PAPIRUS, (2) papirusuri, s. n. 1. Plantă erbacee acvatică cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa Centrală (Cyperus papyrus). 2. Material sub formă de foiță, prelucrat din tulpina acestei plante, pe care se scria în Antichitate. ♦ Vechi manuscris pe un astfel de material. – Din lat., fr. papyrus.

papirus sn [At: CARAGIALE, O. III, 78 / Pl: ~uri / E: lat papyrus, fr papyrus] 1 Plantă erbacee acvatică, cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa centrală Si: (îvr) papir (8) (Cyperus papyrus). 2 Material sub formă de foiță, fabricat din tulpina papirusului (1), pe care se scria în Antichitate Si: (îvr) papir (9). 3 Manuscris pe papirus (1).

PAPIRUS, papirusuri, s. n. 1. Plantă erbacee acvatică cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa Centrală (Cyperus papyrus). 2. Material sub formă de foiță, prelucrat din tulpina acestei plante, pe care se scria în antichitate. ♦ Vechi manuscris pe un astfel de material. – Din lat., fr. papyrus.

PAPIRUS, (1) papiruși, s. m., (2) papirusuri, s. n. 1. Plantă acvatică cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește în mlaștinile din Abisinia, Egipt etc. 2. Material fabricat din tulpina acestei plante, pe care se scria în vechime (mai ales în Egipt) și în evul mediu, pînă la răspîndirea hîrtiei. ♦ Manuscris pe un astfel de material. A descifra un papirus.

PAPIRUS s.n. Plantă erbacee acvatică din a cărei tulpină membranoasă se scoteau niște foițe, folosite în antichitate și în evul mediu pentru a se scrie pe ele; foiță, foaie obținută dintr-o asemenea plantă. ♦ Manuscris scris pe astfel de foi. [Pl. -suri. / < fr., lat. papyrus, cf. gr. papyros].

PAPIRUS s. m. 1. plantă erbacee acvatică din a cărei tulpină membranoasă se scoteau niște foițe, folosite în antichitate și în evul mediu pentru a se scrie pe ele. 2. foiță din papirus (1). 3. manuscris, text scris pe papirus (2). (< fr., lat. papyrus, gr. papyros)

PAPIRUS ~uri n. 1) Plantă erbacee acvatică a cărei tulpină servește la împletirea coșurilor și la fabricarea foilor de scris. 2) Hârtie de scris obținută în antichitate din tulpina acestei plante 3) Manuscris vechi realizat pe astfel de hârtie. /<lat., fr. papyrus

papir(us) m. 1. un fel de trestie din Egipt cu cotorul triangular; 2. foaie de scris din cotorul acestei plante: să-i dai papirul ăsta chiar astă dimineață AL.; 3. cărți scrise pe papirus.

papir sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ă sf, ~os (A: nct), ~rușe sfp (A: nct), păp~, păpiros^[1] (A: nct)^[2], păpiruș (A: nct)^[3], piporos (A: nct), popiros (A și: popiroș), popiroș (A și: popiroș), popiruș (A și: popiruș), popirușă sf / Pl: ~re și (rar) ~uri / E: ger Papier, mg papir, papirós] 1 (Reg) Hârtie. 2 Foaie de hârtie scrisă. 3 (Spc) Scrisoare. 4 (Trs) Registru. 5 Foiță de țigară. 6 (Trs; Mar) Carton. 7 (Trs; Mar) Mucava. 8 (Trs; lpl; îf papirușe) Specie de nuci cu coaja foarte subțire. 9 (Bot; înv) Papirus (1) (Cyperus papyrus). 10 (Îvr) Papirus (2). modificată

papiră sf vz papir

papiros sn vz papir

papirușe sfp vz papir

păpir sn vz papir

păpiros sn vz papir

păpiruș sn vz papir

piporos^[1] sn vz papir

piporuj^[1] sn vz papir

piporuș^[1] sn vz papir

poapir^[1] sn vz papir

popir^[1] sn vz papir

popirâș^[1] sn vz papir

popiros sn vz papir

popiroș sm vz papir

popiruș sn vz papir

popirușă sf vz papir

*papír m. (lat. papýrus, vgr. pápyros. V. papură, papetier). Un fel de rogoz din al căruĭ cotor vechiĭ Egiptenĭ scoteaŭ o scoarță care le servea ca hîrtie de scris. S. n., pl. e și urĭ. Foaĭe de scoarță de papir. Manuscript pe papir: a descifra un papir. – Uniĭ zic papirus, pl. papirusurĭ. V. ciperaceŭ.

papirus¹ (material) s. n., (manuscrise) pl. papirusuri

!papirus² (plantă) s. m., pl. papiruși

papirus² (material pentru scris) s. n., (manuscrise) pl. papirusuri

papirus¹ (plantă) s. m.

papirus s. n., pl. papirusuri

papirus

papir (hârtie) (reg.) s. n., pl. papire

papir (foaie de hârtie scrisă) (reg.) s. n., pl. papire

papir s. n., pl. papire

PAPIR s. v. hârtie.

papir s. v. HÎRTIE.

papir, papire, s.n. (reg.) 1. hârtie; foaie de hârtie scrisă; scrisoare. 2. condică, registru. 3. (înv.) trestie din Egipt; papirus.

papir, papire, s.n. – (reg.) 1. Hârtie. 2. Scrisoare. 3. Registru. – Din germ. Papier, magh. papír, papirós (DEX, MDA), cf. lat. papyrus, vgr. papyros (Scriban).

popiroș, popiroașe, (poptiroș, poptir), s.n. – (reg.) Hârtie: „...le-o dzâs lor că vre să să uite numa la poptiroș...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153); „Pune fărina p-on poptir” (Memoria, 2001: 25). – Din magh. papir (< lat. papyrus, prin interm. germ. Papier) (MDA).

papir, -e, s.n. – 1. Hârtie. 2. Scrisoare. 3. Registru. 4. Carton. 5. Mucava. – Din germ. Papier, magh. papír, papirós (MDA).

PAPÍRUS (< fr., lat.) s. n. Plantă erbacee higrofită din Africa tropicală și subtropicală, din familia ciperaceelor, înaltă de peste 1 m (Cyperus papyrus). Folosită și ca plantă ornamentală, pe malul lacurilor artificiale sau naturale. ♦ Material pentru scris, obținut de egipteni și romani din tulpina acestei plante; document scris pe un astfel de material. Date la care a început fabricarea p. este situată la c. 3500 î. Hr. Unul dintre cele mai vechi manuscrise egiptene, complet și datat, este Papyrus Prisse, culegere de maxime scrise cu cerneală roșie și neagră în milen. 3 î. Hr. În Grecia a pătruns doar în sec. 6 î. Hr., răspândindu-se apoi în toată lumea greco-romană; din sec. 4 î. Hr. a început să fie înlocuit treptat cu pergamentul. A fost totuși folosit prin cancelarii până în sec. 10-11, ca suport pentru acte, diplome, scrisori.

curpapir, s. n. invar. (vulg.) (sul de) hârtie igienică.