lăturaș, ~ă [At: (a. 1750) URICARIUL I, 54/4 / Pl: ~i, ~e / E: latură + -aș] 1-2 a Lăturălnic (1-2). 3 a (D. drumuri, străzi etc.) Izolat. 4 a Care se găsește alături de ceva Si: alăturat, învecinat, (reg) megieș. 5 a (Buc; îs) Zilele cele ~e Interval de timp dintre 12 și 24 martie care urmează perioadei numite „Zilele Babelor”. 6-7 sm, a (Reg; șîs dinte ~) (Fiecare dintre dinții incisivi ai calului) care sunt așezați în dreapta și în stânga mijlocașilor. 8-9 sm, a (Cal) înhămat în afara hulubelor, lângă ceilalți doi cai Si: alăturaș, (reg) prăștiaș, (reg) prăștier, (îrg) lăturean (5-6). 10-11 sm, a (Înv; șîs om ~) (Țăran) care este venit din alte locuri și stabilit la marginea unui sat, având îndatoriri și drepturi diferite de cele ale locuitorilor de baștină. 12 sm (Înv) Locuitor dintr-o așezare alăturată Si: alăturaș, lătnocan, megieș, vecin. 13 sn (Înv) Persoană străină de o localitate. 14 sm (Mol; înv) Persoană care lucrează în ocnele de sare, însărcinată mai ales să care poveri. 15-16 sm, a (Îvr; d. rude sau grade de rudenie) Colateral. 17 sm Obiect sau parte a unui obiect care se află, se pune etc. pe o latură. 18 sm (Mol) Drug pus de-a curmezișul lăturarilor¹ (4) la carele care se încarcă cu grâne sau cu fân. 19 sf (Mol) Fiecare dintre cele două brațe ale alergătoarei la războiul de țesut Si: fofează. 20 sm Lemn pus pe marginea ulucului pentru a nu permite buștenilor să sară în lături. 21 sn (Reg) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări Si: carâmb. 22 sn (Reg) Lătunoaie (4). 23 sn (Mol; Buc) Nimfă a unei specii de țânțari.

LĂTURAȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Despre cai) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stînga cailor dintre hulube. ◊ (Substantivat) Căruța fugi înainte la vale cu trei cai... și cu poștașul aninat ca un scai de coama lăturașului. ALECSANDRI, O. P. 259. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. Dintr-o potecă lăturașă, ascunsă în pădure, izbucni în drumul mare o brișculiță. ODOBESCU, S. I 384. – Variantă: alăturaș, -ă adj.

LĂTURAȘ ~i m. Cal înhămat în afara hulubelor, la dreapta ori la stânga cailor de lângă oiște. /latură + suf. ~aș

lăturáș, -ă adj. și s. (d. lature). Lateral: cal lăturaș (la praștie, în ceatlăŭ saŭ în stînga alăturĭ de șeŭaș), uliță lăturașă, rudă lăturașă. Adjacent, limitrof.

alăturaș, ~ă [At: CARAGEA, L. 8/13 / Pl: ~i, ~e / E: alături + -aș] 1 a Apropiat. 2 a (Îs) Cal ~ Cal legat numai cu un căpăstru (fară a fi înhămat) la stânga sau la dreapta celor doi cai de la roată sau a celor înaintași. 3 smf Vecin cu moșia.

lăturaș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturași; adj. f. lăturașă, art. lăturașa, pl. lăturașe

lăturaș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturași; adj. f. lăturașă, art. lăturașa, pl. lăturașe

lăturaș adj. m., s. m., pl. lăturași; f. sg. lăturașă, pl. lăturașe

LĂTURAȘ s. (înv. și reg.) prăștiaș, (reg.) cetlăiaș, prăștier. (~ este calul înhămat în afara hulubelor.)

LĂTURAȘ s. v. cotoc, fofează, strajă.

LĂTURAȘ s. (înv. și reg.) prăștiaș, (reg.) cetlăiaș, prăștier. (~ este calul înhămat în afara hulubelor.)

lăturaș s. v. COTOC. FOFEAZĂ. STRAJĂ.

LĂTURÁȘ, -Ă (< latură) adj., s. m. 1. Adj. (despre cai; și subst.) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga calului (sau cailor) dintre hulube. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Moldova) Țărani dependenți de pe domeniile feudale, care îndeplineau prestații în muncă, natură și bani în folosul proprietarului. Spre deosebire de vecini, aveau dreptul la strămutare.