2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie bine-venită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Masă care se dă după înmormântare sau după parastas și la care se dăruiesc diverse obiecte care au aparținut decedatului; praznic; (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ.

poma sf [At: PSALT. HUR. 84v/1 / V: (îrg) ~mea / Pl: ~meni, (îvp) ~mene / E: pvb pomeni] 1 (Îrg) Pomenire (1). 2 (Îrg) Comemorare Vz prăznuire. 3 (Reg; îlav) Nici ~ Nici urmă de... Si: deloc. 4 (Îvr; ccr) Lucru făcut spre aducere-aminte. 5 (Înv; ccr) Mențiune (1). 6 (Îrg) Obicei moștenit din moși-strămoși Si: datină, tradiție. 7 (Îlav) Din ~ De demult. 8 (Pop) Slujbă religioasă făcută pentru pomenirea celor morți Si: parastas (1), (înv) panahidă. 9 Masă care se face după o înmormântare sau, mai rar, după un parastas (1) când se dăruiesc săracilor diverse obiecte care au aparținut celui decedat Si: praznic, (îrg) prinos, (reg) comând, comândare, prânz. 10 (Pex; ccr) Ceea ce se dăruiește săracilor la o pomană (9). 11 (Reg; îs) ~na porcului Masă care se face la țară după tăierea porcului pentru sărbătorile de iarnă, când se mănâncă preparate din carnea lui. 12 (Reg; îe) A ridica o ~ A organiza masa și ceremonialul împărțirii bucatelor și a obiectelor pentru sufletul unui mort. 13 (Reg; îe) Mânca-ți-aș la ~ Se spune când dorești moartea cuiva. 14-15 (Reg, îla) Lung (sau mare) cât ~a (sau o ~) țigănească Foarte lung (în timp sau) spațiu. 16 (Reg; îe) Nu mai e (sau s-a dus) ~na aia sau ~na lui Buică Se spune când s-a schimbat o situație favorabilă cu una nefavorabilă. 17 (Reg: îlav) Ca la ~ În număr foarte mare. 18 (Reg; îe) A da (pe cineva) dracului de ~ A renunța la cineva. 19 (Reg; îs) ~ fără lumânare (sau ~na lui Buică) Chilipir. 20 (Reg; îe) Unde e (sau unde dă Dumnezeu) ~na aia Se zice când este vorba de o afacere rentabilă, un câștig, un chilipir, un noroc. 21 (Reg; îe) Nu te mai întâlnești cu ~na asta Se zice când cineva a scăpat sau este pe punctul de a scăpa o ocazie favorabilă. 22 (Îrg) Colac care se împarte celor săraci la înmormântări, parastase etc. 23 Dar făcut cuiva și servind, după credința creștină, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului etc. Vz cadou. 24-25 (Îljv) De ~ (În mod) gratuit. 26-27 (Îal) (Care este) la un preț foarte scăzut. 28-29 (Îal) (În mod) inutil. 30-31 (Îal) (Care este) pe nedrept. 32 (Îe) A da (cuiva) (de) ~ A face cuiva o milostenie pentru iertarea păcatelor, mântuirea sufletului, ca act caritabil etc. Si: (rar) a pomănui. 33 (Reg; irn; îe) A dat prea mult de ~ Se zice când unui om bătrân sau zgârcit îi tremură mâinile. 34 (Pfm; îe) A trăi din ~na (cuiva) A trăi din mila cuiva. 35 (Pfm; îe) A-și face (milă și) ~ sau a-și face o ~ (cu cineva) A face cuiva un bine. 36 (Îe) A cere de ~ A solicita cu umilință ajutorul material sau mila cuiva. 37 (Îae) A cerși. 38 (Reg; îe) A mânca cuiva pomeana A omorî pe cineva. 39 (Îe) A umbla după ~ A umbla după avantaje materiale nemeritate. 40 (Fam) Ocazie binevenită, rară, foarte avantajoasă sub aspect material Si: chilipir. corectată

POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie binevenită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas și la care de obicei se dăruiesc (săracilor) diverse obiecte (ale mortului); (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ.

POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar (făcut mai ales unui sărac și servind, potrivit concepției creștine, la mîntuirea sufletului); milostenie, binefacere. Am făcut eu destule pomeni, acum nu mai am de unde. GALACTION, O. I 279. Eu vînd moșia, ca să iau bani în schimb, nu ca să fac pomană altora. REBREANU, R. I 268. ◊ (În construcție cu verbul «a da») Are să ne deie amîndouă carboavele de pomană, bietul om! CREANGĂ, O. A. 204. Călătorul spăimîntat, Șoptește rugăciuni sînte, juruind a da pomană, De va trece-n buna pace prin acea neagră poiană Ș-a scăpa nevătămat. NEGRUZZI, S. II 84. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. Eu sînt om onorabil, trăiesc din munca mea, n-am cerut nimănui niciodată de pomană. SADOVEANU, O. VIII 56. Nu las, că-i dreptul nostru și nu cerem de pomană. REBREANU, R. I 205. Atunci, sfîntul Petre se pune jos, la un capăt de pod, iară dumnezeu la celalalt și încep a cere de pomană. CREANGĂ, O. A. 204. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva, a se îndura de cineva. Mare pomană și-a mai făcut Alecu Baloș cu școala ceea a lui. CREANGĂ, A. 18. Faceți-vă milă și pomană... și primiți-ne să găzduim în astă noapte aici. ȘEZ. I 263. Aoleo! mamă Ileană! Cată-mi vreo buruiană Și cu mine-ți fă pomană. Mergi în cîmp, de-alege-un smoc, Tot de mac și busuioc, Să-mi stingi inima de foc. ALECSANDRI, P. P. 270. (Rar) Nici pomană = nici urmă, nici amintire; nici pomeneală. [Cioara] văzînd că cuibul e gol și pidi nicăiri, dă-ncolo, dă-ncoace... despre pui nici pomană! MARIAN, O. II 43. ♦ (Popular) Pomana porcului = masă care se face după tăierea porcului și la care se invită rude și prieteni. ♦ (Familiar) Ocazie binevenită, rară sau neașteptată; chilipir, pleașcă. S-a supărat împăratul, nevoie-mare, și porunci ca paznicii să se puie să prinză pe hoți. Dară aș! tinde e pomana aia! ISPIRESCU, L. 72. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după chilipir, după avantaje nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Praznic, după înmormîntare sau după parastas, la care se dăruiesc (mai ales săracilor) diverse obiecte (v. comîndare); (concretizat) ceea ce se dăruiește în amintirea morților. N-am nici cum și mici cu ce să-i fac slujba morților, să-i cumpăr pomenile și să-l pun cu cinste în pămînt. SADOVEANU, O. VIII 250. Nevasta-l băgă-n pămînt și-l cinsti cu toate pomenile și toate rînduielile, cum e sorocul morților. ȘEZ. IX 70. ◊ Expr. A-i da cuiva de pomană = a dărui lucruri în amintirea unui mort cu speranța că astfel i se va mîntui sufletul. Ori mi-or da feciorii după moarte de pomană ori ba, mai bine să-mi dau eu cu mîna mea. CREANGĂ, A. 11. 3. (În expr.) De pomană = a) fără plată, pe degeaba; p. ext. foarte ieftin. Pămînt de pomană nu se află nicăieri. REBREANU, R. II 232. El le răspunde că sînt bune [merele], pentru plată, dar de pomană nu se dau. RETEGANUL, P. IV 70. Toate se vînd cu porția și porțiile-s mici de tot, ca de pomană. ALECSANDRI, T. I 313; b) fără temei, fără rost, fără scop, fără avantaj; zadarnic, nemotivat. Ei, la naiba, ia nu te mai mînia de pomană, cumnate. GALAN, Z. R. 201. Vapoarele care au stat, unele mai stau și azi, la Brăila, de pomană. REBREANU, R. I 47; c) dăruit pentru mîntuirea sufletului sau în amintirea morților. Să-l fi lăsat să se ducă în plata domnului cu struguri cu tot. Să le fie de pomană lor, neamului lui Eftimie. DUMITRIU, N. 223. – Pl. și: pomene (ȘEZ. VI 159, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 470). – Variantă: (regional) pomeánă (TEODORESCU, P. P. 168) s. f.

