pologit², ~ă a [At: I. IONESCU, C. 132/17 / V: ~gat / Pl: ~iți, ~e / E: pologi¹] 1 (Pop; d. iarbă, holde, tulpini de plante și de arbuști) Culcat la pământ. 2 (Reg; d. plante, maluri; îf pologat) Cu înclinație mică. 3 (Mol; îf pologat) Îmbelșugat.

pologit¹ sn [At: PAMFILE, A. R. 124 / Pl: (rar) ~uri / E: pologi¹] (Reg) 1-3 Pologire (1-3).

POLOGIT s. n. Facerea poloagelor. Facerea poloagelor se mai numește și pologit. PAMFILE, A. R. 124.

POLOGI, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage¹ (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog¹.

pologa v vz pologi¹

pologat, ~ă a vz pologit² corectat(ă)

pologi¹ [At: PSALT. HUR. 124^r/26 / V: (îrg) ~oji, ~ga / Pzi: ~gesc / E: polog¹] 1 vt(a) (C. i. iarbă, păioase, holde) A doborî la pământ cu coasa sau cu secera. 2 vt(a) (C. i. iarbă, păioase) A întoarce și a aduna în grămezi de trei-cinci poloage¹ (3). 3 vt(a) (Pex; c. i. iarbă, păioase, holde) A strânge la un loc. 4 vt (Pop; c. i. iarbă, holde, tulpini de plante și de arbuști) A culca la pământ. 5 vr (Olt; pex; c. i. diverse obiecte sau părți ale unor obiecte) A se strâmba. 6 vi (Mun; d. pomi fructiferi; îf pologa) A fi plin de fructe. 7 vt (Îrg; c. i. ființe) A distruge culcând la pământ. 8 vr (Reg; d. oameni) A cădea bolnav la pat. 9 vr (Îvr; îf poloji) A se statornici.

poloji v vz pologi¹

POLOGI, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia, a doborî la pământ iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage¹ (1) (făcând snopi). 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog¹.

POLOGI, pologesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut; cu privire la iarbă, semănături etc.) 1. A tăia (cu coasa, cu secera), a doborî la pămînt; p. ext. a aduna (făcînd snopi). La secere-mi pleca... Cu dreapta trăgea, Cu stînga pologea. TEODORESCU, P. P. 142. 2. A face să se aplece, să se încovoaie la pămînt. Cea mai mică... pierdere de vreme lasă holdele în voia vînturilor ce le pologește sau le scutură. La TDRG. O priponii în zmeurișul pologit încă de ploile nopții, dar care începuse a se ridica pe picioare. HOGAȘ, M. N. 180.

A POLOGI ~esc tranz. 1) (plante, mai ales cereale) A tăia cu coasa (sau cu secera) în poloage. 2) A aduna în grămezi mici. 3) A face să se pologească. /Din polog

A SE POLOGI pers. 3 se ~ește intranz. (despre cereale, iarbă etc.) A se apleca la pământ, luând o poziție aproape orizontală (din cauza vântului sau ploii); a se pătuli; a se poligni; a se culca. /Din polog

pologì v. a așterne jos: vânturile pologesc holdele. [Lit. a strânge în poloage].

polignésc v. tr. (vsl. *po-legnonti, d. legnonti, lešti-legon, a se culca, a se trînti; pol. pelegać, polegnać. V. polog, polejnic, olejesc 2, prilejesc). Vechĭ. Azĭ est. Culc, dobor, trîntesc, pătulesc: trupurĭ polignite, ploaĭa a polignit grîu, grîu s’a polignit de ploaĭe. – Și pologesc și pălăngesc.

pologésc v. tr. (vsl. položiti, a pune, a depune. V. polog, polojesc, polignesc). Culc la pămînt, trîntesc, pătulesc, vorbind de semănăturĭ; ploaĭa a pologit grîu. Strîmb, plec la o parte de greutate: greutatea caruluĭ a pologit roata. V. refl. Grîu s’a pologit de ploaĭe, roata s’a pologit de greutate.

polojésc v. tr. (vsl. po-ložiti. V. pologesc). L. V. Pun.

pologit (pop.) s. n.

pologit (pop.) s. n.

pologit s. n.

pologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologesc, 3 sg. pologește, imperf. 1 pologeam; conj. prez. 1 sg. să pologesc, 3 să pologească

pologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologesc, imperf. 3 sg. pologea; conj. prez. 3 să pologească

pologi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologesc, imperf. 3 sg. pologea; conj. prez. 3 sg. și pl. pologească

POLOGIT adj. v. culcat, doborât, tăvălit.

pologit adj. v. CULCAT. DOBORÎT. TĂVĂLIT.

POLOGI vb. v. culca, doborî, tăvăli.

pologi vb. v. CULCA. DOBORÎ. TĂVĂLI.

pologit, pologită, adj. (reg.) 1. (despre iarbă, holde, tulpini de plante etc.) doborât, culcat la pământ (de ploaie, vânt); (despre plante, maluri; în forma: pologat) cu înclinație mică. 2. (în forma: pologat) plin, încărcat, îmbelșugat.

pologi, pologesc, vb. IV (pop.) 1. a tăia, a doborî la pământ iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage (v.). 2. a face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. 3. (refl.; reg.; despre obiecte) a se strâmba, a-și schimba poziția, înclinându-se. 4. (reg.; despre pomii fructiferi: în forma: pologa) a fi încărcat, a fi plin de fructe. 5. (înv. și reg.; fig.; despre ființe) a nimici, a distruge (culcând la pământ). 6. (reg.; refl.) a cădea bolnav la pat. 7. (înv.; refl.) a se așeza, a se statornici, a se pune.