10 definiții pentru prădăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRĂDĂCIÚNE, prădăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Jefuire, prădare; hoție, furt. ♦ Înșelăciune care duce la ruinarea cuiva. – Prăda + suf. -ăciune. Cf. lat. praedatio, -onis.

prădăciune sf [At: SĂULESCU, HR. I, 234/2 / Pl: ~ni / E: prăda + -ăciune] (Îvp) 1 Jaf. 2 Hoție. 3 Exploatare. 4 Înșelăciune.

PRĂDĂCIÚNE, prădăciuni, s. f. (Pop.) Jefuire, prădare; hoție, furt. ♦ Înșelăciune care duce la ruinarea cuiva. – Prăda + suf. -ăciune. Cf. lat. praedatio, -onis.

PRĂDĂCIÚNE, prădăciuni, s. f. Jefuire, prădare, furt. Tabăra părea ațițată după lupte, prădăciuni și petreceri. SADOVEANU, O. I 165. Se adună însă mai mulți pentru prădăciune. REBREANU, R. I 85. ♦ Stoarcere de bani prin exploatare sau înșelăciune. Se gîndiseră flăcăii c-are să-i fure grecul, dar la așa prădăciune mîrșavă nu se așteptaseră. CONTEMPORANUL, VII 106.

prădăciune f. jaf însoțit de stricăciuni. [Lat. PRAEDATIONEM].

prădăcĭúne f. (d. prad saŭ lat. praedátio, -ónis). Jaf făcut de o trupă: prădăcĭunile Tătarilor în Moldova.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prădăciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. prădăciúnii; pl. prădăciúni

prădăciúne s. f., g.-d. art. prădăciúnii; pl. prădăciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRĂDĂCIUNE s. jaf, jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, (livr.) rapt, (înv.) dobîndă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Porniți pe ~.)

Intrare: prădăciune
prădăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prădăciune
  • prădăciunea
plural
  • prădăciuni
  • prădăciunile
genitiv-dativ singular
  • prădăciuni
  • prădăciunii
plural
  • prădăciuni
  • prădăciunilor
vocativ singular
plural