POMÁNĂ ~éni f. rel. 1) Dar oferit pentru iertarea păcatelor, de sufletul celor morți sau de sănătatea cuiva; binefacere; milostenie. A lua de ~.De ~ a) în mod gratuit sau la un preț foarte mic; b) în zadar; degeaba. A cere de ~ a cerși. A face ~ cu cineva a-i face un bine cuiva; a ajuta pe cineva. A umbla după ~ a căuta să obțină avantaje nemeritate. De-a cui ~? pentru ce? la ce bun? Ca la ~ în număr mare. 2) Bun (aparținând unui decedat) ce se dăruiește la/după înmormântare. 3) Masă care se face după înmormântare sau după parastas. /<sl. pomĕnu

pomană f. 1. milostenie făcută în amintirea mortului (două colive, doi colaci, lămâi, mere, smochine și stafide): aleargă ca la pomană; 2. milostenie în genere: a cere de pomană; 3. milă: fă-ți pomană și nu mă arăta ISP. [Vechiu-rom. pomeană, amintire («peri pomeana lui cu sunet», Coresi) = slav. POMĬENŬ, aducere-aminte (bulg. POMANŬ, pomană]). ║ adv. de pomană, gratuit, zadarnic: a munci, a vorbi de pomană.

pománă f., pl. pomene și pomenĭ (vrom. pomeană, d. vsl. bg. pomĭenŭ, sîrb. pomen, amintire. Luat înapoi din limba rom. e sîrb. bg. rut. pomana. V. pamente). Vechĭ. Pomenire, comemorare. Azĭ. Comemorare făcută p. un mort orĭ p. mîntuirea sufletuluĭ tăŭ, cu care ocaziune se face un serviciŭ divin și se oferă săracilor mîncare, haĭne saŭ banĭ: Țipă coasa’n buruĭene Și se cară la pomene (P. P., 390). Fig. Iron. Ocaziune rară, chilipir: ce pomană! A face pomană, a face milostenie, a împărți săracilor colivă, colacĭ, mîncare, haĭne, banĭ ș. a. A-țĭ face pomană cu cineva, a te milostivi de el, a-l ajuta la mare nevoĭe. Fă-țĭ milă și pomană (vorbă obișnuită în gura cerșitorilor), îndură-te, nu mă lăsa. A alerga ca la pomană, a alerga ca la mare chilipir. A fi mîncat din pomana dracului, a fi spîn. A te lăți ca o pomană țigănească, a ocupa prea mult loc cu catrafusele tăle. De pomană, de sufletu morților, în amintirea morților saŭ p. mîntuirea sufletuluĭ tăŭ: a da de pomană (a dărui săracilor), a cere de pomană (a cere milă, a cerși), du-te draculuĭ de pomană! Fig. Fam. În zadar, fără folos: a munci, a vorbi de pomană.

POMEÁNĂ s. f. v. pomană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni

pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POMÁNĂ s. v. amintire, chilipir, comemorare, datină, fel, obicei, pomenire, rânduială, sărbătorire, serbare, tradiție, uz, uzanță.

POMÁNĂ s. 1. v. parastas. 2. (BIS.) praznic, (înv. și reg.) prinos, (reg.) comând, comândare. (~ de după înmormântare.) 3. milă, milostivire, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.)

poma s. v. AMINTIRE. CHILIPIR. COMEMORARE. DATINĂ. FEL. OBICEI. POMENIRE. RÎNDUIALĂ. SĂRBĂTORIRE. SERBARE. TRADIȚIE. UZ. UZANȚĂ.

