2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROTÉZĂ, proteze, s. f. 1. Aparat sau piesă medicală care înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixează o dantură falsă. ♦ Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ, un membru al corpului etc. printr-o proteză (1). 2. (Fon.) Apariție accidentală a unei vocale la începutul unui cuvânt care începe cu o consoană, fără a se schimba înțelesul cuvântului. – Din fr. prothèse.

PROTÉZĂ, proteze, s. f. 1. Aparat sau piesă medicală care înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixează o dantură falsă. ♦ Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ, un membru al corpului etc. printr-o proteză (1). 2. (Fon.) Apariție accidentală a unei vocale la începutul unui cuvânt care începe cu o consoană, fără a se schimba înțelesul cuvântului. – Din fr. prothèse.

prote sf [At: TURNESCU, C. 3 / S și: (înv) ~the~ / V: (înv) proste~ / Pl: ~ze / E: fr prothèse] 1 Aparat sau piesă medicală care înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului sau pe care se fixează o dantură falsă. 2 Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru al corpului printr-o proteză (1). 3 (Fon) Apariție accidentală a unui sunet la începutul unui cuvânt care începe cu consoană, fară a se schimba sensul acestuia.

PROTÉZĂ, proteze, s. f. 1. Aparat sau piesă care înlocuiește un membru sau o parte dintr-un membru al corpului omenesc. Lui Sibiriac îi lipsea o mînă și avea în locul ei o proteză cu cîrlig. SADOVEANU, M. C. 116. ◊ Proteză dentară = placă dintr-un material plastic, mulată după forma maxilarului și în care sînt înfipți dinți artificiali. 2. Fenomen fonetic constînd în apariția unui sunet la începutul unui cuvînt, fără a se schimba prin aceasta înțelesul cuvîntului. În cuvîntul «alămîie» avem proteza lui «a». ▭ Lingviștii numesc proteză adăugarea unei vocale la începutul unui cuvînt. GRAUR, F. L. 157.

PROTÉZĂ s.f. 1. Aparat, piesă care înlocuiește un organ (sau o parte dintr-un organ) al corpului. ♦ Înlocuire chirurgicală a unui organ cu o piesă artificială. 2. (Fon.) Adăugare a unui sunet la începutul unui cuvânt fără ca acesta să-și schimbe înțelesul. [Var. prosteză s.f. / < fr. prothèse, cf. gr. prosthesis].

PROTÉZĂ s. f. 1. aparat, piesă medicală care înlocuiește un membru sau (o parte dintr-) un organ al corpului. ♦ ~ dentară = proteză pe care se fixează dantura falsă. 2. (fon.) adăugare a unui sunet la începutul unui cuvânt, fără ca acesta să-și schimbe înțelesul. (< fr. prothèse, lat., gr. prosthesis)

PROTÉZĂ ~e f. 1) Aparat sau piesă care înlocuiește un organ sau un segment al acestuia din corpul omenesc. 2) Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ sau un segment al acestuia printr-un astfel de aparat. 3) lingv. Fenomen accidental de limbă constând în adăugarea unui sunet la începutul cuvântului, fără a-i produce schimbări în sens. /<fr. prothèse

proteză f. 1. Gram. adăogarea unei litere inițiale fără a schimba sensul: alămâie, amiros; 2. operațiune chirurgicală prin care un organ absent e înlocuit cu altul: proteză dentară.

*protéză f., pl. e (vgr. próthesis, proĭect, confundat cu prósthesis, adaus). V. prosteză.

PROTEZÁ, protezez, vb. I. Tranz. A înlocui chirurgical cu o proteză membre sau organe ale corpului. – De la proteză.

PROSTÉZĂ s.f. v. proteză.

