PAT², paturi, s. n. (La jocul de șah) Situație în care un jucător, fără a fi în poziție de șah, nu mai poate face nicio mișcare și este obligat să înceteze jocul, partida declarându-se remiză. – Din fr. pat.

PAT¹, paturi, s. n. 1. Piesă de mobilier, prevăzută de obicei cu somieră sau cu saltea; p. ext. mobila împreună cu lenjeria, cu așternutul respectiv; așternut, culcuș; crivat. ◊ Expr. A face patul = a) a pune așternutul pe pat pentru dormit; b) a strânge așternutul de pe pat. A strânge patul = a strânge, a aduna așternutul în care s-a dormit. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi (grav). A fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri în casa sa, a nu muri între străini. A boli în pat = a zăcea greu bolnav. A părăsi patul = a se face sănătos după o boală grea; a se restabili. 2. (Pop.) Targă, năsălie. 3. (Pop.) Răsadniță. 4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă (și alunecă) materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic. 5. Partea de lemn a puștii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul și țeava și care servește la imobilizarea armei în poziția dorită în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planșetă de pe care se execută trageri la tir. 6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale; strat din ceva. ◊ Pat de cale ferată = strat de balast pe care se așază traversele de cale ferată. ♦ Partea mai joasă a unui teren, a unei depresiuni. 7. Albie, matcă. – Din ngr. pátos „drum bătut”.

pat² sn [At: DM / Pl: ~uri / E: fr pat] Situație ivită în cursul unei partide de șah atunci când toate piesele rămase ale unui jucător sunt blocate, iar regele, neatacat, nu poate fi mutat, deoarece toate câmpurile din jur sunt atacate, partida încheindu-se remiză.

-pat³ [At: DN³ / E: fr -pathe, it -pato] Element secund de compunere savantă cu semnificația „bolnav”.

pat¹ sn [At: PSALT. HUR. 4^r/24 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ngr πάτος „drum bătut”] 1 Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută, de obicei, cu saltea sau cu somieră, pe care se culcă oamenii Si: (reg) pătul¹ (27). 2 (Pex) Așternut. 3 (Îe) A cădea la ~ A se îmbolnăvi grav. 4 (Îe) A sta în ~ A nu se putea deplasa. 5 (Îe) A părăsi ~ul A se însănătoși. 6 (A fi) pe ~ul de moarte sau pe ~ul morții A fi gata să moară. 7 (Rar; îe) A da ~ A adăposti peste noapte. 8 (Îvr; îe) Vremea ~ului Timp de culcare. 9 (Bot; îc) ~ul-vântului Ciupercă parazită care trăiește pe ramurile unor specii de arbori (Melampsorella cerastii). 10 (Reg; îe) A avea ~ (cu cineva) A avea relații sexuale cu cineva. 11 (Înv; îls) Despărțire de ~ Divorț. 12 (Înv; îls) Muiere de ~ Amantă. 13 (Fig; îal) Femeie. 14 (Fig; îal) Nevastă. 15 (Pex) Culcuș. 16 (Reg) Așternut pentru vite Si: (reg) pătul¹. 17 (Pop; șîs ~mortuar) Năsălie. 18 (Teh) Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic, cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc materiale sau anumite părți ale instalației ori ale sistemului tehnic. 19 (Reg) Pătul¹ (6). 20 (Înv) Instalație rudimentară pe care se creșteau viermii de mătase. 21 (Înv) Raft pe care se fabricau lumânările. 22 Parte de lemn a unei arme pe care se fixează țeava și mecanismele și care servește la imobilizarea lor în poziția dorită în timpul tragerii, prin sprijinire de umărul trăgătorului Si: (reg) maiul² puștii. 23 (Rar; îe) A împușca cu ~ de pușcă grecesc A bate cu bățul. 24 (Rar) Mâner al revolverului. 25 Parte de jos, mai masivă, a vârtelniței sau a sucalei, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc, scaun, talpă, (reg) pitrucă. 26 Parte a războiului de țesut alcătuită din mai multe lemne groase, care susține celelalte părți ale uneltei Si: (reg) reazem, strat, trup. 27 (Trs) Căpătâi la joagăr. 28 (Trs; Ban) Parte superioară a jugului. 29 (Ban; Mol) Pod al osiei la căruță. 30 (Mol) Grindei la plug. 31 (Reg) Parte a mesei de tras doage. 32 (Reg) Parte a ragilei de pieptănat fuioarele, formată dintr-o placă de lemn pe care este fixat pieptenele Si: (reg) coadă, scândură. 33 (Trs) Față la gealău. 34 (Mol; Trs) Scaun al coșului la moară. 35 (Olt) Podeț pe care stă cel ce prinde pește. 36 (Reg) Schelă. 37 (Mol; Mun) Temelie a casei. 38 (Reg) Scândură de jos a ferestrei. 39-40 (Pop) Pătul¹ (3, 18). 41 (Teh) Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană pe care se așează de obicei alte materiale. 42 (Glg) Strat care se află dedesubtul unui anumit strat sau al unei falii. 43 (Pex) Strat. 44 (Reg; cdp mg melegágy; șîs ~ cald) Pătul¹ (28). 45 Albie a râului. 46 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 47 (Reg; art^[1]) Melodie după care se dansează patul¹ (46). corectat(ă)

PAT¹, paturi, s. n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută de obicei cu somieră sau cu saltea; p. ext. mobila împreună cu lenjeria, cu așternutul respectiv; așternut, culcuș: crivat. ◊ Expr. A face patul = a) a pune așternutul pe pat pentru dormit; b) a strânge așternutul de pe pat. A strânge patul = a strânge, a aduna așternutul în care s-a dormit. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi (grav). A fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri în casa sa, a nu muri între străini. A boli în pat = a zăcea greu bolnav. A părăsi patul = a se face sănătos după o boală grea; a se restabili. 2. (Pop.) Targă, năsălie. 3. (Pop.) Răsadniță. 4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă (și alunecă) materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic. 5. Partea de lemn a puștii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul și țeava și care servește la imobilizarea armei în poziția dorită în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planșetă de pe care se execută trageri la tir. 6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. ◊ Pat de cale ferată = strat de balast pe care se așază traversele de cale ferată. ♦ Partea mai joasă a unui teren. a unei depresiuni. 7. Strat din ceva. 8. Albie, matcă. – Din ngr. pátos „drum bătut”.

PAT², paturi, s. n. (La jocul de șah) Situație în care un jucător, fără a fi în poziție de șah, nu mai poate face nici o mișcare și este obligat să înceteze jocul, partida declarându-se remiză. – Din fr. pat.