POMA s. 1. panahidă, parastas, (reg.) prînz, rai. (Îi face ~ de 6 săptămîni.) 2. praznic, (înv. și reg.) prinos, (reg.) comînd, comîndare. (~ de după înmormîntare.) 3. milă, milostivire, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pománă (poméni), s. f.1. (Înv.) Memorie, amintire, comemorare. – 2. Mîncare oferită în memoria unui mort, după înmormîntare și după slujba de pomenire. – 3. Pîine împletită sau colac care se dă la înmormîntări. – 4. Colivă de înmormîntare care servește ca suport pentru pomul de înmormîntare. – 5. Obiect dăruit pentru iertarea păcatelor unui mort. – 6. Milostenie, binefacere. – 7. Chilipir, pleașcă. – Înv. pomeană. Mr. pumean, megl. pumeană. Sl. pomĕnŭ „memorie” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; cf. Schneeweiss, REB, I, 166), cf. bg., sb. pomen „memorie”. Bg., sb., cr., rut. pomana „milostenie, binefacere” provine din rom. (Miklosich, Wander., 118; Berneker II, 49; Capidan, Raporturile, 193). Der. pomină (var. înv. pomenă), s. f. (memorie, faimă, zgomot), probabil din bg. pomjen (Scriban; după Tiktin și Cihac, deverbal de la pomeni); pomelnic, s. n. (listă cu numele morților; numele morților pomenite de preot în timpul slujbei de pomenire; litanie, înșiruire, poliloghie), din sl. pomĕnĭnikŭ, bg. pomenik cu l expresiv; pomeni, vb. (a aminti, a comemora; a menționa, a pronunța; a cita; a-și aminti; a-și deprinde auzul; a apuca o epocă trecută, a ține minte, a avea în minte; refl., a se păstra, a se ști, a avea memorie; refl., a avea cunoștință, a fi de la sine înțeles, a ști de cînd lumea; refl., a se lovi de, a da de, a surveni; refl., Trans. și Olt., a se trezi), din sl. pominati, pomĭnĕti (Miklosich, Lexicon, 621; Conev 111); pomeneală, s. f. (amintire; menționare; urmă, trăsătură); pomeneată (var. pom(i)neată, pom(i)nete), s. f. (bucată de pînză cu o lumînare și o monedă, care se dă de pomană la înmormîntări; colac de pomană), probabil din sl. pamętĭ „amintire” (Tiktin); pomenitor, s. f. (persoană care pomenește), sec. XVI, înv.; ne(mai)pomenit, adj. (fără asemănare, nemaiauzit); pominoc, s. n. (înv., dar, danie), din sl. pominikŭ „înmormîntare”; pomanagiu, s. m. (chilipirgiu, pleșcar); pomanagioaică, s. f. (chilipirgioaică); pomănui, vb. (a da de pomană); pomonoci, vb. (înv., a dedica).

pomană Toate dicționarele noastre explică substantivul pomană ea provenind din v. sl. пomѣнъ. Dar cum se justifică schimbarea terminației și, implicit, a genului? Mi se pare neîndoielnic că pomană este un derivat postverbal format în românește de la pomeni (de fapt această explicație a fost indicată de G. Mihăilă, p. 146), așa cum avem sute de exemple: cătrană din cătrăni, dojană de la dojeni, goană de la goni, hîrjoană de la hîrjoni, pripoană de la priponi, zvoană de la zvoni, pentru a nu cita decît exemple provenite de la verbe în -ni. Ipoteza propusă găsește o confirmare în faptul ca pomană a fost împrumutat din română în sîrbă, bulgară și ucraineană.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pománă, pomene, s.f. – Dar, danie, ofrandă adusă/făcută cuiva și servind, potrivit moralei creștine, la iertarea păcatelor; milostenie, binefacere; (în expr.) a-și face pomană = a ajuta pe cineva, a face bine cuiva, a ierta pe cineva: „Bucălaie, năzdrăvană / Tu de mine fă-ți pomană” (Lenghel, 1962: 235-236). – Din sl. pomĕnŭ „memorie, aducere aminte” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > magh. pomána (Bakos, 1982).

pománă, pomene, s.f. – Dar, danie, ofrandă adusă/făcută cuiva și servind, potrivit moralei creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere; (în expr.) a-și face pomană = a ajuta pe cineva, a face bine cuiva, a ierta pe cineva: „Bucălaie, năzdrăvană / Tu de mine fă-ți pomană” (Lenghel 1962: 235-236). – Din sl. pomĕnŭ „memorie”; Cuv. rom. preluat în magh. (pomána) (Bakos 1982).

arată toate definițiile

Intrare: Pomană
Pomană nume propriu
nume propriu (I3)
  • Pomană
Intrare: pomană
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poma
  • pomana
plural
  • pomeni
  • pomenile
genitiv-dativ singular
  • pomeni
  • pomenii
plural
  • pomeni
  • pomenilor
vocativ singular
plural
pomeană
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.