pănaț sn vz păraț

păraț sn [At: PSALT. 286 / V: pănaț / Pl: ~uri / E: ml palatium] (Atm; înv) Palat² (1)

pârât¹ sn [At: DLR / Pl: ~uri / E: pârî] 1-9 Pârâre (1-9). 10 Denunțare.

pârât², ~ă [At: CORESI, EV. 137 / Pl: ~âți, ~e / E: pârî] 1-2 smf, a (Jur) (Persoană) împotriva căreia își îndreaptă reclamantul, în procesul civil, plângerea, cererea Si: reclamat. 3-4 smf, a (Om) învinuit de ceva. 5 a Căruia i se prezintă în mod tendențios faptele, exagerând sau mințind, cu intenția de a provoca sancționarea sa. 6 a Care este bârfit cu intenția de a fi discreditat. 7 a Al cărui secret este dezvăluit de cineva. 8 a Denunțat.

PARA⁴, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.

PÎRÎT, -Ă, pîrîți, -te, adj. Învinuit, învinovățit; acuzat, inculpat. (Substantivat) Pîrîtul trebuie să se ducă la tîrg, să-și caute avocat. STANCU, D. 258.

PARA vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].

A PARA ~ez tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer

PÂRÂT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Împotriva căruia a fost înaintată o pâră. /v. a pârî

pârît m. cel acuzat.

pănáț, V. păraț.

păráț n., pl. urĭ (lat. palatium, care a luat în popor înțelesu luĭ palatum. V. palat și părătuș). Vechĭ. Ceru guriĭ, palat. – Pintr’o greșeală de copist, și pănáț. După Tkt. păraț e greșit. Din palatium, de altfel, s’a putut face și păraț (ca scala-scară), și pănaț (ca assimilis-asemenea).

pîrît, -ă adj. și s. Care e pîrît (acuzat), chemat în judecată în chestiunĭ civile. V. inculpat.

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; adj. f., s. f. pârâtă, pl. pârâte

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; adj. f., s. f. pârâtă, pl. pârâte

para vb., ind. prez. 1 sg. parez, 3 sg. și pl. parează

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; f. sg. pârâtă, pl. pârâte

pârăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

păraț (-țuri), s. n. – Cerul-gurii, palat. – Mr. pănat. Lat. pălātum (Candrea-Dens., 1330; REW 6160), cu sing. reconstituit după pl. (după Tiktin, din lat. palatium, confundat cu palatum). – Der. (îm)părătuș, s. m. (omușor, uvulă), cuvînt care lipsește numai în Munt. (ALR, I, 33).

PĂRAȚ s. v. bolta palatină, cerul-gurii, palat.

PÂRÂT s., adj. (JUR.) 1. s. reclamat, (înv.) defendor. 2. s., adj. v. inculpat.

păraț s. v. BOLTĂ PALATINĂ. CERUL-GURII. PALAT.

PÎRÎT s., adj. (JUR.) 1. s. reclamat, (înv.) defendor. 2. s., adj. acuzat, inculpat, împricinat, învinuit, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat.