POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.

pocit³, ~ă a [At: ȘEZ II, 42 / Pl: ~iți, ~e / E: poci²] 1 (Reg; d. teren) Împrejmuit cu pocii¹ (2). 2 (D. vița de vie sau alte plante agățătoare) Arăcit.

pocit², ~ă [At: BELDIMAN, E. 6/23 / V: (reg) potcit / Pl: ~iți, ~e / E: poci¹] 1-2 smf, a (Persoană) care are un aspect fizic dezagreabil, urât, respingător, din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc. 3 a (D. oameni) Desfigurat. 4 a Burlesc. 5 sf (Mtp) Duh rău care pocește¹ (1) pe oameni. 6 a (D. lucruri, fenomene, manifestări) Care se abate de la ceea ce este normal, firesc, bun. 7-8 a (D. lucruri) (Care are sau) care capătă un aspect denaturat, deformat, urât. 9 a (D. lucruri) Ciudat. 10 a (D. lucruri) Caraghios. 11 a (Mtp) Care aduce nenorocire Si: funest, nefast. 12 a (Mtp) Care este plin de nenorociri, de ghinioane. 13 a (Pex) Supărător. 14 a (Fig) Rău. 15-16 a, av (Fam; îe) A avea gură ~ă (sau a fi ~ la gură) A prevesti lucruri neplăcute.

pocit¹ sn [At: H X, 360 / Pl: ~uri / E: poci¹] (Pop) 1 Poceală (3). 2 Epilepsie.

POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ♦ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.

POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Diform, slut, desfigurat. Ieși din pădure un om urît și pocit, cocoșat și cu mîinile și picioarele sucite. POPESCU, B. II 85. De cînd maica m-a făcut, N-am întîlnit, niciodată om mai pocit și mai slut! HASDEU, R. V. 64. Pe cît de frumoasă era fata cealaltă, pe atîta fata ei era pocită și schiloadă. ȘEZ. IX 2. ◊ (Substantivat) Aleodor voi să se codească... ba că una, ba că alta; dar aș! unde vrea să știe pocitul de toate astea. ISPIRESCU, L. 43. ♦ (Despre lucruri) Diformat, stîlcit, caraghios. N-am nici un vers pocit și rău, Și-aș vrea s-aud cuvîntul tău! COȘBUC, P. I 86. «Vezi, ce lucru pocit», zise Păvăloc arătînd la păpușile lui Bujor, care în aburirea vîntului își făceau jocul. SLAVICI, N. I 70. Straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit. CREANGĂ, O. A. 188. 2. (În superstiții) Nefast, funest; (sens curent)- neplăcut, sucit, urît, rău, cu ghinion. Mă!... că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! CREANGĂ, P. 47. 13, număr fatal, număr pocit. ALECSANDRI, T. 740.

POCIT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este slut; ciudat. /v. a (se) poci

pocit a. și m. 1. diform, paralizat: pocit din fire; 2. fig. ciudat: om pocit; 3. nenorocos: ce zi pocită! CR.; 4. blestemat: fugi de acele căi pocite! AL. [V. pocì].

pocít, -ă adj. (d. pocesc). Diform, urît: om pocit. Fig. Păcătos, infect: om, caracter pocit. Funest: drum, an pocit. Adv. A vorbi pocit.

POCI, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă.

poci² vt [At: ȘEZ II, 42 / V: ~ii / Pzi: ~cesc, (reg) pot / E: drr pocie¹] 1 (Reg) A împrejmui un teren cu pocii¹ (1). 2 A pune pe araci vița de vie sau alte plante agățătoare.

poci¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) potci / Pzi: pocesc / E: potcă¹] 1-2 vtr (Pfm) A(-și) schimba în rău aspectul sau forma Si: a (se) urâți. 3-4 vtr A (se) strâmba. 5-6 vtr (Fig) A (se) denatura. 7 vt (Mtp; subiectul este o ființă imaginară, un duh rău etc.) A abate un mare rău, o boală etc. asupra cuiva sluțindu-l, desfigurându-l, paraiizându-l etc. 8 vt (Pop) A deochea. 9 vt (Pop) A supune pe cineva vrăjilor, farmecelor. 10 vt (Mol; Buc) A cobi.

pocii v vz poci²

pocita vt [At: LM / Pzi: ~tez / E: drr pocitanie cf pocitură] (Mtp; reg) A urâți.

potci v vz poci¹

potcit, ~ă a vz pocit²

POCI, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (În credințele populare) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă.

POCI, pocesc, vb. IV. Tranz. 1. A strica înfățișarea unei persoane, forma unui lucru (făcîndu-l din bun, rău, din frumos, urît). [Editorul] să nu s-amestece a poci opera artistului. CARAGIALE, N. S. 31. ◊ Refl. Călugări cu glugi negre pe cap, care... se lungeau – se lungeau, creșteau – creșteau sau se poceau cum le venea mai cumplit. MACEDONSKI, O. III 20. 2. (În superstiții, despre duhuri și alte puteri supranaturale) A face (pe cineva) să-și piardă chipul de om, a desfigura, a sluți. Au mai rămas comori... Greul e cum să le dai de urmă. Iar după ce le-ai aflat, cum să le intri în stăpînire, fără să te pocească ori să te șoimărească vîlva lor. C. PETRESCU, R. DR. 138. 3. (Neobișnuit) A meni, a soroci cuiva ceva rău; a cobi. Dumneata, cumnate Ghiță, pocești pieirea unui frate? – N-o pocesc, dar războiul e război. SADOVEANU, M. C. 76

A SE POCI mă ~esc intranz. A deveni urât; a se urâți; a se sluți. /Din potcă

A POCI ~esc tranz. 1) A face să se pocească; a urâți; a sluți. 2) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a desfigura. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura încălcând corectitudinea; a stâlci; a schingiui. /Din potcă înv.

pocì v. 1. a face diform, a paraliza: Ielele pocesc; 2. a deochia, a se îmbolnăvi deodată; 3. a meni a rău: om pocit la gură. [În loc de potcì, derivat din potcă].

pocésc și (vechĭ) potcésc v. tr. (d. potcă). Diformez: croitoru mĭ-a pocit haĭnele. Desfigurez, sluțesc: exploziunea ĭ-a pocit fața. Fig. Stric: reaŭa pedagogie pocește școala.

potcésc, V. pocesc.

poci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocesc, 3 sg. pocește, imperf. 1 poceam; conj. prez. 1 sg. să pocesc, 3 să pocească

poci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocesc, imperf. 3 sg. pocea; conj. prez. 3 să pocească

poci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocesc, imperf. 3 sg. pocea; conj. prez. 3 sg. și pl. pocească

poci (conj. pocească)

POCIT adj. 1. v. urât. 2. v. desfigurat. 3. v. stâlcit.

POCIT adj. v. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, fatal, funest, inexplicabil, insolit, năstrușnic, nefast, neobișnuit, original, paradoxal, singular, sinistru, straniu, sumbru.

POCIT s. v. stâlcire.

POCIT s. deformare, denaturare, pocire, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scîlciere, stîlcire, stîlcit, stropșire, stropșit. (~ cuvintelor unei limbi, cînd vorbește.)

pocit adj. v. BIZAR. CIUDAT. CURIOS. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. FATAL. FUNEST. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEFAST. NEOBIȘNUIT. ORIGINAL. PARADOXAL. SINGULAR. SINISTRU. STRANIU. SUMBRU.

POCIT adj. 1. diform, hidos, hîd, monstruos, respingător, schimonosit, slut, strîmb, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 2. deformat, desfigurat, schimonosit, slut, sluțit, strîmb, strîmbat, urît, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.) 3. deformat, denaturat, schimonosit, scîlciat, stîlcit, stricat, stropșit, (fig.) schingiuit. (Forme lexicale ~; o pronunțare ~.)

POCI vb. 1. v. desfigura. 2. v. stâlci. 3. v. maimuțări.

POCI vb. v. deochea.

POCITA vb. v. deochea.

POCI vb. 1. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strîmba, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.) 2. a deforma, a denatura, a schimonosi, a scîlcia, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele când vorbește.) 3. a se maimuțări, a se schimonosi, a se strîmba, (rar) a se maimuți, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (reg.) a se zgîmboi. (Nu te mai ~ atîta!)

poci vb. v. DEOCHEA.

pocita vb. v. DEOCHEA.

pocit², pocită, adj. (reg.; despre un teren) închis, împrejmuit cu pocii (cu crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie sau alte plante agățătoare) arăcit.

pocit¹ s.n. (pop.) boală cu deformații fizice, hemoragie, paralizie, epilepsie, poceală.

pocit, -ă, pociți, -te, adj. – 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.

pocit, -ă, adj. – 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.

poci, pocesc, vb. IV (reg.; despre teren) a împrejmui, a închide cu pocii (crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie) a arăci (a pune araci).

poci, pocesc, vb. tranz. – 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă (Șăineanu, DEX, MDA).

poci, pocesc, vb. tranz. – 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă.

a avea gura pocită expr. a prevedea lucruri neplăcute

a avea poci expr. (glum.) a putea, a fi în stare

a fi pocit la gură expr. a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri defavorabile.