10 definiții pentru pologit pologat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi.V. pologi.

POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi.V. pologi.

pologit1 sn [At: PAMFILE, A. R. 124 / Pl: (rar) ~uri / E: pologi1] (Reg) 1-3 Pologire (1-3).

pologit2, ~ă a [At: I. IONESCU, C. 132/17 / V: ~gat / Pl: ~iți, ~e / E: pologi1] 1 (Pop; d. iarbă, holde, tulpini de plante și de arbuști) Culcat la pământ. 2 (Reg; d. plante, maluri; îf pologat) Cu înclinație mică. 3 (Mol; îf pologat) Îmbelșugat.

POLOGÍT s. n. Facerea poloagelor. Facerea poloagelor se mai numește și pologit. PAMFILE, A. R. 124.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLOGÍT adj. v. culcat, doborât, tăvălit.

pologit adj. v. CULCAT. DOBORÎT. TĂVĂLIT.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pologít, pologítă, adj. (reg.) 1. (despre iarbă, holde, tulpini de plante etc.) doborât, culcat la pământ (de ploaie, vânt); (despre plante, maluri; în forma: pologat) cu înclinație mică. 2. (în forma: pologat) plin, încărcat, îmbelșugat.

Intrare: pologit
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pologit
  • pologitul
  • pologitu‑
  • pologi
  • pologita
plural
  • pologiți
  • pologiții
  • pologite
  • pologitele
genitiv-dativ singular
  • pologit
  • pologitului
  • pologite
  • pologitei
plural
  • pologiți
  • pologiților
  • pologite
  • pologitelor
vocativ singular
plural
pologat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)