21 de definiții pentru praștie prașchie (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRÁȘTIE, praștii, s. f. 1. Veche armă de luptă formată dintr-o bucată de piele legată cu două sfori, cu care se aruncau pietre asupra dușmanului; (azi) jucărie făcută dintr-una sau două fâșii de elastic la capătul cărora se leagă o bucată de piele, de cârpă etc. în care se pune o pietricică spre a fi aruncată. ◊ Loc. adj. Ca din praștie = repede, cu viteză; în mod violent. 2. Aruncătură cu praștia (1); distanța pe care o străbate o piatră azvârlită cu praștia. ◊ Expr. Ca de o praștie sau cât dai (sau ajungi) cu praștia = la o distanță relativ mică. 3. Frânghie, funie care se leagă de leucă ori de capătul osiei unei căruțe și de care se prinde un cal lăturaș. ◊ Cal de praștie = cal lăturaș. ◊ Expr. (Reg.) A-și lua hamul și praștia = a-și căuta de lucru; a se apuca cu hotărâre de treabă; a-și găsi un rost. ♦ Frânghie sau căpăstru de care se ține un cal pentru a-l dresa. ◊ Expr. A da un cal la praștie = a dresa un cal, ținându-l de o frânghie și făcându-l să alerge în cerc. – Din sl. prašta.

praștie sf [At: BIBLIA (1688), 2082/23 / V: (reg) ~șchie / Pl: ~ii, (pop) prăștii / E: slv праща] 1 (Înv) Armă rudimentară, făcută dintr-o bucată de piele legată de două sfori, cu care se aruncau bolovani și pietre de la distanță. 2 Jucărie făcută dintr-una sau două fâșii de elastic legate de un băț despicat având la capăt o bucată de curea, de elastic sau de pânză în care se pune o pietricică pentru a fi aruncată la o anumită țintă Si: (reg) mușcătoare, nil, părită, picătoare, plieșcă, proașcă, răpezitor. 3 (Îlav) Ca din ~ Cu mare viteză. 4 (Îal) Cu putere. 5 (Îal) În mod violent. 6 (Îal) În dezordine Si: împrăștiat, răsfirat. 7 (Fam; îe) A fi lovit cu ~ia (sau de ~) A fi cam nebun Si: smintit, țicnit. 8 (Fam; îe) A da cu ~ia în (sau prin) ceva A se repezi la ceva. 9 (Pex; îae) A încerca să fure. 10 (Pex; îae) A fura. 11 (Rar; îe) A da (sau a merge) cu ~ia (pe) undeva A merge pe undeva foarte rar, din când în când. 12 (Rar; îe) A învăța carte cu ~ia A învăța puțin și pe apucate. 13 (Rar; îe) A păzi casa cu ~ia A sta puțin pe acasă. 14 (Îae) A nu fi aproape niciodată acasă. 15 (Îe) A păzi treaba cu ~ia A lucra foarte puțin. 16 (Rar; îe) A-și face ~ia A face cum dorește. 17 (Îae) A face cum e normal. 18 (Îae) A-și face voia, gustul, plăcerea. 19 (Pan) Legătură sau pansament de formă asemănătoare cu despicătura praștiei (2). 20 Aruncătură de praștie (2). 21 Distanță pe care o străbate o piatră aruncată cu praștia (2). 22 (Îlav) Ca de o ~ sau cât dai (sau ajungi) cu ~ia La mică distanță Si: aproape. 23 (Îal) Puțin. 24 (Pop) Bucată de funie care se leagă de leucă ori de capătul osiei pentru a prinde la căruță un cal lăturaș Si: (reg) ceatlău (10). 25 (Pop; îs) Cal de ~ Cal lăturaș. 26 (Îe; rar) A-și lua ~ia și hamul (sau hamul și ~ia) A-și căuta de lucru. 27 (Îae) A-și găsi un rost. 28 (Îae) A se apuca cu hotărâre de o treabă. 29 Frânghie sau căpăstru de care se ține calul pentru a-l dresa. 30 (Îe) A da un cal la ~ A dresa un cal ținându-l legat cu o funie și făcându-l să alerge în cerc, împrejurul celui care îl dresează. 31 (Mol) Sfoară groasă având diferite utilizări. 32 (Reg) Împletitură, plasă de sfoară, de ață etc. în care se transportă vasele cu mâncare la câmp Si: (reg) peteică. 33 (Ban; Olt) Chimir (3) (lat) Si: șerpar. 34 Unealtă în formă de prăjină, ramificată la vârf, folosită la culesul fructelor din arbori Si: (reg) pravăț (15). 35 (Reg) Cosoroabă (1) a casei. 36 (Reg) Fiecare dintre prăjinile care, legate la vârf, se lasă pe o parte și pe alta a acoperișului de paie al unei case, ca să-l sprijine împotriva vântului. 37 Fiecare dintre stâlpii între care se fixează o ușă. 38 (Reg) Băț de undiță Si: vargă. 39 (Reg) Fâșie lungă și îngustă de pământ arabil sau cultivat. 40 Loc în care apa este puțin adâncă din cauza prundișului depus.

