popul sm vz popor

POPUL, populi, s. m. (Învechit) Popor. Originea poeziei atinge leagănul civilizației populilor. BOLLIAC, O. 33. – Variantă: popol, popoli (RUSSO, S. 97, ALEXANDRESCU, P. 151), s. m.

POP², s. n., adj. invar. 1. S. n. Bucată de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirată din folclor și muzica americană, îmbinate cu elemente de jazz, blues, rock. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică ușoară sau rock, cu largă audiență la public. – Cuv. engl.

POP¹, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop¹ (1) ori executate dintr-un pop¹. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

POPOR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popol, popul s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo.

pop¹ [At: LB / V: (reg) popă, pup / Pl: ~i, (reg, sn) ~uri / E: bg поп] 1 sm Par¹ (1) cu care se sprijină, provizoriu, gardul, crengile unui pom etc. Si: proptea, reazem, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop) poprea, (reg) popoinog, poponeț³ (12), pripoană, proptă, propteală, proptiș, șoș, șpreit, (înv) rezemătură, sprijineală, sprijinitură. 2 sm Stâlp sau bârnă la casele și acareturile țărănești, pentru a susține sau a consolida zidul, planșeul, acoperișul etc. Si: pălimar, (pop) popârțac (1), (reg) poponeț³ (13). 3 sm (Mun; îs) ~ul nasului Cartilaj care desparte între ele fosele nazale Si: vomer, (reg) popos. 4 av (Reg; d. oameni; îe) A sta ~ A se ține drept. 5 av (Reg; d. oameni; îae) A sta în picioare. 6 av (Reg; îae) Se spune despre un lucru foarte bine făcut. 7 sm Fiecare dintre stâlpii prispei sau ai pridvorului, care susțin streașina acoperișului. 8 sm (Mol) Fiecare dintre stâlpii care, având un capăt înfipt în pământ, susțin gardul sau poarta Si: (reg) popcie. 9 sm (Mun; Dob) Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. 10 sm (Reg) Stâlp de telegraf. 11 sm (Trs) Grindă groasă folosită pentru pavat străzile. 12 sm (Reg) Bucată de lemn adăugată la o bârnă ca să o prelungească. 13 sm (Mol; Trs) Prepeleac pe care se atârnă oale. 14 sm (Reg) Butuc sau bolovan pe care se sprijină o pârghie. 15 sf (Reg; îf popă) Cui sau bucată de lemn în formă de „T”, care leagă, la plug, grindeiul de cotigă Si: (reg) ciocârlie, ciocâlteu, cocoș, măsea. 16 sm Bucată de lemn care leagă cele două lopățele ale cârceiei la car Si: (reg) jiglă, lopățică, scăiuș, spetează, stinghie. 17 sm (Reg) Fus la vârtelniță. 18 sf (Reg; îf popă) Bărbătuș la războiul de țesut. 19 sm Bețișor pus înăuntrul viorii, violoncelului etc., în dreptul cătușului, ca să sprijine peretele de deasupra. 20 sm (Reg) Băț scurt, ascuțit la un capăt, cu care se joacă copiii, lovindu-l cu alte bețe Si: (reg) popic² (14) Vz țurcă. 21 (Îcs) În ~ Joc de copii la care se folosește popul¹ (20). 22 sm (Reg) Scândură din mijloc, la fundul butoiului, pe care sunt așezate, perpendicular, doagele Si: chingă, stinghie. 23 sm (Reg) Piesă de lemn la teasc, care presează strugurii sau semințele plantelor oleaginoase. 24 sm (Reg) Bucată de lemn cu care presează ciobanii coșul pe brânză. 25 sm (Reg) Bucată circulară dintr-un trunchi de brad pe care stau ciobanii când mulg oile. 26 sm (Buc; Mol) Bucată rotundă de lemn în care se fixează nicovala de ascuțit coasa. 27 sm (Reg) Bucată de lemn groasă la un capăt cu care se bătucește pământul Si: (reg) popic² (11) Vz mai². 28 sm (Ban; Trs) Tăvălug cu care se ridică piatra. 29 sm (Mol; lpl) Parte a harnașamentului care stă sub coada calului Si: (reg) curar. 30 sm Grămadă de snopi sau mănunchi de plante (in, cânepă, coceni de porumb etc.) care se așază în picioare, ca un con, ca să se usuce Si: (reg) căpiță, ciuclă, poponeț³ (14). 31 sf (Reg; îf popă; șîs popa crucilor) Snop de grâu care se pune pieziș, în vârful clăii sau grămezii de snopi, formând o apărătoare de ploaie Si: (reg) căciulă, clop, măgar, preoteasă, vârf. 32 sm (Trs) Fir de cânepă mai bine dezvoltat, folosit pentru sămânță. 33 sm (Trs; lpl) Fire de cânepă semănate în porumbiște pentru sămânță Si: (reg) hăldani. 34 sm (Trs; lpl) Fire de grâu lăsate netăiate. 35 sm (Reg) Fir de porumb rămas nesăpat la a# doua prașilă.

