ARC, arcuri, (2) arce, s. n. 1. Armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. ♦ P. anal. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei. 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ (Element de) construcție în formă arcuită. ◊ Arc de triumf = monument în formă de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Organ metalic elastic al unei mașini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma inițială după ce a fost supus unei solicitări. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică foarte luminoasă care are loc între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; în sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigură realizarea reflexelor. – Lat. arcus.

arc sn [At: CORESI, PS., ap. HEM 1485 / V: (îrg) harc / Pl: (1-6, 9-12) ~uri, (7-8) ~ce / E: ml arcuș] 1 Armă de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. 2 (Rar; îe) A avea mai multe (sau alte) coarde la ~ A dispune de mai multe mijloace pentru atingerea scopului. 3 (Pan) Ceea ce are forma încovoiată ca a unui arc (1). 4 (Pfm; îs) ~ul ochiului Iris. 5 (Muz) Linie curbă care leagă notele. 6 (Med; îs) ~ reflex Ansamblul elementelor nervoase care asigură transmiterea unei excitații până la un ganglion nervos și reacția consecutivă inconștientă a unui mușchi. 7 Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. 8 (Aht) (Element de) construcție în formă arcuită Cf boltă. 9 (Îs) ~ de triumf (sau, rar, triumfal) Construcție monumentală în formă de portic arcuit, împodobită cu basoreliefuri, inscripții, clădită în amintirea sau pentru sărbătorirea unei victorii. 10 Construcție decorativă provizorie în formă de arc (9), împodobită cu verdeață, lampioane etc. 11 (Muz; pop) Arcuș. 12 (Pop; rar) Pirostrii. 13 Resort. 14 (La ceas) Piesă din oțel special care suportă eforturi de încovoiere și care, prin destindere, pune în mișcare mecanismul Si: (fir de) păr. 15 Resort în formă de spirală pentru amortizarea șocurilor produse de rostogolirea roților. 16 (La fotolii, canapele) Droturi. 17 (Îs) ~ electric (sau voltaic) Descărcare electrică foarte luminoasă între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 18 (Fam; îe) Parc-ar fi pe ~uri Se spune despre o persoană sprintenă (și suplă). 19 (Fam; îae) Se spune despre o persoană care are permanent ceva de făcut.

ARC (pl. arcuri, †arce) sn. 1 📐 Porțiune a unei circonferențe, a unei curbe (🖼 176): ~ de cerc; ~ de elipsă ¶ 2 ⚔️ Armă primitivă alcătuită dintr’o bucată mai subțire de lemn sau de metal îndoită și între capetele căreia se întinde un fir cu ajutorul căruia se aruncă săgeata (🖼 178): cînd s’au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu ~ul Ștefan-Vodă dintr’un vîrf de munte (NEC.); proverb: a avea multe coarde la ~, a avea multe alte mijloace de a face ceva ¶ 3 Pr. ext. Orice are o formă încovoiată: ~ul sprîncenelor; avea dureri nesuferite în ~urile coastelor (VLAH.) ¶ 4 💒 Construcțiune în formă de arc, încovoietură a unei bolți; ~ de triumf, monument în formă de poartă ridicat în amintirea unei biruințe, a vre-unui eveniment însemnat, sau simplă construcțiune provizorie ridicată pe locul pe unde are să treacă un personaj de distincțiune la o sărbătoare, etc. (🖼179) ¶ 5 🔧 Unul din cei doi drugi de fier îndoiți în formă de arc pe care se razimă partea de sus, unde se stă, a unei trăsuri, căruțe, etc.: trăsură pe ~uri (🖼 180¹) ¶ 6 🔧 Bucată de fier, de aramă, de oțel, etc. făcută și așezată astfel ca să vie iar la locul ei, la starea dintîiu, cînd nu se mai apasă asupră-i, resort (🖼180^2,3); ~ul ceasornicului, zimberec; ~ul spiral al ceasornicului (🖼 180⁴) ¶ 7 Olten. Băn. (HASD.) 🎼 = ARCUȘ ¶ 8 📖 📰🎼 = ACOLADĂ2 ¶ 9 ⚡ ~ voltaic, lumină puternică care țîșnește între două bucăți de cărbune legate cu cei doi poli ai unui generator electric: lampă cu ~ (voltaic) (🖼 177) [lat. arcus].

ARC, arcuri, și (2) arce, s. n. 1. Armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. ♦ P. anal. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei. 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ (Element de) construcție în formă arcuită. ◊ Arc de triumf = monument în formă de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Organ metalic elastic al unei mașini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma inițială după ce a fost supus unei solicitări. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică foarte luminoasă care are loc între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; în sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigură realizarea reflexelor. – Lat. arcus.

