PITIRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) piti și rezultatul ei. – V. piti.

pitire sf [At: LM / Pl: ~ri / E: piti] 1 (Pfm) Ascundere prin ghemuire într-un spațiu restrâns Si: (îvr) piteală (1). 2 (Pfm) Ferire spre a nu fi găsit, prins, luat Si: (îvr) piteală (2). 3 (Îvr) Ciulire a urechilor cailor Si: (îvr) piteală (3). 4 (Îvr) Micșorare.

PITIRE, pitiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) piti și rezultatul ei. – V. piti.

piti [At: ANON. CAR. / Pzi: ~tesc / E: ns cf pitic] 1-2 vtr (Pfm) A (se) ascunde ghemuind(u-se). 3-4 vtr (Pfm; spc) A (se) feri spre a nu fi prins, găsit, luat. 5-6 vtr (Rar; fig) A (se) face mic. 7 vt (Reg; d. cai) A ciuli urechile.

tipi² v vz piti

CHITI³ = PITI.

PITI, pitesc, vb. IV. Refl. A se ascunde (ghemuindu-se), a se pitula, a se tupila; (fig.) a se adăposti. Am venit să mă pitesc la voi. E prăpădenie mare pe Olt. STANCU, D. 143. Fata se sperie, dară se piti și tăcu din gură. ISPIRESCU, L. 263. Io m-am pedepsit Și am pribegit Pe potecă strîmtă, Prin vale adîncă... Aici m-am pitit, M-am sălbăticit. TEODORESCU, P. P. 430. ◊ Tranz. Piesa principală care spuneau ei că lipsește, era pitită frumușel, de domnul șef, în atelierul de tîmplărie. DEMETRIUS, C. 36.

A PITI ~esc tranz. A face să se pitească. /Orig. nec.

A SE PITI mă ~esc intranz. (despre ființe) 1) A-și micșora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva). 2) A se pune la adăpost într-un loc ferit; a se ascunde; a se dosi. /Orig. nec.

pitì v. a se ascunde ghemuindu-se. [Origină necunoscută].

pitésc (vest) și tupésc (est) v. tr. (poate înrudit cu it. piccino, fr. petit. Cp. cu pitulez). Fam. Ascund. V. refl. Mă ascund ghemuindu-mă. mă pitulez. V. chitesc.

pitire (pop.) s. f., g.-d. art. pitirii

pitire (pop.) s. f., g.-d. art. pitirii

pitire s. f., g.-d. art. pitirii

piti (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitesc, 3 sg. pitește, imperf. 1 piteam; conj. prez. 1 sg. să pitesc, 3 să pitească

piti (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitesc, imperf. 3 sg. pitea; conj. prez. 3 să pitească

piti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitesc, imperf. 3 sg. pitea; conj. prez. 3 sg. și pl. pitească

piti (pitesc, pitit), vb. – A (se) ascunde, a (se) pitula. Origine îndoielnică, probabil expresivă (Pușcariu, Dacor., I, 76; REW 6544a), cf. chiti, a cărui origine este și mai puțin sigură, și piț, pișca. – Der. pitula (var. pituli), vb. (a (se) ascunde), cu suf. expresiv -li (Cihac, II, 259, se gîndește la un sl. prituliti „a se liniști”); pituliș (var. pituluș), s. n. (ascunziș); pitulice, s. f. (nume de păsări: Sylvia curruca și Troglodytes parvulus); pitulici, s. m. (bărbătușul pitulicii); pitiș, adv. (pe ascuns); pititel, adj. (mic), prin încrucișare cu mititel. Pentru legătura cu chiti cf. Pușcariu, RF, I, 271.

PITIRE s. v. ascundere, ascuns, dosire.

pitire s. v. ASCUNDERE. ASCUNS. DOSIRE.

PITI vb. v. ascunde, dosi, mistui.

piti vb. v. ASCUNDE. DOSI. MISTUI.