pop³ [At: DEX / E: eg pop] 1 sni Curent artistic afirmat în muzica ușoară din cel de-al șaptelea deceniu, al sec. XX, mai ales în Anglia și în S. U. A., inspirat din creația folclorică. 2 sni (Pex) Compoziție de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirate din folclor. 3 ain (Îs) Muzică ~ Muzică ușoară sau rock cu largă audiență la public.

popă² sm vz pop¹

popol sm vz popor

popor sn [At: PSALT 246 / V: (înv) popol, popul sm, păp~ / Pl: ~oare / E: ml populus] 1 (Îvr; mai ales în texte cu conținut religios) Totalitate a credincioșilor de același cult dintr-o țară, regiune, eparhie, parohie etc. în raport cu clericii lor. 2 (Îs) ~ul ales (sau lui Dumnezeu) Evrei. 3 (Îvp) Parohie. 4 (Pop; d. preoți; îe) A umbla în ~ A merge din casă-n casă cu botezul, în ajunul Bobotezei. 5 Formă istorică de comunitate umană, superioară, numeric și calitativ, tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală Si: neam (îvp) nație, națiune, norod¹, obște, (înv) limbă, (îrg) nemzet (1). 6 Totalitate a locuitorilor unei țări, a unui stat. 7 (Pex) Națiune. 8 (Înv; urmat de determinări în genitiv) Locuitori ai cetății orașului, satului (ori ai unei părți din acestea) sau ai unei unități teritoriale. 9 (Îvr) Unitate administrativ-teritorială care cuprindea localitățile din jurul unei cetăți, ale unui oraș, un cartier al unui oraș etc. 10 (Înv) Fiecare dintre părțile distincte ale unei moșii mari, corespunzând de obicei, pământurilor situate în jurul unui sat, al unei mănăstiri etc. 11 (Înv) Populație. 12 (Iuz; spc) Muncitorime. 13 (Spc) Țărănime. 14 (Îla) Din ~ Care face parte din țărănime. 15 (Pex; îal) De origine socială modestă. 16 Mulțime mare de oameni strânși la un loc Si: gloată, norod, (îrg) omet, poporime, (reg) omenet, (îvr) poporație.

ÎNȚELEPCIUNEA POPORULUI TE ÎNVAȚĂ SĂ PRINZI IEPURELE CU CARUL (a. Odobescu) = Răbdarea este o mare însușire pentru bune isprăvi.

JUS GENTIUM (lat.) = Dreptul popoarelor; drept internațional.

SALUS POPULI SUPREMA LEX ESTO (lat.) (Max. jurid.) = Binele poporului să fie suprema lege.

VOX POPULI, VOX DEI (lat.) = Glasul poporului, glasul lui Dumnezeu.

POP², s. n. invar., adj. invar. 1. S. n. invar. Bucată de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirată din muzica folclorică. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică ușoară sau rock, cu largă audiență la public. – Cuv. engl.

POPOR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Masa muncitoare; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popol, popul s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo.

POP, (1) popi, s. m., (2) popuri, s. n. 1. Stîlp sau par de lemn care se folosește pentru a sprijini un zid, un planșeu, crăcile unui pom etc.; stîlp sau bară așezată în poziție verticală, care servește la susținerea unei construcții sau a unor piese dintr-o construcție. Îmi atrase mai ales luarea-aminte un păr tînăr, încărcat cu pere rumene, așa de multe încît crengile trebuiseră să fie sprijinite cu popi. SADOVEANU, O. VIII 60. S-a așezat mai departe, după un pop al prispei. POPA, V. 49. În colțul dimpotrivă și sprijinit pe un pop de brad, se ridica un horn mic de vatră rece, pustie și fără cenușă. HOGAȘ, M. N. 78. 2. Mănunchi de cînepă sau alte plante așezate în picioare, ca să se usuce.

