15 definiții pentru pizmă pismă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.

PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.

pizmă sf [At: PSALT. 235 / S: pismă / Pl: (pop) ~me, (reg) pizmi / E: slv пизма, ngr πεῖσμα] 1 (Îrg) Dușmănie. 2 (Îrg) Răutate. 3 (Pop) Invidie. 4 (Îrg; îe) A-și pune în ~ sau (înv) a pune ~ A se supăra pe cineva. 5 (Îrg) Ciudă. 6 (Îlpp) În ~ma (cuiva) Cu intenția de a supăra pe cineva, de a face cuiva în necaz. 7 (Îal) În pofida cuiva. 8 (Îe) A se lua (sau a se pune) în ~ (cu cineva) A face în ciudă cuiva. 9 (Îae) A se lua la ceartă cu cineva. 10 (Îvr) Zel. corectată

PÍZMĂ s. f. Invidie, ciudă. Ghici de la început tot ce zăcea în inimile fraților și cumnatelor, care se uitau cu ochi răi și pizmă la dragostea lor. POPESCU, B. III 9. Oamenii corupți și plini de ură și de pizmă împotriva Ioanei se sileau mai mult să o șteargă de deplin din aducerea-aminte a slabului rege. ODOBESCU, S. I 20. Strîmbătatea izvorăște din siluire, din pizmă, din jefuire și din neștiință. RUSSO, O. 27. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = în necazul, în ciuda (cuiva). Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă, Numa-n pizma mea să facă, Cîntă hoțul de mă seacă. TEODORESCU, P. P. 346. ◊ Expr. (Neobișnuit) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă, la supărare cu cineva. De ce a trebuit să se pună în pizmă cu Ciulic? SLAVICI, N. I 281.

PÍZMĂ ~e f. 1) Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de situația cuiva în societate sau de calitățile cuiva; invidie; ciudă. 2) Sentiment de animozitate ascunsă (față de cineva); pică; ranchiună. /<sl. pizma

pizmă f. 1. necaz pentru fericirea sau succesul altuia; 2. ciudă: ce te ai pus în pizmă? PANN. [Gr. mod.].

pízmă f., pl. e (ngr. pisma, cĭudă, d. vgr. peisma, convingere: vsl. bg. sîrb. pízma). Rar azĭ. Invidie. În pizma cuĭva, în cĭuda luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pízmă (pop.) s. f., g.-d. art. pízmei

pízmă s. f., g.-d. art. pízmei; pl. pízme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PÍZMĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

pizmă s. v. ANIMOZITATE. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

PIZMĂ s. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam), parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită pe...)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pízmă (pízme), s. f. – Invidie, ciudă. – Var. pismă. Mr., megl. pizmă. Mgr. πεĩσμα „ciudă” (Munrnu 45), parțial prin intermediul sl. pizma (Vasmer, Gr., 117), cf. sb. pizma, bg. pizm.Der. pizmaș, s. m. (invidios); pizmătăreț (var. pizmătar), adj. (invidios), cf. ngr. πειρματάρης; pizmătarnic, adj. (invidios), cu suf. dublu; pizmos, adj. (invidios); pizmui (var. înv. pizmălui), vb. (a invidia); pizmuitor, adj. (invidios). Rut. pizma trebuie să provină din rom. (Miklosich, Wander., 18).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pízmă, pízme, s.f. (înv.; pop.) 1. ciudă, necaz, nemulțumire; dușmănie, ură; invidie, gelozie; răutate, vrajbă. 2. zel, râvnă.

Intrare: pizmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pizmă
  • pizma
plural
  • pizme
  • pizmele
genitiv-dativ singular
  • pizme
  • pizmei
plural
  • pizme
  • pizmelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: IVO-III
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pismă
  • pisma
plural
  • pisme
  • pismele
genitiv-dativ singular
  • pisme
  • pismei
plural
  • pisme
  • pismelor
vocativ singular
plural

pizmă pismă

  • exemple
    • Ghici de la început tot ce zăcea în inimile fraților și cumnatelor, care se uitau cu ochi răi și pizmă la dragostea lor. POPESCU, B. III 9.
      surse: DLRLC
    • Oamenii corupți și plini de ură și de pizmă împotriva Ioanei se sileau mai mult să o șteargă de deplin din aducerea-aminte a slabului rege. ODOBESCU, S. I 20.
      surse: DLRLC
    • Strîmbătatea izvorăște din siluire, din pizmă, din jefuire și din neștiință. RUSSO, O. 27.
      surse: DLRLC

etimologie: