2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.

posomorât, ~ă a [At: NECULCE, L. 80 / V: (reg) lo~, (înv) ~rit / Pl: ~âți, ~e / E: posomorî] 1 (D. oameni) Care are fizionomia, ochii, privirea etc. încruntată, întunecată, tristă ca urmare a unei proaste dispoziții, a unei nemulțumiri, a unei stări sufletești apăsătoare. 2 (D. fizionomia, ochii, privirea etc. oamenilor) Care exprimă sau trădează o stare de proastă dispoziție, de nemulțumire, de tristețe Si: încruntat, întunecat, mohorât, noros, posac, trist. 3 (D. cer) Acoperit de nori Si: înnegurat, înnorat, întunecat. 4 (D. nori) De culoare închisă, întunecată. 5 (D. nori) Care aduce vreme urâtă, precipitații. 6 (D. zile, vreme) Cu precipitații Si: ploios, urât. 7 (D. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care este de culoare închisă. Si: întunecat. 8 (D. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care face o impresie tristă Si: dezolant, melancolic, sumbru. 9 (Pex; d. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care inspiră melancolie, dezolare, tristețe prin aspectul întunecat, sărăcăcios etc. Si: dezolant, melancolic, sumbru.

POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Rău dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o rea dispoziție, tristețe. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.

POSOMORÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A POSOMORÎ și A SE POSOMORÎ. 2) (despre peisaje, țesături, obiecte etc.) Care este de culoare întunecată, mohorâtă, inspirând tristețe. /v. a (se) posomorî

POSOMORÍ vb. IV v. posomorî.

POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec.

posomorî [At: BELDIMAN, N. P. II, 120/13 / V: (reg) ~ri / Pzi: ~răsc / E: cf mg szomorú „trist”] 1 vr (D. oameni sau d. fața, ochii, privirea etc. lor) A deveni încruntat, întunecat, trist ca urmare a unei proaste dispoziții, a unei nemulțumiri, a unei stări sufletești apăsătoare Si: a se încrunta, a se întrista, a se întuneca, a se mohorî. 2 vr (D. cer) A se acoperi de nori Si: a se înnegura, a se înnora, a se întuneca. 3 vr (D. vreme) A deveni urât, închis, cu precipitații Si: a se închide, a se strica. 4-5 vtfr (A da sau) a căpăta o notă de tristețe, de dezolare Si: a (se) înnegura, a (se) întuneca.

POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec.

POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. Ase întuneca la față (din cauza nemulțumirii), a se întrista. Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7. Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ A lua o înfățișare severă, a se încrunta. Împăratul s-a posomorit rău de tot. – adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. ♦ Tranz. A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva vreun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis. Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255. Un vînt de gheață se stîrni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175. De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120. ◊ Unipers. Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Fig. Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303. 3. Tranz. Fig. A da o notă de tristețe, a întuneca, a înnegura. O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, V. 29. Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273.- Variantă: posomorí (REBREANU, R. II 10, ALECSANDRI, P. P. 135) vb. IV.

POSOMORÎT, -Ă, posomoriți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Rău dispus, trist, întunecat la față, mohorît. Stoica își priponise caii subt frasini și aștepta posomorit lîngă foc. SADOVEANU, M. C. 186. Tăcut, posomorit, Andrei plecă, capul în jos, fără să zică nimic. HOGAȘ, DR. 236. Și amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomoriți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, O. A. 163. ◊ (Despre înfățișarea, privirile oamenilor) Alții cu fața posomorită, Of tind mult jalnic, le răspundea. ALECSANDRI, T. I 378. (Fig.) în fața noastră munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorite, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28. ◊ (Despre firea, gîndurile oamenilor) întoarce-te de-acu-n casă, Catrino, ș-alungă cele gînduri posomorîte. ALECSANDRI, T. 1570. (Rar, despre animale) Bufnele posomorîte, în a lor cuiburi trezite, – Țipă cu glas amorțit. ALECSANDRI, P. A. 101. 2. Care este de culoare întunecată; p. ext. care face o impresie tristă, predispune la tristețe; dezolant, sumbru. Pădurea de coniferi e sumbră și posomorită. RALEA, O. 132. La cîțiva pași de mine, curgea Șiretul, cu apele lui posomorîte. DUNĂREANU, CH. 134. Ce zile posomorite și ce nopți lungi. DELAVRANCEA, A. 128. ◊ Fig. Ne împresura de pretutindeni singurătate posomorîtă. SADOVEANU, O. L. 22. Zugrăvește din nou iarăși pînzele posomorite Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O. I 32.

