părăginit, ~ă a [At: CR (1833) 220¹/16 / V: (reg) ~genit, ~git, păringenit / E: părăgini] 1 (D. construcții) Care a ajuns în stare de paragină¹ Si: dărăpănat, ruinat. 2 (D. terenuri) Care a devenit paragină¹, fiind lăsat neîngrijit Si: (reg) părăginos.

PĂRĂGINIT, -Ă, părăginiți, -te, adj. în stare de paragină; în ruină, neîngrijit, sălbăticit. Pămînturile noastre din ostrov, așa înguste și netrebnice cum sînt, rămîn cu totul părăginite. GALAN, Z. R. 123. Privește și-n vale, dincoace, în livada părăginită, casa noastră! îi strigă răzășul cel bătrîn. SADOVEANU, O. VII 62. Casa noastră – o grămadă de moloz acoperită de bălării; livada părăginită, fîntîna astupată c-un maldăr de spini. VLAHUȚĂ, O. A. 497.

părăginit a. 1. necultivat: grădină părăginită; 2. lăsat în părăsire: vii părăginite.

părăgeni v vz părăgini

părăgenit, ~ă a vz părăginit²

părăgi v vz părăgini

părăgini [At: ALECSANDRI, T. 279 / V: ~ăgi, (reg) ~geni / E: paragină¹] 1 vr (D. construcții) A ajunge în stare de paragină¹ Si: a se dărăpăna, a se ruina. 2 vr (Fig) A ajunge într-o stare de decădere Si: a se distruge, a se prăpădi. 3-4 vtr (A face un teren să ajungă sau) a ajunge în paragină¹ din lipsă de îngrijire. 5 vt (Fig) A lăsa ceva în părăsire, uitat cu totul.

părăgit, ~ă a vz părăginit

păringenit, ~ă a vz părăginit

PĂRĂGENI vb. IV v. paragini.

PĂRĂGINI, părăginesc, vb. IV. Refl. 1. A se umple de buruieni, a se sălbătici din lipsă de îngrijire, a ajunge în stare de paragină (1). ♦ Fig. A ajunge în stare rea. Așa te-ai părăginit De bine ce ai trăit. DEȘLIU, M. 53. 2. (Despre clădiri) A se ruina, a se dărăpăna. Culele – micile castele ale vîlcenilor – s-au părăginit. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Variantă: (regional) părăgeni (PAMFILE, A. R. 26) vb. IV.

A SE PĂRĂGINI pers. 3 se ~ește intranz. 1) (despre terenuri necultivate) A se transforma în paragină; a deveni paragină; a se acoperi cu buruieni; a se pârlogi; a se înțeleni. 2) (despre clădiri, construcții) A fi gata să se dărâme; a deveni șubred; a se șubrezi; a se dărăpăna; a se părădui. /Din paragină

A PĂRĂGINI ~esc tranz. (terenuri) A face să se părăginească; a pârlogi. /Din paragină

părăginì v. a lăsa în paragină, în părăsire.

părăginésc (mă) v. refl. (d. paragină). Mă ruinez din cauza părăsiriĭ: via s’a părăginit.

părăgini (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginește, 3 pl. se părăginesc, imperf. 3 sg. se părăginea; conj. prez. 3 să se părăginească; ger. părăginindu-se

!părăgini (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginește, imperf. 3 sg. se părăginea; conj. prez. 3 să se părăginească

părăgini vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăginesc, imperf. 3 sg. părăginea; conj. prez. 3 sg. și pl. părăginească

PĂRĂGINIT adj. 1. neîngrijit, sălbăticit, (reg.) parăginos. (O grădină ~.) 2. v. ruinat.

PĂRĂGINIT adj. 1. neîngrijit, sălbăticit, (reg.) părăginos. (O grădină ~.) 2. dărăpănat, degradat, măcinat, prăpădit, ruinat, stricat, (reg. și fam.) părăduit, (reg.) răntuit. (O casă ~.)

PĂRĂGINI vb. 1. a se sălbătici, (reg.) a se pârlogi, (înv.) a se pustii. (Grădina s-a ~.) 2. v. ruina.

PĂRĂGINI vb. 1. a se sălbătici, (reg.) a se pîrlogi, (înv.) a se pustii. (Grădina s-a ~.) 2. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul s-a ~.)