PRÁȘTIE, praștii, s. f. 1. Veche armă de luptă formată dintr-o bucată de piele legată cu două sfori, cu care se aruncau pietre asupra dușmanului; (azi) jucărie făcută dintr-una sau două fâșii de elastic la capătul cărora se leagă o bucată de piele, de cârpă etc. în care se pune o pietricică spre a fi azvârlită. ◊ Loc. adj. Ca din praștie = repede, cu viteză; în mod violent. 2. Aruncătură cu praștia (1); distanța pe care o străbate o piatră azvârlită cu praștia. ◊ Expr. Ca de o praștie sau cât dai (sau ajungi) cu praștia = la o distanță relativ mică. 3. Frânghie, funie care se leagă de leucă ori de capătul osiei unei căruțe și de care se prinde un cal lăturaș. ◊ Cal de praștie = cal lăturaș. ◊ Expr. (Reg.) A-și lua hamul și praștia = a-și căuta de lucru; a se apuca cu hotărâre de treabă; a-și găsi un rost. ♦ Frânghie sau căpăstru de care se ține un cal pentru a-l dresa. ◊ Expr. A da un cal la praștie = a dresa un cal, ținându-l de o frânghie și făcându-l să alerge în cerc. – Din sl. prašta.

PRÁȘTIE, praștii și prăștii, s. f. 1. Armă veche de luptă constînd dintr-o bucată de piele, legată de două sfori, cu care se aruncau pietre asupra dușmanului; (azi) jucărie făcută dintr-o crăcană mică de capetele căreia se leagă cîte o fîșie de elastic, cu care se aruncă pietre la distanță. Făceam praștii ca să vînăm vrăbii și pițigoi. IBRĂILEANU, A. 26. Aruncară cu praștia în sus cîte o piatră. ISPIRESCU, L. 305. Ou-n praștie lua Și-n slavă că-l arunca. PĂSCULESCU, L. P. 243. ◊ Fig. Iau praștia satirei și-n loc de pietre, glume Voi arunca în tine, rîzînd fără-ncetare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 177. ◊ Loc. adv. Ca din praștie = repede, cu viteză. Dintr-o opintire, bărbătește, l-a repezit înapoi ca din praștie. GALAN, Z. R. 246. ◊ Expr. A da cu praștia în (sau prin) ceva = a face pagubă; a da iama prin ceva, v. iamă. Cît despre oala cu smîntînă, nici pomeneală nu era să-l fi prins vreodată la ea, ori să dea cu praștia prin bucățelele de friptură de pe grătar. ISPIRESCU, L. 286. 2. Aruncătură cu praștia (1); distanța pe care o poate străbate o piatră azvîrlită astfel. ◊ Expr. Ca de o praștie (sau cît dai cu praștia) = ca la o bătaie (sau aruncătură) de praștie; la mică distanță, aproape. 3. Curmei care se leagă de leucă ori de capătul osiei și de care se prinde un cal lăturaș. ◊ Expr. (Învechit) Cal de praștie = cal lăturaș, v. lăturaș. A-și lua hamul și praștia = a-și căuta de lucru, a-și găsi un rost, a se apuca cu hotărîre de treabă. Ia-ți dar praștia și hamul... Du-te și tu de muncește, Cîștigă și te hrănește. PANN, P. V. III 95. ♦ Frînghie sau căpăstru de care se ține un cal pentru a-l dresa. ◊ Expr. A da un cal la praștie = a dresa un cal, ținîndu-l de frînghie și făcîndu-l să alerge în cerc. Un geambaș da la praștie un cal neînvățat. DELAVRANCEA, la TDRG.

PRÁȘTIE ~i f. 1) înv. Armă de luptă folosită la aruncarea pietrelor la distanță. 2) Jucărie din două bucăți de elastic, legate de capetele unei crăcane și unite la celălalt capăt cu o bucățică de piele sau cârpă, cu care se aruncă pietricele. 3) Distanța pe care o străbate o pietricică azvârlită cu o astfel de jucărie. ◊ Ca din ~ cu mare viteză; foarte repede. 4) Frânghie cu care se leagă un cal lăturaș de leucă sau de capătul osiei. [G.-D. praștiei] /<sl. prašta

praștie f. 1. unealtă de aruncat, compusă dintr’un ochiu susținut de două sfori; a da cu praștia pe undeva, a merge rar; a da cu praștia prin, a căuta să fure; 2. partea din dreapta sau din stânga calului (la trăsură): cal de praștie. [Slav. PRAȘTA].

práștie f., pl. aștiĭ și ăștiĭ (vsl. rut. prašta, bg. praštka, praška, praștie; prŭštĭy, a pîrli, a exploda. V. proașcă, împrăștiĭ. Un instrument compus dintr’o bucată de pele maĭ lată legată cu doŭă curele așa în cît să poată ținea o peatră saŭ o bucată de plumb pe care, învîrtind praștia, s’o poțĭ arunca la sute de metri: la ceĭ vechĭ praștia era o ucigătoare armă de războĭ. Fig. A da cu praștia pe undeva, a te duce rar pe acolo. A învăța carte cu praștia, a învăța pe apucate, azĭ un pic, la anu ĭar un pic, și așa maĭ încolo. Funie lungă de care e legat un cal pe care-l învețĭ să alerge în cerc în prejuru tăŭ: a da un cal la praștie. Cal înhămat la praștie, cal în ceatlăŭ, lăturaș.

coinác sm [At: ÎNDREPTAREA LEGII (1652), ap. ȘIO / Pl: ~aci / E: tc kainak] 1 (Înv) Vertebră. 2 (Înv) Noadă. 3 (Înv) Osul gleznei. 4 (Înv; la jocul de table) Zar. 5 Sfoară de care e legată, la un capăt, o greutate și care se aruncă în sus spre a prinde și a trage în jos altă sfoară întinsă, mai ales a unui zmeu (care aparține altuia). 6 Parte a morii cu care se ridică pietrele pentru a le fereca cu un ciocan de fier oțelit Si: făfălug, tăvălug, crainic, cântarul-pietrelor. 7 Greutate care se atârnă de brațul unei cumpene sau al unui cântar ori de capătul mai scurt al cumpenei puțului, pentru a ridica celălalt capăt (cu găleata) Si: cătămâi. 8 Testicul. 9 Tânăr care își începe viața sexuală. 10 Penis.

coĭnác n., pl. e (turc. kaĭnak, articulațiune, încheĭetură). Munt. Cóccix. Os mic (arșic saŭ vertebră). Peatră legată cu sfoară de aruncat peste ața unuĭ zmeŭ înălțat ca să-l prinzĭ (maĭ des numită praștie).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

práștie (-ti-e) s. f., art. práștia (-ti-a), g.-d. art. práștiei; pl. práștii, art. práștiile (-ti-i-)

práștie s. f. (sil. -ti-e), art. práștia (sil. -ti-a), g.-d. art. práștiei, pl. práștii, art. práștiile (sil. -ti-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRÁȘTIE s. v. chimir, cosoroabă, șerpar.

PRÁȘTIE s. (reg.) răpezitor, (Mold. și Transilv.) proașcă, (prin Ban. și Transilv.) pușcă, (prin Ban.) șlaidăr. (~ de aruncat pietricele.)

praștie s. v. CHIMIR. COSOROABĂ. ȘERPAR.

PRAȘTIE s. (reg.) răpezitor, (Mold. și Transilv.) proașcă, (prin Ban. și Transilv.) pușcă, (prin Ban.) șlaidăr. (~ de aruncat pietricele.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

práștie (prắștii), s. f.1. Veche armă de aruncat bolovani. – 2. Distanță străbătută de o piatră aruncată cu praștia. – 3. Ceatlău prins la capătul osiei pentru a permite înhămarea a trei cai. – 4. Căpăstru, frînghie cu care se dresează caii la manej. – Mr. praoște, megl. praști. Sl. prašta (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 261; Conev 122), cf. bg. praštka, cr., slov., prača, rus. prăstĭ.Der. prășcău (var. prașcău), s. m. (Mold., Trans., haimana, pierde-vară); prăștiaș, s. m. (luptător cu praștia, cal lăturaș); prăștier, s. m. (cal lăturaș); împrăștia, vb. (a răspândi, a risipi, a dispersa).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

praștie I. s. f. pl. praștii (deț.) reșou artizanal confecționat dintr-o rezistență și o cărămidă tip BCA. II. adj. pred. 1. ferfeniță, zob; stricat. 2. istovit, epuizat.

arată toate definițiile

Intrare: praștie
substantiv feminin (F137)
Surse flexiune: DMLR, Scriban, DER
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • praștie
  • praștia
plural
  • prăștii
  • prăștiile
genitiv-dativ singular
  • prăștii
  • praștiei
plural
  • prăștii
  • prăștiilor
vocativ singular
plural
  • silabație: -ti-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • praștie
  • praștia
plural
  • praștii
  • praștiile
genitiv-dativ singular
  • praștii
  • praștiei
plural
  • praștii
  • praștiilor
vocativ singular
plural
prașchie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.