A SE POSOMORÎ́ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. 2) (despre cer, vreme etc.) A deveni (mai) întunecat (din cauza îngrămădirii norilor); a se înnora; a se mohorî. /Orig. nec.

A POSOMORÎ ~ăsc tranz. A face să se posomorască. /Orig. nec.

posomorî v. 1. a se întuneca la față: cerul se posomorește; 2. fig. a fi posomorît. [Slav. PASMURIETI, a se întuneca].

posomorît a. și m. 1. întunecat la față: vreme posomorîtă; 2. fig. trist, posac: de omul posomorît și norocul fuge.

posomorắsc v. tr. (vsl. *posmuriti, dedus din posmurinŭ, smurŭ, posomorît; sîrb. násumoriti se, a se posomorî, infl. poate de ung. szomoru, trist, care tot de aci vine: rus. pásmurĭetĭ, pohmúritĭ, a se posomorî, pásmurnyĭ, posomorît, d. smúryĭ, cenușiu închis, hmúra, corcolan, nour întunecat, hmuritĭ, a încreți fruntea, a se zbîrli, hmúrnyĭ, posomorît. Bern. 1, 391. Cp. cu scapăr și chĭondorîș). Întunec, daŭ un aspect trist orĭ supărat: vestea rea l-a posomorît. V. refl. Mă întunec: un cer posomorît. Fig. Mă încrunt, mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă supăr: o fată posomorîtă. V. bosunflu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất

posomorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomorá; conj. prez. 3 sg. și pl. posomoráscă

arată toate definițiile

Intrare: posomorât
posomorât adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • posomorât
  • posomorâtul
  • posomorâtu‑
  • posomorâ
  • posomorâta
plural
  • posomorâți
  • posomorâții
  • posomorâte
  • posomorâtele
genitiv-dativ singular
  • posomorât
  • posomorâtului
  • posomorâte
  • posomorâtei
plural
  • posomorâți
  • posomorâților
  • posomorâte
  • posomorâtelor
vocativ singular
plural
posomorit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • posomorit
  • posomoritul
  • posomoritu‑
  • posomori
  • posomorita
plural
  • posomoriți
  • posomoriții
  • posomorite
  • posomoritele
genitiv-dativ singular
  • posomorit
  • posomoritului
  • posomorite
  • posomoritei
plural
  • posomoriți
  • posomoriților
  • posomorite
  • posomoritelor
vocativ singular
plural
Intrare: posomorî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • posomorî
  • posomorâre
  • posomorât
  • posomorâtu‑
  • posomorând
  • posomorându‑
singular plural
  • posomorăște
  • posomoraște
  • posomorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • posomorăsc
(să)
  • posomorăsc
  • posomoram
  • posomorâi
  • posomorâsem
a II-a (tu)
  • posomorăști
(să)
  • posomorăști
  • posomorai
  • posomorâși
  • posomorâseși
a III-a (el, ea)
  • posomorăște
  • posomoraște
(să)
  • posomorască
  • posomora
  • posomorî
  • posomorâse
plural I (noi)
  • posomorâm
(să)
  • posomorâm
  • posomoram
  • posomorârăm
  • posomorâserăm
  • posomorâsem
a II-a (voi)
  • posomorâți
(să)
  • posomorâți
  • posomorați
  • posomorârăți
  • posomorâserăți
  • posomorâseți
a III-a (ei, ele)
  • posomorăsc
(să)
  • posomorască
  • posomorau
  • posomorâ
  • posomorâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • posomori
  • posomorire
  • posomorit
  • posomoritu‑
  • posomorind
  • posomorindu‑
singular plural
  • posomorește
  • posomoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • posomoresc
(să)
  • posomoresc
  • posomoream
  • posomorii
  • posomorisem
a II-a (tu)
  • posomorești
(să)
  • posomorești
  • posomoreai
  • posomoriși
  • posomoriseși
a III-a (el, ea)
  • posomorește
(să)
  • posomorească
  • posomorea
  • posomori
  • posomorise
plural I (noi)
  • posomorim
(să)
  • posomorim
  • posomoream
  • posomorirăm
  • posomoriserăm
  • posomorisem
a II-a (voi)
  • posomoriți
(să)
  • posomoriți
  • posomoreați
  • posomorirăți
  • posomoriserăți
  • posomoriseți
a III-a (ei, ele)
  • posomoresc
(să)
  • posomorească
  • posomoreau
  • posomori
  • posomoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

