28 de definiții pentru praf prav (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfărâma în bucăți; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost; c) (fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf și pulbere sau a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe tobă = nimic. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊ Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se utilizează în patiserie pentru a face să crească aluaturile, prin dioxidul de carbon pe care îl degajează. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică1 pisată, folosită la zugrăveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări. 3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = cocaină. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (înv. și reg.) prav s. n.] – Din sl. prachŭ.

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfărâma în bucăți; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost; c) (fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf și pulbere sau a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe tobă = nimic. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊ Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care îl degajează. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică1 pisată, folosită la zugrăveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări. 3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = cocaină. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (înv. și reg.) prav s. n.] – Din sl. prachŭ.

PRAF, (3) prafuri, s. n. 1. Materie formată din particule solide foarte mici, care pot fi antrenate în mișcare sau pot sta în suspensie în aer, gaz, provenite din fărîmițarea naturală a unor corpuri solide, (mai ales a rocilor din scoarța pămîntului), din unele procese biologice ale viețuitoarelor sau din uzura unor obiecte și care pot fi purtate prin aer sau se depun pe suprafața lucrurilor; pulbere, colb. Norul de praf care-i înconjurase o clipă, înecăcios, rărindu-se ca o ceață, se născu iarăși sub roțile căruței. DUMITRIU, N. 224. Oamenii merseră repede prin praful moale ca vata al șoselei. SADOVEANU, O. III 197. Dete de niște porți încuiate, pline de praf și de păianjeni. ISPIRESCU, L. 359. ◊ Fig. Și îndată... se mișcă, își scutură praful singurătății. SADOVEANU, O. VII 201. Razele soarelui își scutură, tremurînd, praful de aur în aer. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a sfărîma în bucăți, a ucide; (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui; fig. (familiar, cu privire la persoane) a învinge pe cineva într-o discuție, a reduce pe adversar la tăcere, a-i anula argumentele. În cîțiva ani... a făcut praf moșia. GALAN, B. I 71. Dar eu pe tine te credeam făcut praf acolo la căruțe. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. S-a înfuriat în așa hal, încît și-a făcut praf monoclul de dușumea. POPA, V. 206. A (se) face praf și pulbere sau (mai rar) a se preface în praf = a se distruge, a se sfărîma, a se nimici; (cu privire la ființe) a fi ucis, zdrobit. [Calul] zboară cu dînsul în înaltul cerului și apoi, dîndu-i drumul de acolo, se face spînul pînă jos praf și pulbere. CREANGĂ, O. A. 265. De ce nu pot în praf a mă preface? EMINESCU, O. IV 79. A se alege praful (a nu se alege nici praful sau a nu rămîne nici praf) = a fi zdrobit, sfărîmat; a nimici cu desăvîrșire; (fiind vorba despre ființe) ucis. Dete brînci fiului acestui împărat din vîrful turnului și nici praful nu se alese de dînsul. ISPIRESCU, U. 70. Într-un secol fără patimi, nu va rămînea nici praf Din durere, din robie, din ruină și din jaf. BELDICEANU, P. 126. A arunca praf în ochii cuiva = a înșela pe cineva, căutînd să-i dai iluzia că lucrurile sînt altfel decît în realitate. 2. Material solid sub formă de particule foarte mici, utilizat în diferite scopuri. Oleacă de necaz și spaimă degeaba nu strică din cînd în cînd: e ca un praf de piper peste o mîncare prea dulce. CARAGIALE, O. VII 19. O crestezi de-a curmezișul cu cuțitul pe amîndouă laturile; o presări cu praf de sare; o pui pe un grătar. ODOBESCU, S. I 464. Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Sînt suflet blestemat, întîmplările mă cheamă unde miroase a sînge și a praf de pușcă. SADOVEANU, O. I 422. Cînd aprinzi praf de pușcă e totuna dacă ai cît încape într-un degetar ori ai zece vagoane. POPA, V. 211. A dat o ploaie mare, de a muiat praful cel de pușcă. HASDEU, I. V. 154. Praf de spumă = preparat care produce spumă în contact cu apa și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care degajă bioxid de carbon și care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea totală a apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere metalică (de culori diferite) care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf alb = cocaină. Schimbase morfina pe praful alb, fiindcă era mai ușor de găsit. C. PETRESCU, C. V. 313. 3. (Adesea la pl.) Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (popular) doză de medicament în formă de pulbere. Vă îndopau cu prafuri amare și cu ceaiuri neîndulcite. PAS, Z. I 217. – Variantă: prav (EMINESCU, O. I 36, CONTEMPORANUL, II 219, RUSSO, S. 128) s. n.

PRAF ~uri n. 1) la sing. Material solid transformat în particule foarte mici și fine; pulbere; pudră. ◊ ~ radioactiv praf care se formează în urma exploziilor nucleare, răspândindu-se la mari distanțe. A face ~ (pe cineva sau ceva) a) a face să nu mai existe; a nimici; a distruge; b) a supune unei critici necruțătoare. A face ~ și pulbere a nimici; a distruge. A arunca ~ în ochii cuiva a încerca să amăgească pe cineva, prezentându-i situația altfel decât e în realitate. 2) Substanță pulverulentă având diferite întrebuințări. ~ de dinți. ~ de pușcă. 3) Medicament în formă de materie pulverulentă. /<sl. prahu

praf n. 1. țărâna fărâmată în foarte mici părticele: haină plină de praf; 2. orice substanță pisată și făcută praf: praf de zahăr; 3. medicament ca praf: prafuri de chinină; 4. fig. nimicire, ruină totală: a face praf, nu s’a ales nici praf de averea sa; 5. mijloc de amăgire: aruncă praf în ochi; 6. amestec de silitră, pucioasă și cărbune, care se înflăcărează lesne și servă la încărcarea armelor de foc: praf de pușcă. [Slav. PRAHŬ].

praf și (vechĭ) prah n., pl. urĭ (vsl. prahŭ. V. prășesc, prahaviță). Sud. Colb, pulbere, pămînt redus în părticele foarte micĭ de uscăcĭune și de mult umblet: prafu drumurilor se depune pe haĭne. Toată țara. Substanță pulverizată: praf de zahăr, de chinină. Pl. Medicament pulverizat împărțit în doze: am luat doŭă prafurĭ de chinină. Pulbere explozivă cu care se încarcă armele de foc ca să arunce proĭectilele și care se compune din salitră, pucĭoasă și cărbune (numită și praf de pușcă și ĭarbă de pușcă). A face (a preface) în praf, a nimici. A se alege prafu de ceva, de cineva, a se nimici, a se prăpădi. A trage cuĭva o bătaĭe în cît să-ĭ meargă prafu, a-ĭ trage o bătaĭe strașnică (V. hucĭum). A arunca praf (orĭ sperlă) în ochiĭ lumiĭ, a minți fără de rușine vrînd să ascunzĭ fapte evidente. – În nord prav, în Ban. Buc. praŭ. V. colb, toz. – E demonstrat că chear din primele secule ale ereĭ creștineștĭ Chinejiĭ știaŭ de prafu de pușcă, de care se serveaŭ la făcut focurĭ de artificiĭ, dar nu și la aruncat proĭectile. Pe la mijlocu secululuĭ VII fu întrebuințat de Greciĭ bizantinĭ, care făceaŭ niște artificiĭ incendiare numite foc grecesc. De abea în seculu XIV a fost întrebuințat la armele de foc, și anume de Englejĭ în bătălia de la Crécy (1346). Numele luĭ Roger Bacon, Albert cel Mare și Berthold Schwarz se leagă de invențiunea saŭ maĭ de grabă de introducțiunea prafuluĭ de pușcă în Eŭropa, dar fără să se știe sigur cine e inventatoru. În zilele noastre acest praf s’a perfecționat și se distinge după compozițiune prafu de războĭ, de vînat și de mină. Cel de vînat și de mină e praf obișnuit, pe cînd cel de războĭ are bază de celuloză și nu produce fum. În fine, cu bumbac și acid nitric s’a preparat un noŭ exploziv numit fulmicolon, care produce efectele prafuluĭ ordinar, dar care, din cauza inconvenientelor, nu prea e întrebuințat azĭ. Fabricarea și vinderea prafuluĭ de pușcă putînd fi periculoasă siguranțeĭ publice, statu șĭ-a rezervat monopolu luĭ.

