pentametru sm [At: VĂCĂRESCUL, ap. GÁLDI, M. PHAN. 224 / V: (înv) ~nda~ / Pl: ~ri / E: ngr πεντάμετρον, fr pentamètre] (Lit; Ant) Vers alcătuit din cinci picioare, care formează două emistihuri, fiecare de două picioare și jumătate, adică doi dactili și o silabă lungă, și care, asociat de un hexametru, formează distihul elegiac.

PENTAMETRU, pentametri, s. m. (În versificația greacă și latină) Vers de cinci picioare, alcătuit din două emistihuri, fiecare de două picioare și jumătate (doi dactili și o silabă lungă).

PENTAMETRU s.m. Vers greco-latin de cinci picioare. ♦ (În metrica modernă) Vers cu cinci silabe accentuate. [< fr. pentamètre, cf. lat. pentameter, gr. pentametron < pente – cinci, metron – măsură].

PENTAMETRU s. m. vers greco-latin de cinci picioare. ◊ (în metrica modernă) vers cu cinci silabe accentuate. (< fr. pentamètre, gr. pentametron) corectat(ă)

PENTAMETRU ~i m. (în metrica antică) Vers dactilic compus din cinci picioare. [Sil. -tru-] /<ngr. pentámetron, fr. pentamètre

pentametru n. vers greco-latin de 5 picioare.

*pentamétru n., pl. e (vgr. pentámetros, d. pénte, cincĭ, și métron, măsură; lat. pentámeter). Un fel de vers compus din cincĭ picĭoare la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ.

pendametru sn^[1] vz pentametru

pentametru (desp. -me-tru) s. m., art. pentametrul; pl. pentametri, art. pentametrii

pentametru (-me-tru) s. m., art. pentametrul; pl. pentametri, art. pentametrii

pentametru s. m. (sil. -tru), art. pentametrul; pl. pentametri, art. pentametrii

pentametru, -tri.

pentametru (< gr. πέντε, „cinci” + μέτρον „măsură”), vers format din 5 picioare (1) metrice. În prozodia* greco-latină, p. avea totuși numai 4 dactili* (primii doi, înlocuibili cu spondei*) + două silabe răzlețe, dintre care cea lungă încheia primul hemistih, iar cea scurtă pe al doilea: -UU׀-UU׀׀- ׀-UU׀U.

PENTAMETRU (< fr. pentamètre < lat. pentameter < gr. pentametron, din pente, cinci și metron, măsură) În prozodia greacă și romană, vers compus din cinci unități sau picioare metrice și împărțit în două emistihuri. Primul emistih este format din doi dactili sau spondei și o silabă lungă, iar cel de al doilea, din doi dactili și o silabă scurtă (...). În metrica antică era socotit ca un vers catalectic și anume catalectic in unam sillabam (într-o singură silabă), datorită păstrării numai a ultimei silabe din ultimul dactil. Precedat de hexametru, pentametrul care, în realitate, este un hexametru din două tripodii catalectice, fiecare cuprinzînd doi dactili sau spondei și o silabă lungă, formează distihul elegiac, folosit în elegii. Ex. Cum subit iléus tristissima noctis imago Que mihi supremum – tempus in Urbe fuit (OVIDIU, Tristia I, 3) (Cînd îmi aduc aminte imaginea nopții triste Ce-n Roma pentru mine cea de pe urmă a fost...) (Traducere de T. VÎRGOLICI)

PENTA- „de cinci ori”. ◊ gr. pente „cinci” > fr. penta-, germ. id., engl. id. > rom. penta-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu cinci fructe; ~centru (v. -centru), adj., cu cinci pinteni; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre elemente florale) dispus pe cinci cicluri; ~coc (v. -coc), adj., care are cinci semințe sau fructe; ~dactil (v. -dactil), adj., s. n., (animal) care are cinci degete; ~decagon (v. deca-, v. -gon₂), s. n., poligon plan cu 15 laturi; ~edru (v. -edru), s. n., poliedru cu cinci fețe; ~fil (v. -fila), adj., cu cinci frunze; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre hibrizi) care provine din cinci linii parentale; ~gin (v. -gin), adj., care are cinci pistile; sin. pentaginic; ~gon (v. -gon₂), s. n., poligon cu cinci laturi; ~lof (v. -lof), adj., (despre dinți) cu cinci creste; ~logie (v. -logie₂), s. f., asociere simultană a cinci simptome; ~mer (v. -mer), adj., 1. Format din cinci părți sau elemente. 2. (Despre insecte) Cu tarsul divizat în cinci părți; ~merie (v. -merie), s. f., însușirea de a fi pentamer; ~metru (v. -metru₁), s. m., vers format din cinci picioare; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) care are cinci petale; ~pter (v. -pter), adj., (despre fructe) cu cinci aripioare; ~sperm (v. -sperm), adj., cu cinci semințe; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale) dispus pe cinci șiruri longitudinale; ~stil (v. -stil), adj., s. n., 1. s. n., Templu antic cu cinci coloane. 2. adj., (Despre o floare) Care are cinci stile; ~tonie (v. -tonie), s. f., sistem muzical provenit din oligocordie, care cuprinde doar cinci sunete în cadrul octavei și care se organizează în jurul unei terțe mari sau mici; ~valent (v. -valent), adj., care are valența cinci.