PAT², paturi, s. n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, de obicei prevăzută cu somieră sau cu saltea și în care se culcă omul. Începu a scoate și a clădi pe colțul patului poclăzi și scorțuri. SADOVEANU, B. 94. Cînd înseră, baba se culcă pe pat cu fața la părete, ca să n-o supere lumina de la opaiț. CREANGĂ, O. A. 132. Hai, murgule cu picioare, C-am o mîndră ca o floare, îți dă grajdul măturat, Mic pat împerinat. HODOȘ, P. P. 47. ◊ Pat de campanie v. campanie. ◊ Expr. A face (sau a așterne) patul = a pregăti patul cu cele trebuitoare pentru dormit. Vine bărbățelul meu Din sat, de la făgădău... Eu fac patul să se culce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A strînge patul = a strînge (sau a îndepărta de pe pat) cele necesare pentru dormit. A fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri de moarte bună. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi greu. A căzut la pat ș-a murit după trei zile. SADOVEANU, O. VI 353. Slabă și stîlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. CREANGĂ, P. 13. A boli la pat = a zăcea greu bolnav. Să știi tu, vecină, bine, C-așa-i povestea cu mine: Să bolesc la pat o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. A părăsi patul = a se face sănătos după boală, a se restabili. Părăsi patul. Din acea zi fuse mai bine, medicul nu mai veni. BOLINTINEANU, O. 459. ◊ Fig. Dochia se zvîrcolea pe patul de durere. SADOVEANU, O. I 269. Pe patul durerii oșteanul căzînd, Muri cu-o zîmbire. ALECSANDRI, O. 156. ♦ Așternut, culcuș. Pat de fîn. ▭ Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. EMINESCU, O. I, 221. Pe cînd... paturile se gătesc... limbile se dezmorțesc. ODOBESCU, S. III 18. 2. Targă, năsălie. 3. (Rar) Răsadniță. 4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic, cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă și eventual alunecă materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic. Patul strungului. ♦ Partea de lemn de care sînt fixate mecanismul și țeava puștii (sau a pistolului). Paturile de pușcă plesnesc în plin pe muncitorii care n-au nici măcar pietre. SAHIA, N. 45. O sentinelă veni în fugă. Cu patul puștii risipi mulțimea. BART, E. 301. Să-ntorc pușca cu patul Și să-i zdrobesc lui capul. BIBICESCU, P. P. 154. 5. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. Pat de beton. 6. (Rar) Albie, matcă (a unei ape). Aceste rîuri, deși nu sînt adînci, dar sînt repezi, și patul lor este plin cu pietre mari. BOLINTINEANU, O. 427. ♦ Partea mai joasă a unui teren, a unei depresiuni. Iți lua ochii aci sus întinderea de aur a cîmpiei netede... cu lanurile de grîu care dăduseră în copt, iar jos, în patul luncii, verdele gras al pășunilor. CAMIL PETRESCU, O. II 193.

PAT¹ s. n. (La jocul de șah) Situația jucătorului care, rămînînd cu regele (sau și cu alte piese care nu pot fi mișcate), nu-l poate deplasa fără a fi pus în șah, ceea ce duce la un rezultat nul.

-PAT Element secund de compunere savantă cu semnificația „bolnav”. [< fr. -pathe, it. -pato].

PAT s.n. Situație la jocul de șah, în care un jucător, nemaiputînd să deplaseze regele fără a intra în șah, este obligat să înceteze jocul, partida declarîndu-se remiză. / < fr. pat, it. patta].

PAT¹ s. n. (șah) situație în care un jucător, nemaiputând să deplaseze regele fără a intra în șah, este obligat să înceteze, partida declarându-se remiză. (< fr. pat)

-PAT² elem. pato-.

PAT² n. (la jocul de șah) Situație când unul dintre jucători, având celelalte piese blocate, nu-și poate deplasa regele fără a-l pune în poziție de șah. /<fr. pat

PAT¹ ~uri n. 1) Mobilă formată dintr-o suprafață orizontală fixată pe patru picioare, având, de obicei, două rezemătoare laterale, care servește omului pentru dormit sau pentru a sta culcat. ~ cu somieră. ~ cu saltea. ◊ ~ pliant pat ușor și pliabil din pânză (de cort), montată pe un schelet metalic. Fotoliu ~ fotoliu care se poate întinde pentru a fi folosit ca pat. A sta la ~ a fi (grav) bolnav. A fi pe ~ul de moarte (sau morții) v. MOARTE. ~ul lui Procust măsură în care cineva încearcă să potrivească ceva cu forța. 2) Așternut sau tot ce se așterne pentru culcat; culcuș. ~ din paie. ~ moale. ◊ A face (sau a așterne) ~ul a pregăti așternutul pentru culcare. A strânge ~ul a aduna așternutul. 3) rar Targă pe care sunt purtate sicriile; năsălie. 4) Strat de material pe care se așază alte materiale. ~ de beton. ◊ ~ de cale ferată strat de balast pe care se așază traversele unei căi ferate. 5) Element al unui dispozitiv, al unei mașini sau al unui sistem tehnic pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc alte elemente ale acestora. ~ de strung. 6) Partea de lemn a armei pe care sunt fixate țeava și mecanismul; stratul puștii. /<ngr. pátos

pat n. 1. mobilă ce servă de culcare sau de odihnă: un pat de fier; 2. prin analogie: pat de verdeață; 3. suportul unei arme de foc: patul puștii, tunului, răsboiului de țesut. [Gr. bizantin PÀTOS, podeală (cf. crivat)].

1) pat n., pl. urĭ (mgr. pátos, paviment, d. pató, calc. V. patos 1, peripatetic, punte). Culcuș, așternut pe care te culcĭ ca să dormĭ: pat de fîn. Mobilă de lemn saŭ de fer (crivat) pe care puĭ așternutu și te culcĭ. Targă (Vest). Patu puștiĭ, lemnu pe care se sprijină țeava. Patu războĭuluĭ (de țesut), cadru pe care e așezat el. Patu rîuluĭ, albia rîuluĭ. A cădea bolnav la pat, a te culca în pat din cauza boaleĭ: a căzut la pat, e bolban la pat. A dormi în pat, a dormi de-a binele, (învălit). A dormi pe pat, a dormi numaĭ culcat pe așternut, neînvălit și pe puțin timp. – Dim. păteac n., pl. ece (ca drumeac, rădeac, sfredeleac), pătișór, pl. oare; pătuc, -él, pătuț, pătuleț, pl. e; pătucean, păticean, pătcean, pl. ene.

2) pat, pățit v. tr. V. pățesc.

FOTOLIU, fotolii, s. n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu rezemători pentru brațe. ◊ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care poate fi folosit ca pat. ♦ Loc situat în prima jumătate a unei săli de spectacol. ◊ Fotoliu de orchestră v. orchestră. [Var.: (rar) fotel s. n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. fotel.

fotoliu sn [At: GHICA. S. 616 / V: (rar; nrc) ~tel (Pl: ~uri, ~e) / Pl: ~ii / E: fr fauteuil] 1 Scaun mare, de obicei capitonat, cu spătar și cu rezemători pentru brațe Si: (iuz) jeț. 2 (Îc) -pat Fotoliu (1) extensibil care se poate transforma în pat. 3 (Îs) ~ de orchestră Loc în primele rânduri într-o sală de spectacol. 4-5 (Fig; îs) ~ academic Funcția sau rangul de academician. 6-7 (Fig; îs) ~ ministerial Funcția sau rangul de ministru. 8 (Îs) ~prezidențial Funcția de președinte al unei adunări. 9 (Îe) A urca pe cineva în ~l prezidențial A alege pe cineva președinte.

-patie [At: DN³ / E: fr -pathie, it -patia] Element secund de compunere savantă cu semnificațiile: 1 Boală. 2 Suferință. 3 (Med) Afecțiune.

pato- [At: DN³ / E: fr patho-, it pato-] Element prim de compunere savantă, cu semnificațiile: 1 Boală. 2 Suferință. 3 (Med) Afecțiune.

păț sn [At: MAT. FOLK. 98 / Pl: ~uri / E: drr păți] (Mun) 1-2 Pățanie (1-2).

păți [At: CORESI, EV. 70 / Pzi: ~țesc și (pop) pat, paț, (reg) păt / E: ml pati] 1-2 vti (Îvp) A suferi chinuri fizice sau morale Si: a îndura, a răbda, (Trs) a păula (1). 3-4 vti (Îvp) A trece prin întâmplări dezagreabile. 5-6 vti (Pex; imp) A suferi schimbări. 7-8 vti A i se întâmpla, a-i surveni cuiva ceva ieșit din comun, a da peste ceva neașteptat. 9 vt (Îe) A o ~ A avea neplăceri, a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare. 10 vt (Îae) A da peste belea Si: a i se înfunda. 11 vt (Îe) A o ~ cu cineva A întâlni pe cineva care îți poate produce mari neplăceri, încurcături. 12 vt (Îae) A suferi mari neplăceri din cauza cuiva. 13 vt (Îe) Ce-ai ~t? Ce ți s-a întâmplat? 14 vt (Îae) Cum se explică? 15 vt (Îae) Ce te-a apucat?

pât², pâtă a [At: LEXIC, REG. 9 / Pl: pâți, pâte / E: nct] (Trs) Miop.

pât¹ i [At: GOROVEI, CR. 352 / E: fo] (Are; în superstiții) Termen care se rostește pentru apărare împotriva vârtejului de ape.