POPOL s. m. v. popul.

POPOR, popoare, s. n. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, cetățenii unui stat; norod. Poporul romîn. ▭ M-am bătut pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. Eram un copilandru, Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul. EMINESCU, O. I 188. Într-o republică, poporul nu ascultă decît de slujbașii aleși de dînsul chiar, cu trudă hotărîtă și pe vreme hotărîtă. BĂLCESCU, O. I 350. ◊ (Cu determinări restrictive) Poporul muncitor. ♦ (Ist.) Colectivitate umană superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiau pe același teritoriu, vorbeau aceeași limbă și aveau aceeași tradiție culturală. Formarea popondui nostru și formarea limbii lui sînt indisolubil legate una de alta. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 4S3, 1/1. 2. (În orînduirile bazate pe clase) Masa muncitorilor, care formează grosul populației; (cu sens restrîns) țărănimea. Putem privi puțin și noi... Mie chiar îmi plac petrecerile poporului. REBREANU, R. 22. Autorul profund... al operei lui Creangă e poporul; concepțiile lui Creangă sînt ale poporului. IBRĂILEANU, S. 156. Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sînt strînse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. EMINESCU, O. I 59. ◊ Poporul de jos, numire disprețuitoare dată de clasa dominantă claselor exploatate. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din masa, din grosul poporului muncitor, al țărănimii. Curtea era plină de lume din popor care aștepta. CAMIL PETRESCU, O. II 486. Ca orice fată din popor, nu se temea de întuneric. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Și el e d-ai noștri, băiat din popor. CARAGIALE, O. I 52. 3. Număr nedefinit de persoane; mulțime, public. Un popor de copii se adunase în jurul tractoarelor. DUMITRIU, V. L. 118. Și scamatorul a întins săbiile poporului. SAHIA, N. 37. ◊ Fig. Nenumărat în păduri s-adună poporul de pasări. COȘBUC, P. II 6. Un popor de stînci se ridică din fundul rîului clocotitor. VLAHUȚĂ, O. A. 418. Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline, Îmblu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I 85. 4. (Învechit) Totalitatea credincioșilor care aparțin aceluiași cult, (prin restricție) aceleiași parohii; enoriași, parohieni, poporani.

POP adj. inv., s. n. (muzică ușoară) de origine anglo-americană, cu largă audiență la public, din rock și din folk. (< amer. pop)

avocatul poporului sint. s. 1991 (jur.; termen introdus o dată cu dezbaterile pe marginea Constituției postdecembriste) Persoană însărcinată să-i apere pe cetățeni de excesele de putere ale Administrației v. ombudsman

pop s., adj. (muz.; americanism) Formă de muzică larg apreciată, născută în țările anglo-saxone (jazz, folk, rock and roll) ◊ „Valoarea popului muzical actual românesc este nu numai o dovadă a progresului muzical actual, ci demonstrează elocvent standardul său competitiv.” Săpt. 19 IX 75 p. 7. ◊ „Pe măsuța de alături, un magnetofon urlă în permanență muzică pop.” Cont. 11 V 79 p. 4. ◊ „A existat și există încă tendința multor critici de specialitate de pretutindeni de a folosi termenii «pop» și «rock» pentru a denumi unul și același lucru. Practic ar fi imposibilă o delimitare sau chiar o încercare de acest fel între «pop» și «rock». Cele două expresii sunt întotdeauna împreună, folosindu-se fie una, fie cealaltă, după împrejurări.” Săpt. 13 III 81 p. 7; v. și R.l. 27 VII 82 p. 6 (din engl., fr. pop [music]; DMN 1955, BD 1968; DEX, DEX-S)

POP² n. Formă de muzică ușoară inspirată din muzica folclorică. ◊ Muzică ~ creație de muzică ușoară care se bucură de mare popularitate la public. /Cuv. engl.

