic încărcată. REBREANU, R. II 196. Își ia ranița în spate și pușca de-a umăr. CREANGĂ, P. 307. Vorba rea se duce ca din pușcă. ◊ Pușcă de soc = pușcoci. Praf de pușcă v. pra f. ♦ (Adverbial, în expr.) Gol pușcă = gol de tot, dezbrăcat; p. ext. prost îmbrăcat. Prin apă, făceam o gălăgie cu alți draci de sama mea, goi pușcă. SADOVEANU, O. VII 294. Văduvă, cu copilul gol pușcă. DELAVRANCEA, H. T. 251. ◊ Expr. A ieși ca din pușcă v. ieși. ♦ (Adverbial, pe lîngă verbe de mișcare) Imediat, repede, de-a dreptul. V. glonț. Ieșind din chilie trecu pușcă pe lîngă societatea cea veselă. STĂNOIU, C. I. 187. Îmi puneam pălăria pe ceafă și mă duceam pușcă la moară. GANE, N. III 34. Se îmbrăcă, trase ivărul ușii și se duse pușcă la gard. DELAVRANCEA, H. T. 153. ◊ (Cu valoare verbală, inclusă în substantiv) Cum te poți mișca din pat, nu mai sta o zi. Pușcă la Pașcani și de acolo ia trenul direct la Techirghiol. C. PETRESCU, Î. II 244. 2. (Învechit și arhaizant) Tun. După ce-or suna clopotele bisericilor, să bată puștile. SADOVEANU, Z. C. 330.

PÚȘCĂ puști f. 1) mil. Armă de foc individuală, cu țeava lungă și cu patul de lemn. ◊ ~ antitanc pușcă de calibru mare, folosită contra tancurilor. ~-mitralieră pușcă la care încărcarea și tragerea se fac în mod automat. Gol ~ (sau pistol) v. PISTOL. A trece (sau a se duce) ~ a trece (sau a se duce) cu mare viteză. 2) înv. Armă de artilerie care arunca proiectile grele pe o traiectorie întinsă. [G.-D. puștii] /<ung. puska

pușcă f. 1. od., în Mold., tun: tunuri ce Moldovenii numiau puști BĂLC.; 2. azi, armă portativă de foc, lungă de un metru până la un metru și jumătate. [Slav. PUȘĬKA (din nemț. Büchse)]. ║ adv. 1. gol ca o pușcă; 2. repede înainte: mă duceam pușcă la moară.

púșcă f., vechĭ pușic (Nec. 2, 389), pl. puștĭ și (sud) pușcĭ (vsl. pušĭka, pușcă, d. vgerm. puhsa, buhsa, ngerm. büchse, toc, cutie, pușcă, durdă, care vine d. lat. *buxta; bg. sîrb. ceh. puška, pușcă; pol. puszka, pușcă, rus. puška, tun; ung. puska, pușcă. V. bucșă, busolă, pușculiță și pușcocĭ). Vechĭ. Mold. Tun. Azĭ. Armă de foc portativă compusă dintr’o țeavă lungă de vre-un metru fixată pe un condac orĭ pat (V. cocoș, percusor, pedică; archebuză, durdă, flintă, muschetă, pistol, revolver, sineață, șișanea). Împușcătură, pocnitură de pușcă: s’a auzit o pușcă. Fig. Soldat armat cu pușcă: a scoate la luptă atîtea miĭ de puștĭ. Pușcă de apă (vechĭ), tulumbă. Adv. Fam. Gol pușcă, gol pistol, gol ca țeava puștiĭ, absolut nud. A te duce pușcă, a te duce glonț, direct și răpede.