PĂȚI, pățesc și pat, vb. IV. Tranz. 1. A da peste ceva neașteptat, a i se întîmpla ceva neplăcut. Mi-e frică să nu pățim, vreo rușine. STANCU, D. 312. D-ta ești de vină pentru toate cîte le-am pățit. CARAGIALE, O. III 83. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vreun neajuns, ca să nu pățești vreo nenorocire. CREANGĂ, P. 87. De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi. POP. ◊ Expr. A o păți = a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare, a da peste o belea. Mă așteptam că ai s-o pățești odată cu lecțiile d-tale. REBREANU, R. I 242. Eeei!... – așa-i c-am pățit-o? Care vra să zică, am casă și nu-s stăpîn într-însa. ALECSANDRI, T. I 326. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 79. A o păți cu cineva = a da peste cineva care-ți poate veni de hac; a-și găsi beleaua cu cineva; a i se înfunda cu cineva. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe întîmplări sau necazuri; a avea multă experiență. (Uneori urmat de o propoziție consecutivă) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întimplat, ce te-a găsit? Ce-ai pățit de ești așa de vesel? ▭ Ce-ai pățit să lași pe peretele alb ca laptele o pată de pămînt galben? DELAVRANCEA, H. T. 135. ◊ Intranz. Astfel păți și cioara, în rîs ea fu luată Și cu un cuc nemernic de toate comparată. ALEXANDRESCU, P. 120. 2. A suferi, a pătimi, a îndura. Precît văd, ai să pați multe în viața ta, mă băiatule. SADOVEANU, M. C. 61. Își spuse istoria și ce păți pînă să ajungă la dînsele. ISPIRESCU, L. 8. Dacă dumneata știai romînește... nu erai să pați atîtea nevoi. ODOBESCU, S. III 193. ◊ Intranz. Unul face și altul pate. Prez. ind. și: paț.

-PATIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „boală”, „afecțiune”, „suferință”. [< fr. -pathie, it. -patia, cf. gr. patheia].

PATO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „boală”, „suferință”, „afecțiune”. [< fr. patho, it. pato-, cf. gr. pathos].

FOTOLIU s. n. 1. scaun mare (capitonat) cu brațe și spătar. ♦ ~-pat = fotoliu extensibil care se poate transforma în pat. 2. loc într-o sală de spectacol situat în față. ♦ ~ de orchestră = loc în primele rânduri ale unei săli de concert. (< fr. fauteuil)

-PATIE elem. pato-.

PATO-, -PAT, -PATIE elem. „boală, suferință, afecțiune”. (< fr. patho-, -pathe, – pathie, cf. gr. pathos, patheia)

A PĂȚI ~esc tranz. A avea de suferit, de îndurat (pe neașteptate). ◊ Ce-ai pățit? ce ți s-a întâmplat? ce-a dat peste tine? A o ~ (sau pârli) a nimeri într-o situație neplăcută; a da peste belea. /<lat. pati[ri]

pățì v. 1. a suferi (într’un mod nemeritat): de ar ști omul ce ar păți, dinnainte s’ar păzi CR.; 2. a cunoaște și învăța din propria sa experiență: cine a pățit multe, știe multe; 3. a se întâmpla (în bine sau în rău): ce ai pățit să te scoli așa de dimineață? 4. a suferi ceva rău: cine o mai face ca mine, ca mine să pață ISP. [Lat. PATI(RI): prezentul pat, în loc de paț sau pățesc e abstras dela a doua persoană pați (de unde prin analogie pat)].

Procuste m. 1. Mit. faimos tâlhar grec care întindea oaspeții săi pe un pat și le ciuntea picioarele dacă erau prea lungi, sau le lungia cu scripeți dacă erau prea scurte; el fu ucis de Thezeu; 2. fig. patul lui Procuste, lege îngustă, jignitoare, tiranică.

pățésc v. tr. (lat. pátio, patire îld. pátior, páti, a suferi, înrudit cu vgr. pásho, épathon, sufer; it. patire, sp. pg. padecer. V. pasiune, patimă, apatie). Sufer, mi se întîmplă neplăcerĭ: multe am pățit de atuncĭ: m’am îmbolnăvit, mĭ-a ars casa, mĭ-a murit o vacă; am căzut din copac, dar n’am pățit nimica. A o păți, a ți se întîmpla o neplăcere: a pățit-o hoțu, că l-a prins gardistu. Ce-aĭ pățit? ce minune s’a întîmplat: ce-aĭ pățit, zgîrcitule, de eștĭ așa de darnic astăzĭ?! – În vest și pat, pate, să pat, să pată saŭ să pață.

pat s. n., pl. paturi

pat s. n., pl. paturi

pat (șah) s. n., pl. paturi

pat (mobilă, strat, răsadniță, instalație, albie a unei ape) s. n., pl. paturi

fotoliu-pat [liu pron. lĭu] s. n., art. fotoliul-pat; pl. fotolii-pat, art. fotoliile-pat (desp. -li-i-)

păți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, 3 sg. pățește, imperf. 1 pățeam; conj. prez. 1 sg. să pățesc, 3 să pățească

fotoliu-pat [liu pron. lĭu] s. n., art. fotoliul-pat; pl. fotolii-pat

păți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, imperf. 3 sg. pățea; conj. prez. 3 să pățească

fotoliu-pat s. n. [-liu pron. -liu], pl. fotolii-pat

păți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, imperf. 3 sg. pățea; conj. prez. 3 sg. și pl. pățească

păți (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc)

pățesc, -țeam 1 imp.

pat (paturi), s. n. – 1. Strat, bază, sol. – 2. Mobilă de dormit; așternut. – 3. Partea de lemn a puștii sau a tunului. – Mr., megl. pat. Lat. pactum, din pangĕre „a stabili”, cf. it. patto „așternut de paie”, pattume „pat”, impatto „așternut pentru vite”, impattare „a așterne la vite” (H. Meyer, Vox Rom., X, 73-86; cf. REW 6138a). Rezultatul normal, *papt, trebuie să fi pierdut un p, prin disimilare, ca în botez, sau prin încrucișare cu gr. πάτος „fund”, „strat de adîncime”, cf. gr. πάτος „drum pietruit” (Meyer, Alb. St., IV, 73; Candrea-Dens., 1356; Tiktin; Philippide, II, 726; Capidan, 217; Graur, BL, V, 73; Rohlfs, ZRPh., LXVII, 300), cf. sb. pàtos „laviță” și de asemeni sb., cr. pät „sul de căpătîi”, ven. pato, pe care Vasmer, Gr., 112, îl reduce totuși la gr. πατερόν „căpătîi la pat”(pentru relația semantică a lui „căpătîi” cu „pat”, cf. fr. sommier, traversin). În realitate, atît etimonul lat., cît și cel gr. par să constituie în sine explicații suficiente pentru rom. Pentru ideea de „pat” derivată din cea de „a întinde”, cf. plapumă, plocat. Următoarele ipoteze nu par să aibă rezultat: din mag. pad „bancă” (Cihac, II, 723); din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 112); din lat. pătu(u)m, în loc de pătŭlum (Tagliavini, Studi rum., III, 86); din lat. *păvatum în loc de pavitum (Candrea, Éléments, 10; Pascu, Beiträge, 19; Pascu, Lat. Elem., 276). Der. supat, adv. (dedesubtul patului), în loc de sub pat; pătui, vb. (a tortura); pătuc (var. pătulean, pătucel, pătuiac), s. n. (pătuț); pătuiag, s. n. (pătul), dim. al lui pătui; pătul, s. n. (construcție rudimentară fixată pe pari; un fel de placă de lemn așezată într-un copac pentru paznici sau pentru păsări de curte; un fel de podeț așezat în mijlocul apei pe care stă pescarul; grînar, hambar), din pătui (Byck-Graur, BL, I, 23; cf. Tiktin) sau mai probabil formație regresivă de la pătuleț (pat mic); pătuli, vb. (a depozita bucatele în hambar), pe care Scriban îl pune în legătură în mod echivoc cu sl. potuliti „a rîndui”; pătulaș, s. n. (porumbar așezat între crengile unui copac); patașcă, s. f. (targă, năsălie), cu suf. sl. -așcă (relație propusă de Cihac, II, 248, cu rus. tačka, sau de Tiktin cu fr. patache, este dubioasă). – Cf. pătură. – Din rom. provine bg. pat (Capidan, Raporturile, 224).

