24 de definiții pentru pitic (adj.m.f.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PITIC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

pitic, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79r/16 / V: chi~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv питикъ] 1-2 smf, a Pigmeu (1-2). 3-4 smf, a (Pgn) (Persoană) a cărei statură este mult inferioară celei mijlocii, ca urmare a unei tulburări endocrine, a unor leziuni nervoase, cardiace, renale, a unor carențe alimentare etc. 5-6 smf, a (Pgn) (Persoană) de statură foarte mică. 7 smf (Spc) Pitic (3) întreținut în epoca feudală la curțile suveranilor sau ale seniorilor, pentru a distra pe cei din jur Vz bufon. 8 smf (Mtp; spc; în basme) Personaj fantastic mic de statură, de obicei caracterizat prin vioiciune și istețime. 9 smf (Fig) Persoană lipsită de orice valoare, calități, merite Si: pigmeu (6). 10 a (D. animale și plante) Care este de înălțime foarte mică. 11 a Care a rămas nedezvoltat. 12 a (D. obiecte) Care nu atinge înălțimea normală Si: mic, scund. 13 a (Pgn) Care este sub dimensiunile mijlocii, obișnuite Si: mic. 14 sm Pui de pește Si: peștișor. 15-16 sm, av (Îe) A tăcea ca chiticul sau a tăcea chitic A nu spune nici un cuvânt. 17 av A sta (sau a rămâne) chitic A nu se mișca. 18 sf (Bot; reg; șîc ~ă-de-munte) Rățișoară (Iris pumila). 19 sm (Reg; lpl; îs) Chitici de pădure Mlădițe ale hameiului sălbatic, ieșite din pământ primăvara și folosite la prepararea unor mâncăruri. corectat(ă)

PITIC2, -Ă, pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

PITIC, -Ă, pitici, -e, adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund; (despre plante) chircit, pipernicit, nedezvoltat; (despre obiecte) de dimensiuni reduse, mic. Privi în juru-i; își coborî ochii spre uncheșul pitic. SADOVEANU, O. VII 102. În gura văii, lîngă pod Boierii stau cu frică Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod. COȘBUC, P. I 195. Nor de fluturi Zboară-n cale-i și cu-a lor aripi se pare C-ar voi s-o mai oprească printre arborii pitici. ALECSANDRI, P. III 84. Foaie verde măr pitic Nu mai zi, flăcău, nimic. TEODORESCU, P. P. 276. ♦ (Despre unele plante și animale) Care face parte din specia de plante sau de animale care rămîn totdeauna mici. Trandafiri pitici. Găini pitice.

PITIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care are statură mai mică decât cea obișnuită; de statură mică. 2) (despre unele varietăți de animale și plante) Care are o înălțime mai mică decât cea proprie speciei. 3) (despre obiecte) Care are dimensiuni foarte reduse; de proporții mici; minuscul; miniatural. /cf. sl. pitiku

pitic a. și m. 1. care e de o statură foarte mică; 2. puțin înalt: tavanul e atât de pitic ISP. Piticii cei isteți poartă în basme numele de Ghemiș, Neghiniță, Pipăruș, Prichiduță, Sfredeluș; iar piticul răutăcios, cel de Statu-palmă. [Vechiu-bulg. PITIKŬ (din gr. PÍTHICHOS, maimuță), lit. de talia maimuței]. ║ m. Zool. chitic: puii tăcură pitic POP.

pitíc, -ă s. m. și f. (vsl. pitikŭ, maĭmuță, d. vgr. pithekos, maĭmuță. V. patic, galeopitec). Vest. Pigmeŭ, om foarte scund: pin centru Africiĭ există un popor de piticĭ, ĭar piticiĭ născuțĭ din părințĭ normalĭ îs degenerațĭ. Fig. Om fără merit. Adj. Pipernicit, mic: brazĭ piticĭ, găinĭ pitice. Pin ext. Scund, jos, umil: casă pitică. S. m. Est (chitic). Obleț (pește). Adv. A tăcea chitic, a tăcea ca peștele, a nu crîcni, a nu sufla. S. n. Un fel de carne de la pulpa vaciĭ: carne de la chitic. V. bondoc, ghindoc, ghibirdic, pochindoc, popondoc, prichindel.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pitic adj. m., s. m., pl. pitici; adj. f., s. f. piti, pl. pitice

pitic adj. m., s. m., pl. pitici; adj. f., s. f. pitică, pl. pitice

pitic s. m., adj. m., pl. pitici; f. sg. pitică, g.-d. art. piticei, pl. pitice

pitic (ist.) adj. m., pl. pitici; f. sg. pitică, pl. pitice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PITIC s., adj. 1. s. liliputan, (reg.) ghemiș, (Transilv.) nimuric, (înv.) nan. (Un ~ de la circ.) 2. adj. liliput, liliputan, (înv.) logoș. (Om ~.) 3. adj. mic, scund. (Fasole ~.)