ARC, arcuri și (2) arce, s. n. 1. Armă primitivă alcătuită dintr-o vargă flexibilă de lemn sau de metal încovoiată și dintr-o coardă prinsă de cele două extremități; era folosită la aruncarea săgeților. Și eu mă uit la vechile-mi poeme Ca un tanchist la suliță și arc. BENIUC, V. 133. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Un arc de aur pe-al ei umăr. Ea [Diana] trece mîndră la vînat Și peste frunze fără număr Abia o urmă a lăsat. EMINESCU, O. I 229. Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt, Și ca nouri de aramă... vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. ♦ Fig. Tot ceea ce are formă încovoiată (ca a unui arc). Observă în fugă arcul sprîncenei și mărimea curioasă a pleoapelor. D. ZAMFIRESCU, R. 171. În farmecul dulcelui somn Sub arcuri de ramuri în floare, Lăsat-ai pe-al codrului domn. NECULUȚĂ, Ț. D. 59. ♦ (Poetic) Cișmeaua aceea a Păcurarului era un monument alcătuit dintr-o lespede de piatră... străpunsă de o țeavă de aramă prin care se arunca, într-un arc, izvor limpede. SADOVEANU, Z. C. 94. Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe EMINESCU, O. IV 96. 2. Porțiune anumită dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. În același cerc sau în două cercuri egale, la unghiuri la centru egale corespund arce egale și coarde egale. GEOMETRIA Pl. 71. 3. Deschizătură în formă arcuită într-o construcție. Și pe-a degetelor vîrfuri în ietacul tăinuit Intră – unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Arc de triumf = a) construcție monumentală în forma unui mare portic arcuit, ridicată în amintirea unui fapt însemnat; b) construcție decorativă provizorie, formînd o arcadă, da obicei la intrarea într-o localitate, ridicată cu prilejul sărbătoririi unui eveniment. ♦ (Poetic) Boltă. O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie Și în mormînt albastru și-n pînze argintie, în mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorai și dulce al nopților monarc! EMINESCU, O. I 69. 4. Piesă elastică formată din lame de oțel suprapuse (la vagoane, automobile, trăsuri) sau dintr-o sîrmă de oțel îndoită în spirală, care se întrebuințează ca dispozitiv pentru amortizarea șocurilor și realizarea unei bune suspensii. V. drot. Arcurile canapelei. ▭ Cupeaua a fost desfăcută din toate încheiturile, cercetată de meșter cum cercetează doctorul pe un bolnav, i s-au dres beteșugurile, i s-au pus alte arcuri. PAS, L. I 84. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă, ageră. ♦ Piesă elastică de oțel special care, prin destindere, pune în mișcare un mecanism; resort. Arc de ceasornic. 5. (În expr.) Arc electric sau arc voltaic = formă a transportului de sarcină electrică în medii fluide, care are înfățișarea de coloană gazoasă incandescentă.

ARC, arcuri, și (2) arce, s. n. 1. Armă primitivă (folosită la aruncarea săgeții) alcătuită dintr-o vargă flexibilă de lemn sau de metal de formă încovoiată și dintr-o coardă prinsă de cele două extremități. ♦ Fig. Tot ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprîncenei (D. ZAMFIRESCU). 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ Element de construcție în formă arcuită; boltă. ◊ Arc de triumf = construcție care formează un portic arcuit sau o arcadă, ridicată în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Piesă elastică de metal care suportă eforturi de încovoiere, alcătuită din benzi, lame elastice (cîte una ori mai multe suprapuse) sau din bare răsucite în spirală, folosită ca legătură elastică între două piese, pentru a amortiza șocurile sau pentru a pune în mișcare un mecanism ori organe de mașini. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În expr.) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică luminoasă care străpunge un izolant, de obicei un gaz, între doi electrozi calzi. – Lat. arcus.

ARC s. n. 1. armă (primitivă) de aruncat săgeți. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc. 3. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)

ARC¹ ~uri n. 1) Armă primitivă folosită la aruncarea săgeților, formată dintr-o vergea flexibilă, ale cărei capete curbate sunt ținute de o coardă. A trage cu ~ul. 2) Element de rezistență al unei construcții. ◊ ~ de triumf construcție în formă de portic, înălțată în amintirea unui eveniment important. 3) Piesă elastică de oțel fixată între corpul unui vehicul și osiile roților acestuia, care servește pentru amortizarea șocurilor; resort. ~ de automobil. 4) ~ electric descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5) Ceea ce are forma unui segment din circumferința cercului. ~ul sprâncenei. /<lat. arcus

ARC² arce n. mat. Porțiune dintr-o curbă cuprinsă între două puncte ale acesteia. /<lat. arcus

arc n. (pl. arce și arcuri) 1. armă cu care în vechime s’arunca săgeți: ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți AL.; 2. ori-ce formă încovoiată: trăsură pe arcuri; 3. Arh. întorsura unei bolți; arc de triumf, monument, în formă de poartă boltită, împodobit cu basso-reliefuri și inscripțiuni; 4. Geom. porțiunea unei circumferințe; 5. în tipografie: acoladă. [Lat. ARCUS].

arc n., pl. urĭ și e (lat. arcus, it. sp. pg. arco, pv. fr. arc). O armă primitivă cu care se aruncaŭ săgețile. (V. sahaĭdac). Dreavă. Fie-care din resorturile de oțel pe care se sprijină trăsurile (în Munt. est și harc). Acoladă tipografică. Orĭ-ce lucru încovoĭat: arc voltaic. Geom. Porțiune de circumferența. Arh. Ziditură în formă de arc. Arc de triunf, monument ca o poartă în formă de arc ornat cu sculpturĭ și înscripțiunĭ în amintirea unor strălucite biruințe.

harc² sn vz arc

‡ARCOS adj. În formă de arc (CANT.).

