păraț sn [At: PSALT. 286 / V: pănaț / Pl: ~uri / E: ml palatium] (Atm; înv) Palat² (1)

păráț n., pl. urĭ (lat. palatium, care a luat în popor înțelesu luĭ palatum. V. palat și părătuș). Vechĭ. Ceru guriĭ, palat. – Pintr’o greșeală de copist, și pănáț. După Tkt. păraț e greșit. Din palatium, de altfel, s’a putut face și păraț (ca scala-scară), și pănaț (ca assimilis-asemenea).

pănaț sn vz păraț

pănáț, V. păraț.

PĂRAȚ s. v. bolta palatină, cerul-gurii, palat.

păraț s. v. BOLTĂ PALATINĂ. CERUL-GURII. PALAT.

păraț (-țuri), s. n. – Cerul-gurii, palat. – Mr. pănat. Lat. pălātum (Candrea-Dens., 1330; REW 6160), cu sing. reconstituit după pl. (după Tiktin, din lat. palatium, confundat cu palatum). – Der. (îm)părătuș, s. m. (omușor, uvulă), cuvînt care lipsește numai în Munt. (ALR, I, 33).