posomorât posomorit

  • 1. (Despre oameni) Prost dispus; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc.
    exemple
    • Stoica își priponise caii subt frasini și aștepta posomorît lîngă foc. SADOVEANU, M. C. 186.
      surse: DLRLC
    • Tăcut, posomorît, Andrei plecă capul în jos, fără să zică nimic. HOGAȘ, DR. 236.
      surse: DLRLC
    • Și amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomorîți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, O. A. 163.
      surse: DLRLC
    • Alții cu fața posomorîtă, Oftînd mult jalnic, le răspundea. ALECSANDRI, T. I 378.
      surse: DLRLC
    • figurat În fața noastră munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorîte, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28.
      surse: DLRLC
    • Întoarce-te de-acu-n casă, Catrino, ș-alungă cele gînduri posomorîte. ALECSANDRI, T. 1570.
      surse: DLRLC
    • rar (Despre animale) Bufnele posomorîte, în a lor cuiburi trezite, – Țipă cu glas amorțit. ALECSANDRI, P. A. 101.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 5 exemple
      exemple
      • Pădurea de coniferi e sumbră și posomorîtă. RALEA, O. 132.
        surse: DLRLC
      • La cîțiva pași de mine, curgea Siretul, cu apele lui posomorîte. DUNĂREANU, CH. 134.
        surse: DLRLC
      • Ce zile posomorîte și ce nopți lungi. DELAVRANCEA, A. 128.
        surse: DLRLC
      • figurat Ne împresura de pretutindeni singurătate posomorîtă. SADOVEANU, O. L. 22.
        surse: DLRLC
      • figurat Zugrăvește din nou iarăși pînzele posomorîte Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O. I 32.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre cer) Acoperit cu nori.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi posomorî
    surse: DEX '98 DEX '09

posomorî posomori

  • 1. reflexiv (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 3 exemple
    exemple
    • Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52.
      surse: DLRLC
    • Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7.
      surse: DLRLC
    • Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A lua o înfățișare severă; a se încrunta.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Împăratul s-a posomorit rău de tot. – Adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104.
        surse: DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe.
      surse: DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
      exemple
      • Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva vreun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75.
        surse: DLRLC
      • Vestea l-a posomorât.
        surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.3. figurat (Despre cer) A se înnora.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 5 exemple
      exemple
      • Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255.
        surse: DLRLC
      • Un vînt de gheață se stîrni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175.
        surse: DLRLC
      • De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120.
        surse: DLRLC
      • unipersonal Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG.
        surse: DLRLC
      • figurat Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303.
        surse: DLRLC
      • 1.3.1. prin extensiune (Despre timp) A deveni neguros, întunecat, închis, ploios.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A da o notă de tristețe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înnegura întuneca attach_file 2 exemple
    exemple
    • O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, V. 29.
      surse: DLRLC
    • Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273.
      surse: DLRLC

etimologie: