perpetuare af [At: NEGULICI / P: ~tu-a~ / Pl: ~uări / E: perpetua] 1 Transmitere din generație în generație Si: (rar) perpetuație. 2 (Îs) ~a speciei Continuare a existenței unei specii prin reproducere.

PERPETUARE, perpetuări, s. f. Faptul de a (se) perpetua; dăinuire de-a lungul vremii. Cîntecele poporului, lipsite de toate mijloacele de perpetuare ale literaturilor cultivate, se păstrează necontenit, chiar în sînul națiunilor bîntuite de soartă. ODOBESCU, S. I 184. ◊ Perpetuarea speciei = continuarea existenței unei specii, prin reproducere.

PERPETUARE s.f. Acțiunea de a (se) perpetua; perpetuație. ♦ Perpetuarea speciei = continuarea existenței unei specii prin reproducere. [< perpetua].

PERPETUARE s. f. faptul de a (se) perpetua; perpetuație. ♦ ă speciei = continuarea existenței unei specii prin reproducere. (< perpetua)

perpetua vtr [At: CR (1868), 7²/22 / P: ~tu-a / Pzi: ~uez, 3 (înv) perpetuă / E: fr perpétuer] 1-2 (A face să dureze sau) a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată. 3-4 A (se) transmite din generație în generație, din veac în veac.

PERPETUA, perpetuez, vb. I. Tranz. A face să dureze mereu sau timp îndelungat; a transmite (din generație în generație, din veac în veac). Nerecunoscătorii confrați n-au avut curajul să-i perpetueze memoria. ANGHEL, PR. 108. ◊ Refl. pas. O asemenea ordine se perpetuase, mai cu seamă la vecinii noștri unguri și poloni. HASDEU, I. V. 145. – Prez. ind. pers. 3 și: perpetuă (ODOBESCU, S. I 198).

PERPETUA vb. I. tr., refl. A face să dureze sau a dura veșnic sau multă vreme; a (se) transmite de la o generație la alta. [Pron. -tu-a, p. i. 3,6 -uează, -uă. / < fr. perpétuer, it., lat. perpetuare].

PERPETUA vb. tr., refl. a face să dureze, a dura veșnic; a (se) transmite de la o generație la alta. (< fr. perpéteur, lat. perpetuare)

A SE PERPETUA pers. 3 se ~ează intranz. (despre procese, acțiuni etc.) A fi perpetuu; a dura constant (mereu sau timp îndelungat); a se menține veșnic. [Sil. -tu-a] /<fr. perpétuer, lat. perpetuare

A PERPETUA ~ez tranz. A face să se perpetueze. [Sil. -tu-a] /<fr. perpétuer, lat. perpetuare

perpetuà v. 1. a face să dureze totdeauna sau foarte mult timp: a perpetua o amintire glorioasă; 2. a dura mereu.

*perpetuéz v. tr. (lat. perpetuare). Fac perpetuŭ: piramidele perpetuĭază amintirea faraonilor.

perpetuare (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. perpetuării; pl. perpetuări

perpetuare (-tu-a-) s. f., g.-d. art. perpetuării; pl. perpetuări

perpetuare s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. perpetuării; pl. perpetuări

perpetua (a ~) (desp. -tu-a) vb., ind. prez. 1 sg. perpetuez (desp. -tu-ez), 3 perpetuează (desp. -tu-ea-), 1 pl. perpetuăm (desp. -tu-ăm); conj. prez. 1 sg. să perpetuez, 3 să perpetueze; ger. perpetuând (desp. -tu-ând)

perpetua (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetuează, 1 pl. perpetuăm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetueze (-tu-e-); ger. perpetuând (-tu-ând)

perpetua vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. perpetuez, 3 sg. și pl. perpetuează, 1 pl. perpetuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. perpetueze (sil. -tu-e-); ger. perpetuând (sil. -tu-ând)

perpetua (ind. prez. 3 sg. și pl. perpetuează)

perpetuez, -uează 3.

PERPETUARE s. 1. menținere, păstrare. (~ speciei.) 2. v. imortalizare.

PERPETUARE s. 1. menținere, păstrare. (~ speciei.) 2. eternizare, imortalizare, (înv.) înveșnicire. (~ memoriei cuiva.)

PERPETUA vb. 1. v. dăinui. 2. v. menține. 3. v. imortaliza.

PERPETUA vb. 1. a dăinui, a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît se va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care se ~ și astăzi.) 2. a dăinui, a dura, a se menține, a se păstra, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ pînă azi.) 3. a eterniza, a imortaliza, (rar) a nemuri, (înv.) a înnemuri, a înveșnici. (I-a ~ memoria.)