iama sfa [At: (a. 1715), ap. ȘIO / V: iagma / E: tc yama] 1 (Îe) A da ~ A da năvală. 2 (Îae) A jefui. 3 (D. averi; îae) A risipi. 4 (Înv; îlv) A face ~ cuiva A omorî. 5 (Îe) A umbla ~ A călca tot în picioare. 6 (Îlv) A da ~ prin A risipi.

IAMA s. f. art. (În expr.) A da iama = a) a da năvală, a se năpusti, a se repezi. La trenul de Iași îi atașat un vagon cu țărani arestați... Cînd vine trenul, dăm iama și-i eliberăm. GALAN, Z. R. 302; b) a risipi, a consuma fără socoteală (alimente, bani etc.). Tot copiii dădeau iama prin corcoduși și mere. PAS, Z. I 191.

IAMA adv.: A da ~ a) a da năvală, a se năpusti; b) a distruge. A face ~ în (sau prin) ceva a cheltui fără rost; a risipi. /<turc. yama

ĭáma f. (turc. [d. pers.] ĭaghma, pop. ĭama, jaf în războĭ; sîrb. ĭagma. V. amandea). A da, a face ĭama în ceva, a apuca, a jăfui, a fura, a risipi. Interj. Ĭama la mere, copiĭ, răpeziți-vă (amandea) la mere, copii! V. ĭuruș, busna.

iagma sf vz iama

iamă f. pradă, jaf, în locuțiunea a face (a da) iamă, a face risipă, a cheltui fără cumpăt: a face iamă în iconomiile vistieriei AL. [Vechiu-rom, iamà, năvala dușmanului spre a jăfui (primitiv termen militar) = turc. YAMA].

iama s. f. art. (în: a da/face ~ în/prin ceva)

iama (în expr. a da ~) s. f. art.

iamă s. f.

iama s. f. – Invazie, incursiune. – Mr. yiamă, megl. iamă. Tc. ya(g)ma (Șeineanu, II, 219; Lokotsch 923; Iordan, Dift., 80), cf. bg. jagmá. Se folosește numai în expresia ca a da iama „a năvăli”.