POP¹ ~i m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop

POPOR ~oare n. 1) Comunitate de oameni care locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceleași tradiții culturale. 2) Ansamblu de persoane care locuiesc pe un anumit teritoriu; populație. 3) Totalitate de oameni de o anumită naționalitate; neam; seminție. 4) Masă formată din oamenii muncii ai unei țări. 5) pop. Mulțime de oameni; lume. /cf. lat. populus, it. popolo

pop m. 1. stâlp, pus în mijlocul casei, ce proptește coarda (când nu-i destul de tare); a sprijini cu popi; 2. stinghie: popul teascului de vie; 3. Mold. lemnul cu trei craci al vârtelniței; 4. snop conic de in, lână, coceni: clădește în popi mănuchi de in. [Slav. POPŬ, popă; pentru sensurile tehnice (cari lipsesc limbilor slavice), cf. accepțiunile corespunzătoare ale fr. moine și ale germ. Pfaffe].

popol n. popor (forma italiană des întrebuințată de Bolintineanu).

popor n. 1. mulțime de oameni din aceeaș țară care trăiesc sub aceleași legi: poporul român; 2. fig. mulțime în genere: popoare de muște, popoare de tunete EM.; 3. parte din populațiunea unei țări, a unui oraș, care e mai puțin înstărită și care trăiește din munca mâinilor: un om din popor; 4. parohie. [Termen necunoscut vechii limbi (vorba cu adevărat populară e norod), pare o romanizare după it. popolo; cf. pentru sensul 4, it. popolo, parohie, și Tr. pleban, poporan sau enoriaș].^[1]

2) pop m. (vsl. popŭ, popă). Vechĭ. Popă (numaĭ la sing. în loc. fixe, ca pop Ion, al luĭ pop Ion, ca și azĭ moș).

1) pop m. (vsl. popŭ, popă). Proptea, stîlp, par așezat vertical supt ceva ca să nu se lase maĭ jos, cum se pune la tavanele slabe, în vioară supt scaun ca să susție presiunea coardelor și altele. Lemnu care susține roata vîrtelnițeĭ saŭ cicîriculuĭ. S. n., pl. urĭ, ca stogurĭ (Damé, 62). Glugă, piramidă de cocenĭ (strujenĭ), de cotoare ș. a. A sta pop, a sta copăcel, a sta în picĭoare, vorbind de pruncĭ cînd încep să pășească.

popór n., pl. oare (lat. pŏpŭlus, popor, it. pópolo, sard. pobulu, pv. poble, fr. peuple, sp. pueblo, pg. povo). Națiune, norod, mulțime de oamenĭ care aŭ aceĭașĭ limbă: poporu românesc se întinde de la Tisa pînă dincolo de Nistru. Fig. Mare mulțumire: tot poporu corbilor. Sărăcime, plebe: un om din popor. Public: tot poporu din sală. Totalitatea poporănilor uneĭ parohiĭ: poporu bisericiĭ Sfîntu Ion. Poporu ales orĭ poporu luĭ Dumnezeŭ, Jidaniĭ (după ridicula lor părere, căcĭ a fi popor parazitar nu înseamnă a fi ales!).

pop³ (stil muzical) adj. invar. (muzica ~), s. n., art. popul

pop¹ (mănunchi) (pop.) s. n., pl. popuri

pop² (stâlp) s. m., pl. popi

popor s. n., pl. popoare

pop² (mănunchi) (pop.) s. n., pl. popuri

pop¹ (stâlp) s. m., pl. popi

!pop³ (stil muzical) s. n.

popor s. n., pl. popoare

pop (stâlp) s. m., pl. popi

pop (mănunchi) s. n., pl. popuri

pop (muz.) s. n. invar.

popor s. n., pl. popoare

popor, -poare.

pop (popi), s. m. – 1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).

popor (popoare), s. n. – 1. Popor, nație. – 2. Norod, plebe. – 3. Parohie, enoriași. – 4. Mulțime, gloată. Lat. pǒpŭlus (Pușcariu, ZRPh., XXVI, 741; REW 6654), cf. it. popolo, prov., cat. poble, fr. peuple, port. povo. Caracterul de cuvînt moștenit din rom. nu este sigur. Apare din sec. XVII, și pare cultism, cel puțin cu primele două sensuri; oricum a fost întărit prin contactul cu it. și fr. (sec. XIX). Der. poporan, s. m. (enoriaș), din lat. pǒpŭlānus, cf. it. popolano „enoriaș” (după Tiktin, rom. ar fi împrumutat din it.), pare cuvînt moștenit (cf. într-un doc. mold. din 1631 „poporenii ce-au fost la acea biserică”); poporan, adj. (popular); poporime, s. f. (popor; gloată); (îm)popora, vb. (a popula); popula, vb. (a umple cu oameni), din lat. populare, sec. XIX; popular, adj. (popular), din fr. populaire; impopular, adj. (nepopular); popularitate, s. f.; impopularitate, s. f.; populariza, vb.; popularizator, s. m.; populați(u)ne, s. f., toate din fr.