ARCULEȚ (pl. -ețe) sn. ⚔️ dim. ARC1: îi pierdu o săgețică de care punea el în ~ul lui (ISP.).

ARCUȘOR (pl. -șoare) sn. ⚔️ dim. ARC1.

ELECTRIC adj. ⚡ 1 Care este de natura electricității, sau e produs de această cauză: forță ~ă, cauza necunoscută a fenomenelor electricității; fluid ~, fluid imponderabil care se bănuește că produce fenomenele electricității; curent ~ 👉 CURENT II 1 ¶ 2 Scînteie ~ă, descărcătură care se produce între două corpuri sub forma unei scîntei sau unei trăsături luminoase (🖼 1965) ¶ 3 Mașină ~ă, generator de electricitate (🖼 1964) ¶ 4 Motor ~ = ELECTROMOTOR ¶ 5 Arc ~ = ARC VOLTAIC (👉 ARC 3) ¶ 6 Fig. Care există sau se propagă cu o iuțeală extraordinară: s’au întors în țară ca mișcați printr’o gîndire ~ă I. -GH. [fr.].

1) harc s. n. V. arc.

arc¹ (porțiune de curbă) s. n., pl. arce

arc² (resort) s. n., pl. arcuri

arc¹ (porțiune de curbă) s. n., pl. arce

arc² (resort) s. n., pl. arcuri

arc s. n., pl. (geom.) arce, /(resoarte) arcuri

arc, pl. arce (geometrie)

arc, pl. arcuri («resorturi»)

ARC s. 1. (prin Ban., Transilv. și Maram.) pușcă. (~ cu săgeți.) 2. resort, (pop.) drot. (~ la o dormeză.) 3. v. coardă. 4. v. arcadă. 5. (FIZ.) arc electric = arc voltaic; arc voltaic v. arc electric.

ARC s. v. acoladă, arcuș, boltă, cer, firmament.

ARC s. 1. (prin Ban., Transilv. și Maram.) pușcă. (~ cu săgeți.) 2. resort, (reg.) drot. (~ la o dormeză.) 3. (TEHN.) coardă. (~ la un mecanism.) 4. arcadă, boltă, boltitură, (înv.) sclip. (~ la o construcție.) 5. (FIZ.) arc electric = arc voltaic; arc voltaic = arc electric.

arc s. v. ACOLADĂ. ARCUȘ, BOLTĂ. CER. FIRMAMENT.

ARCUL OCHIULUI s. v. iris.

arcul ochiului s. v. IRIS.

arc (-curi), s. n. – 1. Armă alcătuită dintr-o vergea flexibilă ușor încovoiată și o coardă. – 2. Resort, organ metalic elastic. – Var. pl. (înv.) arce. – Mr. arcu, megl. arc(u). Lat. arcus (Pușcariu 113; Candrea-Dens., 76; REW 618; DAR); cf. alb. ark, it., sp., port. arco, prov., fr. arc. Der. arcar, s. m. (negustor de arcuri), după Candrea-Dens., 77, provine direct din lat. arcarius (cf. DAR, care pare a admite explicația), ipoteză plauzibilă, dar care nu este necesară; arcărie, s. f. (înv., atelier unde se făceau arcuri); arcaș, s. m.; arcășie, s. f. (meseria de arcaș; în Bucov., unitate de pompieri); arcește, adv. (în formă de arc); arciș, adj. (încovoiat, curbat); arcos, adj. (înv., arcuit); arcui, vb. (a îndoi în formă de arc); arcuitură, s. f. (curbă); arcuș, s. n. (vergea de lemn care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde). – Der. neol. arcadă, s. f.; arcat, adj. (arcuit); arcatură, s. f. – Din rom. provine rut. arkuš „arcuș” (Candrea, Elemente, 406). Cf. arțar.

Arcul lui Ulise – Expresia își are originea în Odiseea (cînturile 21-22). Homer povestește că Penelopa (soția lui Ulise), constrînsă, după ce și-a așteptat douăzeci de ani soțul, să se mărite, a declarat că va lua în căsătorie pe acela dintre numeroșii ei pretendenți, care va izbuti să încovoaie arcul lui Ulise și să tragă cu el la țintă. Nimeni n-a reușit în afară de un cerșetor în zdrențe. Dar acela era chiar Ulise, reîntors după o lungă pribegie. De aceea, expresia se folosește spre a menționa un talent deosebit, o mare însușire, care este apanajul exclusiv al cuiva. MIT.