PRĂDĂCIUNE, prădăciuni, s. f. Jefuire, prădare, furt. Tabăra părea ațițată după lupte, prădăciuni și petreceri. SADOVEANU, O. I 165. Se adună însă mai mulți pentru prădăciune. REBREANU, R. I 85. ♦ Stoarcere de bani prin exploatare sau înșelăciune. Se gîndiseră flăcăii c-are să-i fure grecul, dar la așa prădăciune mîrșavă nu se așteptaseră. CONTEMPORANUL, VI_I 106.