parohie sf [At: ȘINCAI, HR. II, 125/32 / V: (îrg) ~ofie, părăfie, părofie / S și: ~ochie / Pl: ~ii / E: lat parochia, ger Parochie] 1 Cea mai mică unitate administrativă bisericească. 2 (Pex) Sediu al acestei unități. 3 (Pex) Comunitate religioasă creștină care ține de această unitate administrativă bisericească. 4 (Pex) Biserică dintr-o astfel de unitate Si: (îrg; liv) materă Vz enorie. 5 (Mol; îf parofie) Porțiune de sat în care un grup de flăcăi umblă, la sărbători, cu colindul, cu plugușorul etc., rezultată în urma unei împărțiri a teritoriului între grupuri.

PAROHIE, parohii, s. f. 1. Cea mai mică unitate bisericească administrativă; comunitate religioasă creștină, condusă de un paroh; enorie. Feciorul preotului trebuise să ia o parohie... tocmai prin Gorj, fiindcă Miron luga n-a vrut să-l primească în Amara. REBREANU, R. I 106. 2. Clădire în care se află locuința și cancelaria parohului.

PAROHIE ~i f. 1) (la creștinii ortodocși) Unitate administrativă bisericească inferioară; enorie. 2) Comunitate de creștini (ortodocși). 3) Sediul și locuința parohului. [G.-D. parohiei] /<lat. parochia, germ. Parochie

parohie f. 1. enorie; 2. biserica parohiei: a merge la parohie.

*parohíe f. (ngr. parikía, vgr. paroikía, vecinătate, d. pará, alăturea, și oĭkía, locuință, după párohos îld. pároikos, paroh; mlat. paróchia îld. paróecia; it. parrochia, fr. paroisse. V. dieceză). Enorie. Biserica enoriiĭ.

parofie sf vz parohie

părăfie sf vz parohie

părofie sf vz parohie

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile (desp. -hi-i-)

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile

PAROHIE s. (BIS.) enorie, (înv. și pop.) popor, (înv., prin Transilv.) materă.

PAROHIE s. (BIS.) enorie, (înv. și pop.) popor, (înv., prin Transilv.) materă.

parohie, parohii s. f. (intl.) zonă de acțiune a unei bande de hoți.