*prostéză f., pl. e (vgr. prósthesis, adaus, suplement, ajutor. V. teză). Gram. Punerea unuĭ sunet în aintea unuĭ cuvînt, ca alămîĭe, scobor îld. lămîĭe, cobor. Chir. Înlocuirea unuĭ organ scos, ca: un dinte fals, un picĭor de lemn ș. a. Organ fals pus în locu celuĭ natural. – Ob., dar fals proteză.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

protéză (înlocuitor al unui organ/membru) s. f., g.-d. art. protézei; pl. protéze

protéză s. f., g.-d. art. protézei; pl. protéze

*protezá (a ~) vb., ind. prez. 3 protezeáză

protezá vb., ind. prez. 1 sg. protezéz, 3 sg. și pl. protezeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PROTÉZĂ s. 1. picior, (rar) pilug. (~ de lemn, a piciorului.) 2. placă. (~ dentară.)

PROTE s. 1. picior, (rar) pilug. (~ de lemn, a piciorului.) 2. placă. (~ dentară.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PROTÉZĂ s. f. (< fr. prothèse, cf. gr. prothesis < pro „înainte” + thesis „așezare”): modificare fonetică condiționată care constă în adăugarea unui sunet la începutul unui cuvânt care începe cu o consoană, fără ca acesta din urmă să-și schimbe înțelesul. Astfel, verbul românesc amestecá provine din verbul mestecá prin p. lui a; alămâie < lămâie, amiroase < miroase etc. P. lui a este frecventă în dialectul aromân (chiar în denumirea dialectului) < a + român; acumpru „a cumpăra”, alăvdare „lăudare”, arău „rău”, aroșu „roșu”, arâd „a râde”, arăcoare „răcoare” etc.

proteză (prosteză) (gr. prosthesis „punere în față”), figură care constă în adăugarea unui sunet (în limba română, a unei vocale), la începutul unui cuvânt, dintr-o necesitate eufonică (uneori poate fi și semantică), legată fie de cuvânt, fie de context (I): aista (lat. iste), alăută (lăută), alămâie (lămâie), amirosi (mirosi). Oricum s-ar explica lingvistic., p. trebuie considerată ca un fenomen de amplificare fonică a cuvântului care răspunde nevoii de echilibru, de ritm și de măsură a cuvântului în vorbire. Deși lingvistul o consideră „sunet parazitar” (cf. S. Pușcariu, II, p. 134 passim), p. este, ca și epiteza sau paragoga, expresia unei simetrii acustice (cu motivare idiomatică!) în cuvânt, enunț sau vers. În latina vulgară a avut loc o p. vocalică, în cuvinte ca: „espicum” (spicum),estabulum” (stabulum), moștenite în limbile romanice (cf. fr. épi, étable; la fel „iscala” (scala) > fr. échelle).

Intrare: proteză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prote
  • proteza
plural
  • proteze
  • protezele
genitiv-dativ singular
  • proteze
  • protezei
plural
  • proteze
  • protezelor
vocativ singular
plural
prosteză substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • proste
  • prosteza
plural
  • prosteze
  • prostezele
genitiv-dativ singular
  • prosteze
  • prostezei
plural
  • prosteze
  • prostezelor
vocativ singular
plural
Intrare: proteza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • proteza
  • protezare
  • protezat
  • protezatu‑
  • protezând
  • protezându‑
singular plural
  • protezea
  • protezați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • protezez
(să)
  • protezez
  • protezam
  • protezai
  • protezasem
a II-a (tu)
  • protezezi
(să)
  • protezezi
  • protezai
  • protezași
  • protezaseși
a III-a (el, ea)
  • protezea
(să)
  • protezeze
  • proteza
  • proteză
  • protezase
plural I (noi)
  • protezăm
(să)
  • protezăm
  • protezam
  • protezarăm
  • protezaserăm
  • protezasem
a II-a (voi)
  • protezați
(să)
  • protezați
  • protezați
  • protezarăți
  • protezaserăți
  • protezaseți
a III-a (ei, ele)
  • protezea
(să)
  • protezeze
  • protezau
  • proteza
  • protezaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)