PITIC s., adj. 1. s. liliputan, (reg.) ghemiș, (Transilv.) nimuric, (înv.) nan. (Un ~ de la circ.) 2. adj. liliput, liliputan, (înv.) logoș. (Om ~.) 3. adj. mic, scund. (Fasole ~.)

Pitic ≠ gigant, gigantic, namilă, uriaș

PIN PITIC s. (BOT.; Pinus pumilo) jep, jneapăn.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pitic (pitică), adj.1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) Om foarte mic. – 3. Plevușcă, peștișori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine îndoielnică, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. În general, se consideră că ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuță”, cf. sl. pitikŭ (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar această apropiere pare întîmplătoare. – Der. pitică, s. f. (femeie foarte mică; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micșora, a închirci); cicic, s. m. (plevușcă), formă asimilată din chitic (Drăganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stîrpitură); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitică).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONVOLVULUS L., ZORELE PITICE, VOLBURĂ, fam. Convolvulaceae. Gen originar din regiunile temperate și subtropicale, peste cca 150 specii, plante erbacee, mar puțin, subfrutescente pînă la mici arbuști, unele erecte, altele volubile sau repente, înalte de 40-50 cm. Flori, (caliciul liber, ovar 2-locular, stigmat cu lobi cilindric-cuneați) infundibuliforme, viu colorate. Plante rustice, cu înflorire (vara) bogată.

MEDIOLOBIVIA Bckbg., CACTUS PITIC, fam. Melastomataceae. Gen originar din Argentina, Bolivia, cca 32 specii, plante mici, globuloase, cu mulți lăstari. Flori infundibuliforme, fin-pubescente, galbene, portocalii, roșii.

Nymphaea baumii Rehn. et Henkel « Nufăr pitic ». Specie cu flori (pînă la 2,5 cm diametru) albe cu miros plăcut, înfloresc ziua. Frunze pieloase, cordate, verzi, lucioase, pe partea inferioară cu nuanțe de roșu și punctate cu violet. Nu rezistă iarna. Se cultivă în bazine mici cu o temperatură a apei de cca 28°C.

Nymphaea tetragona Georgi « Nufăr pitic ». Specie care înflorește în iun.-aug. Flori albe, parfumate. Frunze cordate, pe partea superioară verzi, uneori cu pete negre, pe partea inferioară verzi-pal pînă la roșietice. Rizom gros de cca 2,5 cm și lung pînă la 10 cm. Specie rezistentă iarna.

SASA Makino et Shibata, BAMBUS PITIC, fam. Gramineae. Gen originar din Asia de E, cca 58 specii, cu rizom tîrîtor. Tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă pînă la înaltă, cu 1-2 lăstari din fiecare nod. Frunza în verticil spre vîrful ramurilor laterale. Flori dispuse în panicul rar.

Intrare: pitic (adj.m.f.)
pitic3 (adj.m.f.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pitic
  • piticul
  • piticu‑
  • piti
  • pitica
plural
  • pitici
  • piticii
  • pitice
  • piticele
genitiv-dativ singular
  • pitic
  • piticului
  • pitice
  • piticei
plural
  • pitici
  • piticilor
  • pitice
  • piticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pitic, pitiadjectiv

  • 1. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mic scund
    • format_quote Privi în juru-i; își coborî ochii spre uncheșul pitic. SADOVEANU, O. VII 102. DLRLC
    • format_quote În gura văii, lîngă pod Boierii stau cu frică Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod. COȘBUC, P. I 195. DLRLC
    • 1.1. (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Nor de fluturi Zboară-n cale-i și cu-a lor aripi se pare C-ar voi s-o mai oprească printre arborii pitici. ALECSANDRI, P. III 84. DLRLC
      • format_quote Foaie verde măr pitic Nu mai zi, flăcău, nimic. TEODORESCU, P. P. 276. DLRLC
      • format_quote (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. Trandafiri pitici. Găini pitice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. (Despre obiecte) De dimensuni reduse. DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.