pop music, provenit prin prescurtare din engl. popular music, desemnează o categorie largă de muzici de divertisment, muzici cu un înalt grad de accesibilitate, ce se adresează unei demografici de masă. Mizând pe succesul comercial imediat, p.m. este indisolubil legată de crearea de cântece hit (șlagăre). Accesibilitatea și popularitatea cântecelor este garantată de un număr de factori: 1) utilizarea unor motive melodice și/sau ritmice specifice și pregnante, constituind un soi de „cârlige” (hooks) ce prind auditoriul; 2) accentul pus pe vocea umană, drept vehiculul timbral cel mai direct al expresiei muzicale; 3) refrene simple, cantabile și ușor de memorat; 4) versuri cu apel larg, adesea pe teme sentimentale; 5) producție de studio sofisticată și costisitoare ce asigură un standard de sunet ca și un stil în pas cu moda timpului; 6) accentul pe un singur cântec (single) cu potențialități de hit, mai degrabă decât pe un întreg album. Prin aceste trăsături, p.m. se diferențiază față de muzica rock și multiplele sale subgenuri, în ciuda faptului că muzica rock, ca și probabil jazz*-ul, este de asemenea considerată drept popular music. Cu alte cuvinte, în termeni stricți, p.m. este mai degrabă o sub-clasă a popular music, cu toate că sinonimia dintre popular music, p.m. și rock persistă în limbajul comun. Ca muzică de larg consum, p.m. se bucură de un consistent sprijin instituțional și financiar, fapt ce-i asigură un loc privilegiat în dinamica culturală. P.m. formează un curent principal (mainstream) în cultura de masă, și ca atare se opune oricărei forme de subversiune sau periferie culturală (underground). Această divizare a sferei culturale coincide cu departajarea economică a caselor de discuri în două categorii: cele câteva case de discuri „majore” produc și distribuie marile hit-uri ale p.m., pe când cele „independente” (indie) promovează stilurile muzicale aventuroase ale talentelor mai puțin cunoscute. Dictat de considerente comerciale, succesul p.m. se măsoară în numărul de discuri vândute sau în numărul de săptămâni pe care un cântec îl ocupă în top-urile de radio și TV. Valoarea intrinsec artistică sau muzicală ocupă un loc secundar – un alt aspect prin care p.m. se distinge față de anumite genuri ale muzicii rock ce aspiră la statutul de artă.

ASOCIAȚIUNEA TRANSILVANĂ PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN (ASTRA), organizație culturală a românilor din Transilvania înființată la 23 oct. / 4 nov. 1861, la Sibiu. A avut un important rol cultural și politic în lupta pentru eliberarea națională a românilor transilvăneni, pentru menținerea unității naționale și pregătirea Marii Uniri din 1918. Activitatea ASTRA, prin forma ei instituțională, periodic revăzută și imbunătățită a contribuit la îndrumarea și susținerea celor mai diverse manifestări ale vieții sociale, economice, cultural-științifice și artistice. A editat revistele: „Transilvania” și „Țara noastră”; a inițiat colecțiile: „Biblioteca populară”, „Biblioteca tineretului” și „Biblioteca profesiunilor industriale”; a înființat un muzeu etnografic și o editură. A tipărit „Enciclopedia română”, 3 vol. (1898-1904), coordonată de Corneliu Diaconovici. Prin structura ei organizatorică, împărțită din 1868, pe „despărțăminte”, ASTRA a primit printre membrii ei, alături de românii din Transilvania și reprezentanți din celelalte provincii românești. Primul președinte: episcopul Andrei Șaguna, urmat, de-a lungul anilor de: Vasile L. Popa, Timotei Cipariu, George Barițiu, Ion Micu Moldovanu, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca Șuluțiu, Andrei Bărseanu, Vasile Goldiș ș.a. Și-a încetat activitatea în 1946.

CORAM POPULO (lat.) în fața poporului – Horațiu, „Ars poetica”, 185. A vorbi deschis, în public. În Antichitatea romană oratorii își țineau discursurile cu voce tare în fața cetățenilor adunați în for.

ORGANIZAȚIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR AFRO-ASIATICE (în engl.: Afro-Asian People’s Solidarity – A.A.P.S.O.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Cairo (Egipt), creată în 1957, ca un for de legătură între popoarele Africii și Asiei, în scopul asigurării dezvoltării lor economice, sociale și culturale și coordonării luptei împotriva imperialismului, colonialismului, neocolonialismului și rasismului. La activitățile ei iau parte comitete naționale sau organizații naționale din 75 de țări (1984).

ORGANIZAȚIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR DIN ASIA, AFRICA ȘI AMERICA LATINĂ (în sp.: Organización de Solidaridad de los Pueblos de Africa, Asia y América Latina – O.S.P.A.A.A.L.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Havana (Cuba), creată în 1966, în scopul unirii, coordonării și încurajării mișcărilor de eliberare națională din cele trei continente și înlăturării oricăror forme de discriminare rasială. La activitățile ei iau parte organizații naționale din 80 de țări (1984).

POPOARELE MĂRII, denumire generică dată unor populații, indo-europene, cu care Egiptul a intrat în conflict (sec. 14-13 î. Hr.). Înfrânte decisiv de Ramses III (1198-1166 î. Hr.) au fost silite să se așeze în tabere militare, fiind folosite ca mercenari de armata egipteană.

POPOL VUH, poem epic anonim în lb. quiche, de o valoare istorică inestimabilă, datând din 1554-1558, care narează despre crearea lumii și a oamenilor, despre războaiele, tradițiile religioase, istoria și genealogia fabuloasă a poporului maya-quiche. Tradusă în spaniolă în sec. 18.

POPORUL SUVERAN, periodic politic și literar editat la București, în timpul Revoluției din 1848 (19 iun./1 iul.-11/23 sept.) de către D. Bolintineanu (redactor responsabil), N. Bălcescu, C. Bolliac, Al. Zanne, P. Teulescu și Gr. Alexandrescu. Tribună a ideologiei revoluționarilor radicali.

SACRA POPULI LINGUA EST (lat.) limba poporului este sacră – Seneca, „Controversiae”, 1, 1, 10.

SALUS POPULI (REIPUBLICAE) SUPREMA LEX ESTO (lat.) salvarea poporului (a republicii) să fie legea supremă – Principiu fundamental de drept public roman.

VOX POPULI, VOX DEI (lat.) vocea poporului (e) vocea lui Dumnezeu – Alcuin, „Scrisoare către Carol cel Mare”. Consensul general este cel ce conferă valoare de adevăr, de justețe unei atitudini sau opinii.

POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popârțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiță, ciuclă, poponeț. (Un ~ de in.)

POP s. v. chingă, fus, prepeleac, stinghie.

POPOR s. 1. v. națiune. 2. norod, țară, (pop.) obște. (Întregul ~ s-a ridicat la luptă.) 3. v. gloată. 4. neam, populație, seminție, (pop.) norod, (înv.) lume, rudă, rudenie. (Un ~ de viteji.)

POPOR s. v. enorie, parohie.

pop s. v. CHINGĂ. FUS. PREPELEAC. STINGHIE.

POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popîrțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. proptea, reazem, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop.) poprea, (reg.) pripoană, proptă, propteală, proptiș, șpraiț, (prin Munt. și Olt.) papainog, (Transilv.) șoș, (înv.) rezemătură, sprijineală, sprijoană. (~ pentru susținerea gardului.) 3. (TEHN.) lopățică, spetează, stinghie. (La cîrceie se află un ~.) 4. (reg.) căpiță, ciuclă, poponeț. (Un ~ de in.)

popor s. v. ENORIE. PAROHIE.

POPOR s. 1. națiune, neam, (înv. și pop.) norod, (înv.) limbă, seminție. (~ul român.) 2. norod, țară, (pop.) obște. (Întregul ~ s-a ridicat la luptă.) 3. (mai ales în limbajul claselor exploatatoare) gloată, mulțime, norod, plebe, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporime, (înv.) calabalîc. (Ce s-a strîns atîta ~?) 4. neam, populație, seminție, (pop.) norod, (înv.) lume, rudă, rudenie. (Un ~ de viteji.)

Coram populo (lat. „În public” sau „În fața poporului”). Expresia vine de la romani și în Roma antică ea avea chiar o aplicație literală. Însemna a vorbi în fața poporului, adică în for. Cum forul roman era o piață deschisă și cum pe atunci nu existau bineînțeles nici difuzoare, nici microfoane, a vorbi în fața poporului însemna a vorbi tare, cu glas puternic. Astăzi însă, expresia și-a păstrat sensul figurat, adică a susține, cum se spune pe românește, „sus și tare”, fără teamă, în fața tuturor. A-și striga dreptatea coram populo, a-și exprima, părerile coram populo ș.a.m.d. Găsim expresia în Arta poetică a lui Horațiu, versul 185: Ne pueros coram populo Medea trucidet (Nici Medea în public copiii să-și ucidă). Poetul se referă la scena care se improviza mai totdeauna în fața palatelor. Horațiu spune că nu tot ceea ce se întîmplă în interiorul acestor palate trebuie redat pe scenă, în văzul spectatorilor. Fiindcă: „Ce prin urechi ne vine ne mișcă mai puțin/ Decît ce se petrece sub ochii noștri chiar”. Deci, o pledoarie împotriva exceselor naturaliste în artă. Nu se poate preciza dacă limba latină a împrumutat expresia coram populo de la Horațiu sau dacă Horațiu a fost debitorul ei în această privință. IST.

Glasul poporului e într-adevăr foarte puternic – spune Eschil în tragedia sa Agamemnon (versul 938). Cuvintele părintelui tragediei grecești își păstrează desigur valoarea lor documentară. Dar astăzi, pentru aceeași idee care exprimă opinia publică, părerea poporului, se folosește în mod obișnuit expresia latină Vox populi, vox dei (vezi). LIT.

Jacques Bonhomme – Unele popoare au căpătat, de-a lungul veacurilor, cîte un supranume care oglindește trăsătura caracteristică a poporului sau un aspect specific din istoria lui. Acest supranume nu trebuie însă confundat cu denumirea dată statului respectiv. Imperiul englez, bunăoară, e denumit Leul britanic, dar poporul englez e poreclit John Bull (vezi); Statele Unite sînt denumite Uncle Sam, dar poporul american e poreclit Ionathan sau fratele Ionathan. Tot așa Franța poartă numele familiar de Marianne, dar poporul francez pe acela de Jacques Bonhomme, adică Jacques blajinul, ca aluzie la resemnarea cu care s-a lăsat veacuri de-a rîndul exploatat de către seniorii feudali. Spunem „seniorii feudali”, deoarece expresia datează din secolul al XIV-lea, cînd acești seniori risipeau, după bunul plac, averi uriașe și cînd, îndatorîndu-se, răspundeau creditorilor: „Nici o grijă. Jacques Bonhomme o să plătească!” Și Jacques Bonhomme era poporul! IST.

Salus populi suprema lex esto (lat. „Salvarea poporului să fie legea supremă”) – maximă de drept public la Roma, a devenit expresie în sensul că interesele poporului trebuie să aibă întîietate față de cele particulare. Se mai folosește și forma: „Salus reipublicae (republicii) suprema lex esto”. IST.

Vox populi, vox Dei (lat. „Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu”) – adagiu rezultat din noțiunea de consensus omnium, cum spuneau romanii. Este vorba de adeziunea unui mare număr de persoane, adusă ca dovadă pentru stabilirea unui adevăr, pentru justețea unei atitudini. Prin „vocea poporului” se înțelege deci acordul general, invocat spre a recunoaște o părere, spre a aproba o situație. Autorul (necunoscut) al adagiului – se presupune că ar fi chiar poporul – a pus alături „vox populi” de „vox Dei” tocmai pentru a susține că glasul poporului trebuie să fie și al conducătorilor. Uneori se citează numai primele două cuvinte: vox populi, avînd și semnificația de: în graiul poporului. FOL.

pop, popi, s.m. Stâlp, par, proptea. – Din bg. pop (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

popór, popoare, s.n. (înv.) 1. Totalitatea credincioșilor ce țin de o parohie. 2. Locuitorii unui sat: „Câte zile am trăit / La popor bine-am dorit” (Farcaș, 2009: 99). – Cf. lat. popolus (Pușcariu, după DER; DEX).

pop, popi, s.m. – Stâlp, par, proptea. – Din bg. pop (DEX, MDA); creație expresivă (DER).