PENTAMETRU (< fr. pentamètre < lat. pentameter < gr. pentametron, din pente, cinci și metron, măsură) În prozodia greacă și romană, vers compus din cinci unități sau picioare metrice și împărțit în două emistihuri. Primul emistih este format din doi dactili sau spondei și o silabă lungă, iar cel de al doilea, din doi dactili și o silabă scurtă (...). În metrica antică era socotit ca un vers catalectic și anume catalectic in unam sillabam (într-o singură silabă), datorită păstrării numai a ultimei silabe din ultimul dactil. Precedat de hexametru, pentametrul care, în realitate, este un hexametru din două tripodii catalectice, fiecare cuprinzînd doi dactili sau spondei și o silabă lungă, formează distihul elegiac, folosit în elegii. Ex. Cum subit iléus tristissima noctis imago Que mihi supremum – tempus in Urbe fuit (OVIDIU, Tristia I, 3) (Cînd îmi aduc aminte imaginea nopții triste Ce-n Roma pentru mine cea de pe urmă a fost...) (Traducere de T. VÎRGOLICI)