păți (pățesc, pățit), vb. – 1. A pătimi, a suferi, a se chinui. – 2. A i se întîmpla ceva (neplăcut). – Mr. pat, pățăscu, pățîre; megl. pățos, pățori. Lat. patῑre (Candrea-Dens., 1359; REW 6294), cf. it. patire, sp., port. padecer. – Der. pățanie (var. pățenie), s. f. (întîmplare neplăcută, experiență neașteptată); pătăranie (var. pataranie, pataramă), s. f. (nenorocire); pățeală, s. f. (aventură, pățanie); pățitanie, s. f. (rar, pățanie). – Din rom. provine bg. din Trans. patem (Miklosich, Bulg., 130).

PAT-, v. PATO-. □ ~ergie (v. -ergie), s. f., reacție modificată a organismului, cu caracter antigenic, înnăscut sau dobîndit.

-PAT „care suferă, suferind”. ◊ gr. pathos „care emoționează, care suferă” > fr. -pathe, germ. -path > rom. -pat.

-PATIE „afecțiune, boală, suferință”. ◊ gr. pathos „emoție, suferință” > fr. -pathie, germ. id., engl. -pathy, it. -patia > rom. -patie.

PATO- „boală, suferință”. ◊ gr. pathos „pasiune, emoție” > fr. patho-, germ. id., engl. id., it. pato- > rom. pato-. □ ~biont (v. -biont), s. n., organism heterofit care produce boli la plante și care se hrănește cu substanțe organice gata sintetizate; sin. patotrof; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., totalitatea factorilor patogeni dintr-un biotop, priviți ca un sistem; ~cliză (v. -cliză₃), s. f., predispoziție de ordin morfologic sau funcțional pentru localizarea unui proces patologic cu predilecție pentru anumite organisme; ~fit (v. -fit), adj., s. n., (agent patogen) care provoacă îmbolnăvirea plantelor; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază disfuncțiile organismului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de boli; ~foreză (v. -foreză), s. f., proces de transmitere a bolilor; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. (Despre microbi) Capabil să producă infecții. 2. Care se referă la o boală; ~genetic (v. -genetic), adj., care se referă la patogenie; ~geneză (v. -geneză), s. f., patogenie*; ~genezie (v. -genezie), s. f., ansamblu de simptome pe care le determină un anumit remediu la un om sănătos; ~genic (v. -genic), adj., care provoacă o boală; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază mecanismul de apariție și dezvoltare a unei boli; sin. patogeneză; ~gnomie (v. -gnomie), s. f., ansamblul semnelor caracteristice unei boli; ~gonie (v. -gonie), s. f., știință care studiază cauzele bolilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., studierea biografiei unor personalități cu scopul evidențierii unor trăsături psihopatologice ale acestora; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Ramură a medicinii care studiază natura și simptomele bolilor. 2. Ansamblu de modificări morbide care apar în țesuturile corpului în cursul unei anumite boli; ~mimie (v. -mimie), s. f., stare morbidă caracterizată prin nevoia de simulare a unei boli, uneori chiar prin automutilare; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen₁), adj., (despre vegetale) care produce modificări morfologice din cauza unui agent patogen; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., anatomie patologică; ~plastie (v. -plastie), s. f., dinamică a particularităților prin care se manifestă o anumită boală la o anumită persoană; ~poieză (v. -poieză), s. f., etiologie a bolilor; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., psihologie patologică; ~tip (v. -tip), s. n., totalitatea caracterelor patologice asemănătoare la membrii unui grup de indivizi; ~trof (v. -trof), adj., patobiont*.

