PLAGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

plagă¹ sf [At: MAIOR, IST. 4/13 / V: (înv) pleagă / Pl: plăgi, (înv) ~age / G-D: plăgii, (înv) ~gei / E: lat plaga, ger Plage] 1 Stare patologică a țesuturilor corpului, caracterizată prin întreruperea continuității tegumentelor și prin leziuni profunde, provocată accidental sau produsă pe cale operatorie Si: rană, (înv) rănitură. 2 (Fig) Nenorocire care atinge o colectivitate Si: calamitate, flagel, năpastă, pacoste (1). 3 (Reg; fig) Neplăcere care se abate asupra unei persoane Si: belea, bucluc, necaz. 4 (Fig; rar) Defect. 5 (Trs) Bucată de lemn în formă de lopățică, cu care învățătorul bătea copiii în palmă. 6 (Pex) Lovitură dată cu plaga (5).

pleagă sf vz plagă

PLAGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau pe cale operatorie; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

PLAGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată în mod accidental (prin tăietură, împușcare etc.) sau produsă pe cale operatorie; rană. De cîte ori vedea plăgile de arsură de pe fața lui Niță, Baciu se făcea galben ca ceara și gemea ca omul greu chinuit. SLAVICI, N. I 242. 2. Fig. Calamitate, pacoste, nenorocire. Lupta a fost grea împotriva analfabetismului, însă s-a dus. Această plagă, cea mai dureroasă pentru un popor, a fost vindecată. SAHIA, U.R.S.S. 141.

PLAGĂ s.f. 1. Rană (deschisă). 2. (Fig.) Calamitate; situație nenorocită. [Pl. plăgi. / cf. lat. plaga, germ. Plage].

PLAGĂ s. f. 1. rană (deschisă). 2. (fig.) calamitate, flagel; nenorocire. (< lat. plaga)

PLAGI(O)- elem. „oblic, pieziș”. (< fr., engl. plagi/o/-, cf. gr. plagios)

PLAGĂ plăgi f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; rană; leziune. 2) fig. Catastrofă de mari proporții; nenorocire mare și grea care se abate asupra unei colectivități; prăpăd; dezastru; calamitate; flagel. [G.-D. plăgii] /<lat. plaga

plagă f. 1. rană; 2. pedeapsă divină, calamitate: plăgile Egiptului; 3. fig. lucru vătămător: ignoranța e o plagă socială.

*plágă f., pl. ăgĭ (lat. plaga, din aceĭașĭ răd. cu plángere, a plînge; vgr. plegé, plagă, plésso, lovesc. V. plictisesc). Rană. Fig. Calamitate, pacoste, flagel, pedeapsă divină saŭ umană: cele zece plăgĭ ale Egiptuluĭ, mania politiciĭ e o adevărată plagă.

plagă s. f., g.-d. art. plăgii; pl. plăgi

plagă s. f., g.-d. art. plăgii; pl. plăgi

plagă s. f., g.-d. art. plăgii; pl. plăgi

plagă (plăgi), s. f. – 1. Rană. – 2. Flagel, calamitate. – Mr. pleagă. Lat. plaga (Pușcariu 1331; REW 6562), dar caracterul popular al cuvîntului este cam îndoielnic; cf. totuși mr., alb. pljagë. – Der. plăguit (var. pleguit), adj. (rănit), înv., în Banat.

PLAGI-, v. PLAGIO-. □ ~edru (v. -edru), adj., s. n., 1. adj., (Despre un cristal) Cu fațete oblice. 2. s. n., Formă cristalină din sistemul cubic, mărginită de 24 de fețe pentagonale; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți oblici.

PLAGIO- „oblic, pieziș, culcat, înclinat”. ◊ gr. plagios „oblic, pieziș” > fr. plagio-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. plagio-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., s. m., (individ) care prezintă plagiocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea asimetrică a cutiei craniene; ~claz (v. -claz), s. m., aluminosilicat natural de sodiu și calciu, din grupa feldspaților, de culoare albă și cristalizat în sistemul triclinic; ~drom (v. -drom), adj., cu nervurile terțiare perpendiculare pe cele secundare; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., malformație în dezvoltarea creierului, manifestată prin dezvoltarea exagerată a polului frontal, de o parte, și a celui occipital, de partea opusă; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze oblice; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., dispoziție oblică pe razele de lumină a granulelor de clorofilă; ~stomi (v. -stom), s. m. pl., subclasă de pești marini cu schelet cartilaginos, cu corpul acoperit cu solzi placoizi și cu gura în formă de deschizătură transversală; ~trop (v. -trop), adj., 1. (Despre organe vegetale) Cu o poziție oblică sau orizontală față de direcția razei pămîntului. 2. (Despre plante) Cu orientare oblică sau orizontală față de direcția excitației; sin. plagiotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., plagiotrop* (2).

plagă, plăgi s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului; rană. 2. Plăgile Egiptului = calamitățile căzute asupra egiptenilor ca urmare a refuzului faraonului de a aproba cererea lui Moise ca poporul evreu să plece spre Canaan spre a scăpa de robie. Sunt în număr de zece, începând cu prefacerea apelor în sânge și sfârșind cu moartea întâiului-născut în întregul Egipt. Constituie simbolul pedepselor pe care le trimite Dumnezeu asupra celor care se împotrivesc voinței Lui, preconizând tipul plăgilor care vor fi la sfârșitul lumii. – Din lat. plaga, germ. Plage.

PLAGĂ s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

PLAGĂ s. v. rană.

plagă s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DEZASTRU. FLAGEL. GROZĂVIE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PRĂPĂD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.

PLAGĂ s. (MED.) bubă, leziune, rană, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adîncă la braț.)