PRAV s. n. v. praf.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

praf s. n., (substanțe, medicamente) pl. práfuri

praf s. n., (substanțe chimice sau medicamente) pl. práfuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRAF s. 1. pulbere, (Mold. și Transilv.) colb, (Bucov. și Maram.) șperlă, (prin Bucov. și Transilv.) șteah, (Olt. și Munt.) știup. (~ stârnit pe un drum de țară.) 2. praf de pușcă v. pulbere.

PRAF s. 1. pulbere, (Mold. și Transilv.) colb, (Bucov. și Maram.) șperlă, (prin Bucov. și Transilv.) șteah, (Olt. și Munt.) știup. (~ stîrnit pe un drum de țară.) 2. praf de pușcă = pulbere, (pop.) iarbă(-de-pușcă), (înv. și reg.) silitră, (înv.) paler. (~ folosit ca explozibil.)

PRAF ÁLB s. v. cocaină.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

praf (práfuri), s. n.1. Pulbere, colb. – 2. Prăfăraie. – 3. Medicament în formă de pulbere. – 4. Iarbă de pușcă (corect praf de pușcă, praf pentru arme). – Var. înv. prah, sprav, Mold., Trans. prav, Banat prau. Megl. prau. Sl. prachŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 285; Conev 37), cf. bg., sb., cr. prah, ceh. prach.Der. prăfărie (var. înv. prăvărie), s. f. (praf mult); prăfos, adj. (cu praf); prăfos, adj. (cu praf); prăfui (var. praftură, ple(a)ftură), s. f. (pămătuf al fierarului; Arg., rege la cărțile de joc; Arg., popă), ultimele sensuri prin sinecdocă, din cauza barbei sale; prăftui, vb. (a stropi cu agheasmă; a da din coadă, pentru a se apăra de muște); prăfuriu, adj. (de culoarea prafului); prăfuros, adj. (plin de praf); sprehui (var. șrehui, sprăhui), vb. (a scutura de praf, a scoate praful), în Mold.Cf. prahaiță.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EST ESCIO POROH V POROHOVNIȚAH (ЕСТЬ EЩË ПOΡOX B ПOΡOXOBНИЦAX) (rus.) mai este praf de pușcă în corneci – Gogol, „Taras Bulba”. Răspunsul cazacilor la întrebarea lui Taras Bulba. Exprimă hotărârea de a nu te da bătut și de a rezista tuturor vitregiilor.

FOOD FOR POWDER (engl.) hrană pentru praful de pușcă – Shakespeare, „Henric al IV-lea”, act. IV, scena 6. Carne de tun.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

praf, prafuri s. n. (tox.) 1. heroină. 2. cocaină. 3. metamfetamină sau orice alt drog în formă de pulbere.

a arunca praf în ochi expr. a amăgi, a înșela

arată toate definițiile

Intrare: praf
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • praf
  • praful
  • prafu‑
plural
  • prafuri
  • prafurile
genitiv-dativ singular
  • praf
  • prafului
plural
  • prafuri
  • prafurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prav
  • pravul
  • pravu‑
plural
  • pravuri
  • pravurile
genitiv-dativ singular
  • prav
  • pravului
plural
  • pravuri
  • pravurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)