PAT și PATACHON (pe numele adevărat Carl Schenström, 1881-1942 și Harald Madsen, 1890-1949), cuplu danez de actori de cinema din perioada filmului mut. Repertoriul datorat fizicului contrastant și temperamental folosind numeroase gaguri și efecte comice insolite („Contrabandiștii de alcool”, „Atenție la fete”, „Călători clandestini”).

PAT futelniță, ilău, țambal.

a fi cheală la pat expr. (er.) a fi frigidă.

PAT s. v. albie, curs, eșafodaj, grindei, matcă, năsălie, schelă, scândură, talpă, vad.

PAT s. 1. (înv. și reg.) strat, (Mold.) crivat, (înv.) iatac. (S-a întins în ~.) 2. așternut, culcuș, (înv. și reg.) sălaș. (Se frământa în ~.) 3. v. strat. 4. (TEHN.) (reg.) reazem, strat, trup. (~ la războiul de țesut.) 5. v. butuc. 6. (înv. și reg.) strat, (reg.) condac, mai. (~ al puștii.)

pat s. v. ALBIE. CURS. EȘAFODAJ. GRINDEI. MATCĂ. NĂSĂLIE. SCHELĂ. SCÎNDURĂ. TALPĂ. VAD.

PAT s. 1. (înv. și reg.) strat, (Mold.) crivat, (înv.) iatac. (S-a întins în ~.) 2. așternut, culcuș, (înv. și reg.) sălaș. (Se frămînta în ~.) 3. strat. (~ de frunze, de nisip.) 4. (TEHN.) (reg.) reazem, strat, trup. (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) butuc, picior, scaun, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stîrciog. (~ la sucală, la vîrtelniță.) 6. (înv. și reg.) strat, (reg.) condac, mai. (~ al puștii.)

PAT CALD s. v. pătul, răsadniță.

PĂȚ s. v. pățanie.

PĂȚI vb. 1. (Olt.) a o împătra, (înv.) a o împlini, (fam.) a o sfecli. (De data asta ai ~t-o!) 2. v. îndura.

pat cald s. v. PĂTUL. RĂSADNIȚĂ.

păț s. v. PĂȚANIE.

PĂȚI vb. 1. (Olt.) a o împătra, (înv.) a o împlini, (fam.) a o sfecli. (De data asta ai ~t-o!) 2. a îndura, a pătimi, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a paula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!)

Patul lui Procust – Procust (sau Procrust) e numele unui bandit din vechime, originar din Atica (regiune a Greciei cu capitala Atena). Înzestrat cu o forță excepțională, el ataca drumeții între Atena și Megara. Tîlharul își făcuse o faimă sinistră prin procedeul său diabolic de tortură: două paturi de fier, unul mare și altul mic, pe care își întindea victimele. Dacă trupurile lor erau prea lungi, el le reteza picioarele, ca să încapă în patul cel mic. Dacă dimpotrivă victimele erau oameni scunzi, Procust le scotea picioarele din încheieturi și le trăgea pînă atingeau măsura patului cel mare. Teseu l-a ucis pe tîlhar prin același supliciu. Această legendă greacă a dat naștere expresiei „patul lui Procust”, spre a ilustra în special mutilările care se aduc unor opere literare, cu scopul de a încăpea în tiparul voit; sau, în general, pentru a indica forme fixe și prestabilite, constrîngeri nefirești. Expresia a servit lui Camil Petrescu pentru un roman, care poartă titlul Patul lui Procust. (Vezi și Erostrat). LIT.

pât, -ă, adj. (reg.) miop.