împușca [At: ȘINCAI, HR. II, 198/21 / Pzi: împușc / E: în- + pușcă] 1 vi A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc. 2-3 vi (Fig) A produce pocnete (asemănătoare cu cele) de pușcă. 4 vi (Îc) ~că-n-lună Om îndrăzneț, dar nesocotit. 5 vi A detona o încărcătură explozivă. 6-7 vtr A (se) omorî prin împușcare (1). 8-9 vtr A (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. 10 vt (Spc) A executa un condamnat prin împușcare. 11 vi (D. lichide) A țâșni cu putere în afară dintr-un spațiu închis Si: a exploda, a împroșca. 12 vi (D. tencuieli pe pereți) A se degrada prin umflare, cojire etc. Si: a se coji, a se coșcovi, a se scoroji. 13 vt A nimeri, țintind cu o armă într-un anumit punct. 14 vt (Arg) A câștiga repede și ușor, printr-un expedient, o sumă mare de bani. 15 vt (Arg) A risipi repede o sumă de bani. 16 vt (Fam; îe) A ~ francul A avea o situație materială precară. 17 vt (Fam; îae) A trăi din expediente. 18 vt (Arg) A găsi din întâmplare un obiect. 19 vt A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată.

ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. I. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: Împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. A ucide sau a răni cu o armă de foc. Am visat astă-noapte că am împușcat o duzină de rațe. SADOVEANU, O. VII 337. Astăzi împușcă-i porcii, mîne vacile și boii. CREANGĂ, A. 159. Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Expr. (Familiar) A împușca francul = a fi în lipsă de bani, a avea venituri nesigure, a trăi din expediente. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă de foc. Fără să lase măcar o vorbă, s-a împușcat. CARAGIALE, O. III 233. 2. Intranz. A descărca o armă de foc, a face ca o armă să ia foc. A împușcat în aer. ♦ Fig. A produce pocnete (ca cele) de pușcă. Motorul începu să împuște spre cerul sur, prin vîntul întețit, prin roirea zloatei. SADOVEANU, M. C. 162. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. – Variantă: (regional) pușcá (SADOVEANU, O. III 358, RETEGANUL, P. III 63, ȘEZ. I 106) vb. I.

PUȘCÁ vb. I v. împușca.

împușcá vb. I în sint. a împușca cuie 1975 A introduce cuiele în pereții de beton (prefabricați) prin împușcarea cu un aparat special v. etanșeizare (din în + pușcă)

A ÎMPUȘCÁ¹ împúșc 1. tranz. A ucide sau a răni cu o armă de foc. 2. intranz. 1) A descărca o armă de foc; a trage cu pușca. 2) (despre arme de foc) A produce o detunătură. 3) fig. A produce pocnete asemănătoare cu cele de pușcă. /în + pușcă

A ÎMPUȘCÁ² împúșc tranz. (cuie) A introduce, cu un aparat special, într-o suprafață betonată. /în + pușcă

A SE ÎMPUȘCÁ mă împúșc intranz. A face (concomitent) schimb de împușcături (cu cineva). /în + pușcă

împușcà v. 1. a trage cu pușca; 2. a (se) ucide cu o lovitură de pușcă.

împúșc, a -á v. tr. (d. pușcă. Se conj. ca mușc). Ucid orĭ rănesc descărcînd pușca saŭ altă armă de foc: a împușca un lup. V. intr. Trag cu pușca: nu maĭ tot împușcațĭ, măĭ băĭețĭ! V. refl. Copilu s’a împușcat în picĭor. Iron. A împușca francu, a umbla morțiș să cîștigĭ măcar un franc. A fugi, a te duce (ca) împușcat, a fugi, a te duce grabnic (ca glonțu ĭeșit din pușcă). – Și pușc (nord): pe Onuță l-aŭ pușcat; aŭ să mă puște; eĭ m’alungă și mă pușcă (Sadov. VR. 1928, 1, 52).

pușc, V. împușc.

pușcócĭ (Olt. Munt. vest) n., pl. oace, și pișcoace (Gorj) f., pl. ocĭ (cp. cu rus. pisčókŭ, fluĭeraș, și cu bg. piskúnĭ, fluĭer. V. și piscoĭ). Pocnitoare pe care șĭ-o fac copiiĭ dintr’un cotor de soc orĭ de cucútă încărcat cu doŭă dopurĭ de cîlț, pe care le împing c’un huludeț. – În Munt. est pușcoĭ, n., pl. oaĭe, în Mold. pușcă de soc, la Hațeg piscoañĭe.